Marcus Antonius – noua casnicie si razboiul cu partii (episod 11)
Marcus Antonius, proaspat casatorit cu Octavia, revine in Grecia unde, pentru o vreme, desfasoara o comoda si activa viata sociala in timp ce Ventidius, locotenetul sau, castiga raboiul contra partilor in Est. Antonius si Octavian reinnoiesc alianta, mediati de gratioasa si impaciuitoarea Octavia.
Daca ar fi sa credem cuvant cu cuvant cele relatate de Plutarch, generalul Marcus Antonius a plecat din Grecia, simtindu-se inferior si invidios de persoana si calitatile mai tanarului Octavius. Am spus deja, am indoieli cu privire la o eventala stare de inferioritate pe care Antonius ar fi simtit-o. Mai degraba cred ca era dornic sa ajunga in Grecia, patria lui de suflet, unde, in binecunoscutul sau stil personal sa se elibereze de stressul guvernarii ai al razboiului, participand la viata sportiva si artistica a cetatii si, nu in ultimul rand, la petreceri si banchete cat mai multe. “A pastrat usa deschisa pentru toti grecii” – ne spune Plutarch -, fiind foarte popular intre acestia, si participa in persoana inclusiv ca arbitru la jocuri sportive, imbracat “într-o haina lungă și papuci după moda grecească”.
Starea de buna dispozitie in acea iarna ii fu accentuata de vesti bune de vestile primite de la Ventidius care avusese niste succese remarcabile in razboiul contra Partilor.
Scurta nota despre motivele razboaielor cu partii
Nu o sa ma lungesc prea mult dar simt nevoia la acest moment sa fac o scurta prezentare s situatiei militare si politice intre Roma si imperiul partilor.
La anul 39 in care ne aflam cu istorisirea noastra, peste imperiul part domnea Orodes al II-lea, al carui comandant de armata, spāhbed Surena, l-a invins, la modul cel mai umilitor, pe Crassus in batalia de la Carrhae, in anul 53. Din acel moment, partii devenisera din ce in ce mai activi in a decima puterea romana. Orodes il forta pe regele armean, Artavasdes II, sa renunte la alianta cu Roma, sustinu pe Pompei contra lui Cezar si pe Brutus si Cassius contra lui Antonius si Octavius. Dupa infrangerea de la Phillipi, Quintus Labienus, general al lui Crassius si Brutus, se alie cu partii si in anul 39, impreuna cu fiul lui Orodes, Pacorus I, invadara Siria. Din Siria cei doi aliati se despartira, Labienus porni sa invdeze Anatolia in vreme ce Pacorus ataca Levantul roman si Iudeea.
Razboiul cu partii la anul 39
Fiind intr-un delicat moment politic la Roma, Marcus Antonius il delega pentru a rezolva problema parta pe Ventidius, trimisul sau militar. Acesta, actionand cu uimitoare eficacitate, l-a invins pe Quintus Labienus in batalia de la Porțile Ciliciene, in muntii Taurus (actualmente in Turcia). Apoi, dupa ce l-a executat pe Labienus, porni direct contra partilor condusi de un anume Pharnabates pe care ii invinse in lupta in Bătălia de la Pasul Amanus. Fiul regelui, Pacorus I, hotari ca mai prudent pentru moment era sa se retraga din Siria pentru un timp.
Marcus Antonius vrea propriul triumf in razboiul part
Vestile bune despre izbanda lui Ventidius il gasira pe Marcus Antonius la Atena, aflat in sanul noii familii pe care o forma cu Octavia si bucurandu-se din plin de o viata sociala bogata si in mijlocul unui anturaj care-l adula.
Vestile primite de la Ventidius ii deschisera apetitul pentru noi aventuri sub pavilion militar cu atat mai mult cu cat, consultand un oracol, i-a fost prezisa victoria daca – relateaza Plutarch – a primit “o ghirlandă a măslinului sfânt și a purtat cu el un vas cu apa din fântâna Clepsydra”.
Între timp, Pacorus, regrupat, reveni cu o noua armata pentru a recuceri Siria dar a fost invins si ucis de Ventidius, laolalta cu un numar mare din armata sa.
“Această nobilă victorie – jubileaza Plutarch -, la fel de faimoasă ca oricând, a fost o răzbunare deplină a romanilor de rușinea și pierderea pe care o primiseră înainte de moartea lui Marcus Crassus: și i-a făcut pe parti să plece și sa se multumeasca să se mențină în limitele și teritoriile Mesopotamiei și Media, după ce au fost invinsi de trei ori în mai multe bătălii.”
Pe partea lui, Ventidius nu-i urmari mai departe, temându-se ca nu cumva să-l nemulțumeasca pe Antonius. In schimb, el a condus armata împotriva celor care s-au revoltat și i-a invins. Printre ei, Antiohus, regele Commagenei, i-a oferit o mie de talenti pentru a fi grațiat pentru participarea sa la rebeliunea și a promis ca va fi mereu la dispozitia lui Antonius. Ventidius nu a raspuns imediat ci a transmis oferta catre Antonius caci – conform lui Plutarch – nu se cuvenea ca aceasta capitulare “să treacă pe numele lui (Ventidius)“.
Antonius sosi, dornic sa colecteze roadele gata rumenite, doar ca situatia se mai schimbase intre timp caci – relateaza Putarch- “cei din oras, vazand ca nu ajung la un acord rezonabil, au hotarat curajos sa se apere pana la ultimul om.”
Antonius nu reusi sa capitalizeze in nume propriu nimic, “ba primi rusine, regretand ca nu a acceptat prima oferta. La final a fost bucuros sa faca pace cu Antiochus contra sumei de 300 de talanti.”
Acceptand banii, se grabi sa se intoarca in Asia in vreme pe Ventidius l-a trimis la Roma sa fie celebrat in triumf pentru victoria contra partilor.
Reinnoirea aliantei cu Octavius
Antonius, în urma unor rapoarte aduse, a inceput sa il dusmaneasca pe Cezar și a hotarat a merge spre Italia cu trei sute de vele. A plecat insotit de Octavia care a stat alaturi de el, in ciuda faptului ca avea o fetita mica in grija si era deja gravida cu un al doilea.
Și pentru că Brundusium nu i-a acceptat ancorarea flotei, a plecat mai departe spre Tarentum. Acolo, Octavia prelua initiativa si il ruga pe Antonius sa ii permita sa mearga si sa se intalneasca singura la fratele ei.
Cand sosi la Octavius care se afla impreuna cu cei doi prieteni ai sai, Maecenas și Agrippa, si, pledand cu toata convingerea de care era capabila, “i-a rugat sa nu o faca din cea mai fericită femeie a lumii să devină cea mai nenorocită și nefericită „creatură dintre toate. ” Pledoria ei ii emotiona pe cei trei barbati caci, fina diplomata, facu apel in mod special la dragostea ce i-o purta ca sora, subliniind ca la un eventual razboi intre fratele si sotul ei, ea ar fi nefericita indiferent de care parte ar fi victoria, fiind cea care pierdea, in ambele variante, un om drag. Octavius nu rezista rugamintilor surorii lui si porni direct spre Tarentum unde tensiunile parura sa se disipeze si aliatii se intalnira animati de cele mai bune intentii, “îmbrățișându-se cu drag unul pe altul”. Descriind aceasta intalnire, Plutarch creaza un peisaj idilic in care, pe tarmul marii, oamenii erau uimiti “să vadă o armată atât de mare pe uscat să nu se agite” și atâtea nave plutind “pe drum în liniște și în siguranță”. “O vedere nobilă pentru cei prezenți”, a conchis Plutarch.
Foarte probabil ca atitudinea lui Octavius a fost influentata masiv de faptul ca-si vedea sora fericita si de faptul ca Antonius o trata cum se cuvine. Cel putin la acel moment. Mai mult, indata dupa revedere, Antonius il invita pe Octavius la o masa de sarbatoare, in cinstea surorii sale si a copilului ce urma sa se nasca. Si normal, in timpul festinului, nu ratara ocazia sa mai duca niste negocieri politice.
Ca parte a reinnoirii aliantei, Octavius ii promise lui Antonius două legiuni pentru a porni la razboi împotriva Partienilor. La randul lui, Antonius ceda lui Octavius o sută de galere. Pe lângă toate acestea, Octavia a obținut de la soțul ei douăzeci de brigantine pentru fratele ei și de la fratele ei, pentru soțul ei, o mie de oameni înarmați.
Masa si negocierile terminate, cei doi aliati si-au luat ramas bun si s-au despartit. Octavius a mers imediat să facă război cu Sextus Pompeius, pentru a capata controlul Siciliei. Iar Antonius, despartindu-se de familie si lăsându-și soția Octavia și copiii mici in Italia, a plecat spre Asia.
_mint.jpg){kind=link}