Publius Clodius Pulcher în Est: Lucullus, revolta soldaților și pirații

Există personaje romane care nu pot fi reduse la o singură etichetă. Publius Clodius Pulcher este unul dintre ele.

Aristocrat prin naștere, dar lider al străzii. Educat în spiritul elitei, dar dispus să folosească metode pe care aceasta le disprețuia. Un om capabil să mobilizeze mulțimile, să provoace scandaluri și să-și atragă atât loialități puternice, cât și dușmani pe măsură.

Viața lui nu este doar povestea unui individ ambițios, ci și oglinda unei Rome aflate în schimbare — o lume în care regulile începeau să se clatine, iar conflictele nu mai puteau fi ținute în frâu.

Pentru a-l înțelege pe Clodius, trebuie să înțelegem nu doar cine era el, ci și lumea care l-a făcut posibil.

---

---

În prima parte a poveștii lui Publius Clodius Pulcher, am vorbit despre familia din care provenea, despre lumea în care crescuse și despre formarea unui tânăr care aparținea uneia dintre cele mai vechi și mai prestigioase familii patriciene ale Romei.

👉 Citește aici prima parte: Publius Clodius Pulcher – familia și începuturile sale

Acum îl urmărim pentru prima dată în afara Romei.

Suntem la începutul anilor 60 î.Hr., iar Republica poartă în Est unul dintre marile războaie ale epocii. Roma se confruntă cu Mithridates al VI-lea al Pontului, un adversar care îi dăduse deja serioase bătăi de cap vreme de decenii. Comanda romană se afla în mâinile lui Lucius Licinius Lucullus, general strălucit, aristocrat extrem de bogat și, deloc întâmplător pentru povestea noastră, cumnatul lui Clodius.

Aici începe cu adevărat cariera publică pe care o putem urmări în surse.

Și începe într-un mod cât se poate de potrivit pentru Clodius: cu un război, o armată din ce în ce mai nemulțumită și un conflict de familie.

Vizionează povestea video

Răscoala de sub Lucullus

Campania căreia i se alătură Clodius, alături de fratele său care se afla deja acolo, era în plin avânt, iar succesul lui Lucullus părea de neclintit. După victoria spectaculoasă de la Tigranocerta, generalul roman înaintase adânc în Armenia, urmărindu-l pe Mithridates și ocupând teritorii bogate.

Dar campania se prelungea, iar, dincolo de aparențe, lucrurile începeau să scârțâie. Inamicul refuza lupta decisivă. Drumurile deveneau tot mai dificile, iar liniile de aprovizionare erau constant amenințate. În locul unei victorii rapide, războiul se transforma într-un joc de uzură.

Apoi a venit iarna.

Frigul neașteptat a încetinit înaintarea armatei spre Artaxata, vechea capitală a Armeniei. În cele din urmă, soldații — obosiți, demoralizați și sătui de un război fără sfârșit — au refuzat să mai înainteze.

Pentru Lucullus, era un semn clar că lucrurile începeau să-i scape de sub control.

A încercat să salveze situația întorcându-se spre sud, unde a atacat orașul Nisibis — bogat, bine apărat și plin de promisiunea unei prăzi care ar fi putut ridica moralul trupelor.

Dar tocmai aici, într-un moment în care nemulțumirea armatei era deja greu de stăpânit, Clodius avea să joace primul său rol cu adevărat important în poveste.

Sursele antice îi atribuie lui Clodius un rol important în revolta soldaților împotriva lui Lucullus. Plutarh susține că tânărul patrician, nemulțumit pentru că nu primise poziția pe care considera că o merită, a început să-i încurajeze pe soldați împotriva comandantului lor.

Dar aici merită să ne oprim puțin.

Pentru că nemulțumirea armatei lui Lucullus nu începe cu Clodius.

Soldații se plângeau de ani buni de durata campaniilor, de iernile petrecute sub arme și de felul în care era împărțită prada. Iar în timpul înaintării spre Artaxata, situația devenise deja suficient de gravă încât oamenii să refuze continuarea marșului. Mai întâi și-au trimis tribunii să-i ceară lui Lucullus să se oprească, apoi protestele au devenit tot mai zgomotoase.

Clodius a intrat, așadar, într-un conflict care exista deja.

La Nisibis, el pare să fi devenit unul dintre purtătorii de cuvânt ai soldaților nemulțumiți, în special ai veteranilor care luptau de foarte mult timp în Est. Potrivit lui Plutarh, le vorbea despre anii petrecuți în campanii și despre răsplata pe care considerau că nu o primiseră, în timp ce Lucullus acumula bogății uriașe.

Cât de mult a contribuit Clodius la agravarea situației este greu de stabilit. Dar un lucru este clar chiar din relatarea lui Plutarh: el nu a creat nemulțumirea armatei lui Lucullus. A găsit-o deja acolo, s-a implicat în ea și a ajuns unul dintre purtătorii de cuvânt ai soldaților nemulțumiți.

Captivul piraților

Noua însărcinare a lui Clodius nu avea să dureze prea mult. În timpul misiunii sale pe mare, flota pe care o conducea s-a confruntat cu pirații, iar Clodius a ajuns prizonierul lor.

Pentru un tânăr aristocrat roman provenit dintr-o familie precum Claudii Pulchri, captura putea fi periculoasă, dar nu neapărat fatală. Pirații știau foarte bine valoarea unui prizonier bogat și bine conectat. Clodius putea fi răscumpărat.

Problema era cine urma să plătească.

Clodius s-a adresat lui Ptolemeu, regele Ciprului, cerându-i să trimită banii necesari pentru răscumpărare. Alegerea nu era absurdă. Ptolemeu conducea o insulă bogată aflată foarte aproape, iar relațiile dintre regii elenistici din regiune și puterea romană contau enorm.

Regele a răspuns.

Numai că răspunsul său pare să fi fost aproape mai insultător decât un refuz.

Potrivit lui Appian, Ptolemeu a oferit doar doi talanți; Strabon nu precizează suma, dar spune că era atât de mică încât pirații au refuzat să o accepte. Suma exactă trebuie tratată cu o anumită prudență, dar tradiția este unanimă asupra ideii esențiale: Ptolemeu a oferit mult prea puțin.

Strabon transformă episodul într-o scenă aproape comică. Potrivit lui, suma trimisă de rege era atât de mică încât până și pirații ar fi fost rușinați să o accepte. Au trimis banii înapoi și, în cele din urmă, l-au eliberat pe Clodius fără răscumpărare.

Clodius era liber.

Dar se pare că acest episod umilitor pentru orgoliul lui nu va fi nu uitat.

O insultă care avea să coste un regat?

Povestea ar putea rămâne una dintre numeroasele aventuri bizare din tinerețea aristocraților romani, dacă personajele ei nu s-ar întâlni din nou câțiva ani mai târziu.

În anul 58 î.Hr., Clodius nu mai era tânărul ofițer aflat la mila piraților.

Era tribun al plebei.

Iar printre măsurile adoptate în timpul tribunatului său s-a aflat și anexarea Ciprului de către Roma. Ptolemeu urma să-și piardă regatul, iar Marcus Porcius Cato a primit misiunea de a organiza preluarea insulei și a tezaurului regal.

Ptolemeu s-a sinucis înainte de sosirea lui Cato.

Sursele antice nu au ratat legătura dintre cele două întâmplări. Strabon afirmă explicit că vechea poveste a răscumpărării a contribuit la ostilitatea lui Clodius față de regele Ciprului.

Este tentant, prin urmare, să spunem că Ptolemeu și-a pierdut regatul pentru două talente pe care nu a vrut să le plătească.

Realitatea politică a anului 58 î.Hr. este însă mai complicată și vom reveni la ea când vom ajunge la tribunatul lui Clodius. Anexarea unui teritoriu bogat precum Ciprul avea avantaje evidente pentru Roma, iar trimiterea lui Cato acolo avea, la rândul ei, o importantă miză politică.

Dar episodul din 67 î.Hr. rămâne.

Clodius ceruse ajutorul regelui Ciprului într-unul dintre cele mai vulnerabile momente ale vieții sale. Ptolemeu îi răspunsese cu o sumă pe care nici măcar pirații nu o consideraseră demnă de acceptat.

Nouă ani mai târziu, Clodius avea puterea.

Iar Ptolemeu avea Ciprul.

Alături de Murena în Galia

După aventurile din Est, Clodius s-a întors pentru o vreme la Roma. În anul 65 î.Hr. îl găsim implicat deja într-un episod care merită reținut: îl acuză pe Lucius Sergius Catilina de abuzurile comise în timpul guvernării provinciei Africa.

Catilina a fost achitat, iar la scurt timp Clodius a părăsit din nou Roma.

În anul 64 î.Hr. îl găsim în Gallia Transalpina, alături de Lucius Licinius Murena, care administra provincia. Murena nu era un personaj străin de războaiele din Est: servise sub comanda lui Lucullus și făcea parte din cercul acestuia.

Detaliul este interesant în lumina conflictului anterior dintre Clodius și Lucullus. Dacă episodul de la Nisibis ar fi fost privit pur și simplu drept o revoltă militară provocată de Clodius, faptul că îl găsim atât de curând alături de unul dintre oamenii lui Lucullus este cel puțin surprinzător.

Despre activitatea concretă a lui Clodius în Galia știm însă foarte puțin. Sursele nu ne permit să reconstruim aici o carieră militară asemănătoare celei din Est și este mai prudent să nu umplem golurile.

Știm însă că această asociere cu Murena nu s-a încheiat în provincie.

În anul 63 î.Hr., Murena candidează la consulat și câștigă alegerile, învingându-l, printre alții, chiar pe Catilina. Clodius apare din nou în anturajul său și este implicat în campania electorală.

Este un detaliu important pentru imaginea tânărului Clodius. În acești ani nu îl vedem încă drept adversarul sistemului sau aliatul natural al celor care încearcă să-l răstoarne. Dimpotrivă, îl găsim în interiorul rețelelor aristocratice obișnuite, alături de oameni precum Murena și implicat în competiția politică normală a Republicii.

👉 O legătură care va conta mai târziu: Murena era tatăl vitreg al Fulviei, viitoarea soție a lui Clodius. Citește povestea familiei Fulviei.

Un detaliu interesant despre Murena apare câțiva ani mai târziu, în discursul prin care Cicero îl va apăra în procesul pentru corupție electorală. Explicând succesul său în alegeri, Cicero amintește și sprijinul foștilor săi soldați. Aceștia veniseră la Roma și îl susținuseră pe omul sub comanda căruia serviseră, pentru că își aminteau generozitatea cu care Murena îi tratase în timpul campaniilor.

Contrastul cu experiența lui Clodius din armata lui Lucullus este greu de ignorat. Acolo întâlnise veterani obosiți după ani de război, nemulțumiți de răsplată și ajunși să refuze ordinele comandantului. Acum se afla alături de un comandant care reușise să păstreze loialitatea oamenilor săi chiar și după încheierea serviciului militar.

Nu știm ce concluzii a tras Clodius din aceste experiențe. Dar pentru un tânăr aflat încă la începutul carierei sale politice, lecția despre relația dintre un lider, oamenii săi și loialitatea pe care acesta reușește să o construiască era chiar sub ochii lui.

În numai câteva luni, însă, numele lui Publius Clodius Pulcher avea să fie cunoscut în toată Roma.

Nu pentru un război, o campanie electorală sau un proces.

Ci pentru ceea ce s-a întâmplat într-o noapte, în casa lui Iulius Caesar, în timpul sărbătorii zeiței Bona Dea.

Întreaga serie Publius Clodius Pulcher

______________________________________________________________________________

Bibliografie

Surse antice

• Plutarh, ”Lucullus” – ediție online in engleză
• Plutarh, ”Cato Minor” – ediție online în engleză
• Cicero, ”Pro Murena” – ediție online în latină
• Cicero – ”Scrisori către Atticus” – ediție online în engleză
• Cicero – ”Scrisori către Atticus” – ediție online în latină

Autori moderni

• W. Jeffrey Tatum – ”The Patrician Tribune: Publius Clodius Pulcher ” – The University of North Carolina Press, parte a seriei Studies in the History of Greece and Rome, 1999
• Edward Spencer Beesley – ”Catiline, Clodius and Tiberius”, University College, London, 1878
• Mulroy, David. “The Early Career of P. Clodius Pulcher: A Re-Examination of the Charges of Mutiny and Sacrilege.” Transactions of the American Philological Association (1974-), vol. 118, 1988, pp. 155–78. JSTOR, https://doi.org/10.2307/284166. Accessed 20 Apr. 2026.