Marcus Antonius: razboiul final 32 – 30 i. Hr. (episod 14)

Marcus Antonius si Octavian se pregatesc de confruntarea finala.

In Alexandria, Antonius isi dadu seama ca timpul marei confruntari venise.

Evenimentele nu-l prindeau nepregatit. Impreuna cu Cleopatra pe post de co-general, isi petrecuse o mare parte din an mutandu-si armata in Grecia.

Antonius isi stabileste baza in Grecia

Antonius era constient ca un mars al sau spre Roma in fruntea unei armate de egipteni si alti aliati estici ar fi perceput ca un atac din partea unei armate straine. Asta ar fi dus la unificarea romanilor in spatele lui Octavian.

De aceea, evita la cel mai categoric mod sa se indrepte spre Italia. Planul era ca, de il infrangea pe Octavian in Grecia, putea ulterior intra in Roma in fruntea unei armate 100% romane. Fiind o persoana chiar populara in Grecia, recrutarile pentru batalia contra lui Octavian mergeau foarte bine. In asteptarea armatelor lui Octavian, Antonius se stabili pe coasta de vest a Greciei, asteptand ca tabara adversa sa faca o miscare riscanta.

Ce armata avea Antonius in subordine

Antonius avea nu mai puțin de 500 de corăbii bune de război – multe galere care aveau opt și zece randuri de vâsle – vase somptuoase dar potrivite mai degraba pentru o parada decat pentru luptă. Mai mult chiar, cea mai mare parte dintre ele erau fara armata, practic depopulate. Antonius, pur si simplu, nu avea destui oameni ca sa ocupe acele galere. Capitanii si soldatii sai erau capabili a presta tot felul de munci pe uscat, pe mare, in schimb, erau total neexperimetati cand venea vorba de lupta pe mare. Si pentru ca tot vorbim de armata, Antonius avea in subordine o sută de mii de infanteristi și 12.000 de călăreți. Sustinatori ii avea alaturi, in persoana, pe Bocchus, regele Libiei, pe Tarcondemus, regele Ciliciei înalte, pe Archelaus, regele Capadociei, pe Filadelf, regele Paflagoniei, pe Mithridates, regele Comagenei și pe Adallas, regele Traciei. Cei care lipseau dar ii trimisesera armatele erau rege Polemon al Pontului, regele Manchu al Arabiei, Amyntas, regele Licaoniei şi al Galatenilor, si Irod rege al evreilor; şi, mai mult, Amyntas, regele Licaoniei şi al Galatenilor.

Ce armata avea Octavian

Octavian avea 250 de corăbii de război – adica jumatate din efectivul lui Antonius -, 80.000 de infanteristi și aproape tot atâția călăreți cat inamicul său Antonius. Corabiile lui erau ușoare, înarmate pentru razboi și dotate cu numarul exact de apărători de care aveau nevoie.

Marcus Agrippa pregateste confruntarea cu Marcus Antonius

In Italia, omul de incredere al lui Octavian, Marcus Agrippa, cauta a strange o mica flota de vase, recrutand, de asemenea, si marinari cu experienta militara. Alegea, in special, veterani care luptasera in Iliria si in razboiul contra lui Sextus Pompei. In general, romanii stateau prost cand venea vorba de lupta pe mare si preferau oricand o lupta sau un mars pe uscat. Practic Agrippa era, la acel moment, printre singurii generali romani cu experienta in lupta navala si cauta a avea in subordine militari care, de asemenea, aveau experienta luptei pe mare.

Marcus Agrippa isi pune in actiune strategia

Cand toata pregatirea fu terminata, Agrippa si oamenii lui urcara pe nave si navigara cateva zile la intamplare. Dupa 4 zile, ajunsera la Methone, in sudul Greciei, port aflat sub stapanirea lui Antonius.

Intr-o miscare rapida, Agrippa asedie si captura baza Methoni. Orasul ales nu era unul la intamplare ci era una din bazele esentiale pentru aprovizionarea armatelor lui Antonius din Egipt.

Curand, Agrippa incepu sa atace diversele baze de pe malul marii si, pana sa realizeze Antonius cine il hartuia, Octavian porni un atac surpriza de la nord. Strategia asta combinata mare-pamant nu era ceva specific romanilor si il puse pe Antonius in incurcatura. Dintr-o data, era incoltit atat la nord cat si la sud si orice ar fi ales, era in dezavantaj.

Dar el nu era omul care sa ocoleasca mult o problema si, in stilul lui direct, alese a se indrepta spre nord, dorind o lupta fata in fata cu Octavian. La sud insa, Agrippa continua sa blocheze si sa captureze din ce in ce mai multe dintre navele lui Antonius ce soseau din Egipt.

Actium

In acest timp, urmand planul stabilit cu Agrippa, Octavian inainta spre sud pana la Actium, unde ocupand un deal din nord, isi stabili tabara langa localitatea Toryne, regiunea antica a Epirului, localitate ce se crede ca se afla langa Parga si se puse pe asteptat. Pana in primavara, Antoniu incerca in mai multe randuri impingerea armatei lui Octavian spre nord, inclusiv printr-o tentativa de taiere a accesului la apa proaspata, dar totul fu fara succes.

Ce nu-si dadea Antoniu seama, era ca propria aprovizionare era pusa in pericol de atacurile insistente si neincetate ale lui Agrippa asupra vaselor ce veneau din Egipt. Spre sfarsitul verii, Antonius incepu a fi nevoit a-si micsora ratiile. O parte din aliatii estici, din ce in ce mai alarmati de cum mergeau ostilitatile, se folosira de ocazie pentru a-si retrage sprijinul iar Antonius nu avu nici o posibilitate de a-i retine. Au fost și anumiți regi care l-au părăsit și s-au întors de partea lui Cezar, ca Amyntas și Deiotarus.

In august blocada navelor dinspre Egipt era atat de stricta incat Antonius hotari ca e momentul o atace direct. Intr-o dimineata cetoasa, porni pe navele sale la un atac direct. Primele nave intalnite erau niste vase usoare care, indata ce-l zarira, se intoarsera si fugira. Incurajat, Antoniu continua inaintarea pana cand in ceata deasa se trezi inconjurat de flota extrem de numeroasa a lui Agrippa care, ca la un semn, ii atacara vasele.

Flota lui Antonius fu nevoita sa bata in retragere si cu pierderi destul de grele. Dupa aceasta infrangere, senatorii din tabara lui Antonius incepura sa-l abandoneze in favoarea lui Octavian.

La finalul lui august, avu loc o intalnire a lui Antonius cu sfatuitorii lui cei mai importanti , intalnire in care se discuta exact despre necesitatea unei retrageri de la Actium. Canidius, locotenentul sau care “avea stăpânirea armatei sale pe uscat”, ii propuse să o trimită înapoi pe Cleopatra si sa se retraga spre Macedonia unde se puteau regrupa oamenii pentru batalia finala. Mai toti veteranii romani erau in favoarea acestei variante.

O a doua propunere – a carei adepta era Cleopatra si tabara ei – fu sa caute direct o batalie pe mare, dat fiind ca – in opinia lor – aveau o flota puternica si experimentata. Intr-un final, a doua varianta fu aleasa.

Tot ce ramanea acum de facut era sa astepte un vant favorabil. Situatia era foarte tensionata.

In saptamana care urma, avu loc chiar si o tentativa de a-l rapi pe Antonius, tentativa care fu cat pe ce sa reuseasca. “Între tabăra lui Antonius și flota sa de corăbii – povesteste Plutarch -, se afla un mare punct înalt de pământ care pătrundea în mare, pe care Antonius îl folosea adesea pentru plimbare, fără neîncredere în frică sau pericol. Unul dintre oamenii lui Cezar a înțeles acest lucru și i-a spus stăpânului său că l-ar putea captura pe Antonius în timpul plimbarii. Atunci Cezar (n.r. adica Ocatvian) a trimis pe unii dintre oamenii săi la pândă și nu mult le-a lipsit să-l captureze (căci l-au luat pe cel care a venit înaintea lui), pentru că au descoperit prea devreme, și astfel Antonius a scăpat foarte greu.“

În toată ziua aceea și în cele trei zile care au urmat, marea s-a ridicat atât de sus și a fost atât de zbuciumată, încât bătălia a fost amânată.

“Când Antonius s-a hotărât să lupte pe mare – ne povesteste Plutarch -, a dat foc tuturor celorlalte corăbii, cu excepția a treizeci de corăbii ale Egiptului și a rezervat numai cele mai bune și mai mari galere, de la trei randuri până la zece de vâsle si a pus în ele douăzeci și două de mii bărbați luptători si cu două mii de arcasi.”

Pe 2 septembrie 31 i. Hr., intr-o dimineata fara vant, Antonius incerca sa sparga blocada lui Octavian. Datorita actiunilor de interceptare ale lui Agrippa din ultimele luni, flota lor era mult mai numeroasa decat cea a lui Antonius. Acesta avea in schimb nave mult mai potrivite pentru o batalie navala. Strategia lui Agrippa era sa-l atraga pe Antonius in larg unde sa-l copleseasca sub numarul mult mai mare de nave pe care le detinea.

Agripa, aflat pe flancul stâng al armatei sale erau in asteptare in timp ce Lucius Arruntius comanda centrul iar Marcus Lucrius flancul drept. Antonius isi calcula ca cea mai mare parte a actiunii se va intampla pe flancul drept la comanda caruia se plasa alaturi de unul din locotenetii sai, Lucius Gellius Poplicola. Flancul stang era comandat de un anume Celius in timp ce centrul era sub comanda lui Marcus Octaviu si Marcus Justeius. Octavian si restul flotei se aflau dincolo de stramtoare, privind totul din departare. Atat Antonius ca si agrippa isi urcasera soldatii pe corabii, fiind deplin constienti ca o data ce navele se vor ciocni , totul se va sfarsi cu o batalie corp la corp. Agrippa reusi sa urce 40.000 de oameni pe nave in timp ce Antonius urca doar 20.000. Restul armatei privea neputincioasa totul de pe mal. De partea lui Antonius, Publius Canidius Crassus era responsabil pentru armata terestra, careia, oricum, Antonius ordonase sa incerce, pe cat posibil, sa inainteze spre est, indiferent de rezultatul confruntarii. De partea lui Cezar, era generalul Taurus. Ambii și-au ținut oamenii în raza de luptă, unul înaintea celuilalt, pe malul mării, fără insă a intra intr-o confruntare directa unul împotriva celuilalt.

Fata in fata, cele doua flote asteptara sa faca cealalta prima miscare iar, dupa jumatate de zi de asteptare, Antonius fu cel ce lua initiativa. Pentru inceput, ciocnirea nu a fost una foarte violenta. In mare parte, asta s-a intamplat pentru ca masivele corăbii ale lui Antonius nu aveau iuteala să loveasca iar corăbiile lui Octavian se fereau a ajunge in raza corăbiilor lui Antonius pentru a evita a-si provoca daune ciocnindu-se cu pinteni mari de aramă de la prova. Soldatii celor doua armate se luptau aruncand cu sulite și săgeți cu foc, la soldatii de pe o corabie a lui Antonius opunandu-se militarii de pe trei corabii ale lui Agrippa.

“Publicola – ne povesteste Plutarch -, văzându-l pe Agripa desfasurand flancul stâng al armatei lui Cezar, ca să se învârtă catre corăbiile lui Antonius care luptau, a fost împins și el să se îndepărteze pentru a avea mai mult loc .”

Dupa 2 – 3 ore de lupte, flancul drept al lui Antoniu incepea sa se prabuseasca si el incerca sa o intareasca redirectionand navele aflate in centru.

La acest moment, victoria este una incerta si îndoielnică si de o parte si de cealalta.

“Deodată – continua Plutarch povestea -, au văzut cele șaizeci de corăbii ale Cleopatrei, ridicând panzele pentru a pleca.” Corabiile, asezate pana atunci în spate, au tasnit prin mijlocul celor care erau în luptă. Aceasta miscare produse multa uluire “Căci dușmanii înșiși se mirau mult să-i vadă navigând în acest fel, cu velele pline spre Peloponez.” (Plutarch) Era clar ca corabiile Cleopatrei nu s-au pus in miscare cu scopul de a ajuta restul armatei ci, pur si simplu, ca sa fuga. Nimic nu le putea opri inaintarea. Vazand flota Cleopatrei fugind chiar sub ochii lui, Antoniu literalmente sari de pe nava pe care se afla, inotand spre o corabie mai mica, apoi isi aduna inca 40 de vase si o urma pe Cleopatra. Gestul lui a produs uluire si stupefactie in randul romanilor ce luptau sub comanda lui.

“Acolo Antonius a arătat clar că nu numai că pierduse curajul și inima unui împărat, ci și a unui om viteaz“. Trebuie sa recunoastem ca Plutarch nu e deloc retinut in a-l critica pe generalul roman. ” (…) el nu mai era propriul său om (…), “a fost atât de purtat de dragostea deșartă a acestei femei, de parcă ar fi fost lipit de ea, ea nu s-ar fi putut îndepărta fără să il miște și pe el.”

Astfel, Antonius “a uitat, a părăsit și i-a trădat pe cei ce luptau pentru el și s-a îmbarcat pe o galeră cu cinci randuri de vâsle, ca să o urmeze pe cea care deja începuse să-l răstoarne și, în cele din urmă, sa fie distrugerea lui totală.” (Plutarch)

Antoniu, desi urmarit, reusi sa se mute pe nava Cleopatrei dar, potrivit lui Plutarch, refuza sa ii vorbeasca timp de 3 zile, preferand sa stea la prova in tacere, cu capul intre maini. Tacerea lui fu intrerupta doar de episodul confruntarii cu urmaritorii lui. Pentru ca o brigantina cu două catarge din tabara lui Octavian, insista in a-l urmari, Antonius întoarse prora corăbiei sale catre ei, punandu-i pe fugă. Un grec din zona Spartei insista sa-l urmeze, in ciuda pericoului, de foarte aproape, lucru care il facu pe Antonius curios. Asa ca, lasansu-l sa se apropie, Antonius l-a întrebat ce este cu el. Grecul a raspuns: „Eu sunt Euricles, fiul lui Lahares, care, prin norocul lui Cezar, caută să răzbune moartea tatălui meu”. Antonius isi aduse aminte ca acest Lachares a fost unul din cei condamnat pentru crimă și decapitat chiar la comanda lui. Totusi Euricles, in ciuda setei de razbunare de care paruse anumat, nu îndrăzni să se aventureze pe corabia lui Antonius iar aceasta s-a indepartat incet spre orizont. Acesta, in schimb, s-a întors la locul lui, de la prora, “și s-a așezat, fără să scoată nicio vorbă, așa cum a făcut înainte; și așa a trăit trei zile. singur, fără a vorbi cu niciun bărbat.”

Cateva consideratii

Este greu de spus complet ce s-a intamplat cu adevarat la Actium. Istoricii tind sa catalogheze totul ca pe un mare esec. Doar ca nu ne este clar nici macar care era planul initial lui Antonius si ce anume a esuat. Este clar ca scopul final era spargerea blocadei. Pentru Antoniu, atentia deosebita era acordata pentru protejarea navei pe care se afla Cleopatra si pentru protejarea tezaurului aflata pe aceasta corabie. Insa, cand strapungerea blocadei avut loc, toata lumea pare luata prin surprindere. Marcus Antonius abia apuca sa ajunga nava Cleopatrei iar in urma ramane abandonata cea mai mare parte a flotei lui Antonius cu soldati cu tot. Sa fi existat un semnal ce nu a mai apucat a fi lansat catre restul flotei? Sa se fi rupt comunicarea intre comandant si restul flotei incat acesta sa considere ca mai degraba trebuie lasat in urma totul? Greu de spus. Ce este insa cert e ca, desi pornise in acest razboi ca favorit, acum era nevoit sa se retraga intr-o umilinta totala.

Pe de alta parte, este interesant ca o data scapati din blocada si inaintand spre Egipt, Antonius refuza sa vorbeasca cu Cleopatra cateva zile si, din pacate, nu vom avea niciodata cum sa aflam motivul. Putem doar specula ca reactia lui a venit ca urmare a supararii lui fie pentru ca s-a simtit tradata, fie umilit. Daduse Cleopatra peste cap cu plecarea ei intempestiva vreun plan bine gandit si dinainte stabilit? Sa fi refuzat sa-i vorbeasca doar din cauza modului umilitor in care fusese nevoit sa-si paraseasca armata, practic alergand din urma nava Cleopatrei. Ar fi fost vreo solutie pentru el ca, ignorand fuga Cleopatrei, sa fi ramas sa lupte?

Greu de spus si, orice am spune, ramane doar o speculatie imposibil de dovedit. Ce putem fi insa siguri este ca ce s-a intamplat la Actium a fost ca, pentru el, a fost inceputul sfarsitului mai mult decat ar fi putut banui la acel moment.