Marcus Agrippa – furtunile din inima puterii (29 – 23 i.Hr.) – episod 9
Marcus Agrippa, secundul celui mai puternic om al Romei, avanseaza inca un pas in inima puterii prin casatoria cu nepoata lui Augustus. Se cauta un mostenitor pentru cazul in care bolnaviciosul Octavian ar muri.
În anii următori înfrângerii lui Marcus Antonius, Octavian, bucurându-se de victorie, pare pus, în același timp, în fața unei decizii majore. Care va fi direcția spre care o va lua forma de guvernământ a Romei? Aceasta dilemă a fost una ce a împărtășit-o cu apropiații săi “Agrippa și Maecenas – cu care împărtășea cele mai ascunse proiecte ale sale.” (Dio Cassius, LII, 1) Cei doi prieteni sunt uneltele prin care Dio Cassius (într-un capitol dedicat) ne prezintă cele două opțiuni de urmat: republică sau monarhie. Cei doi prieteni chiar țin fiecare câte un discurs susținându-și părerea. Nu spun neapărat că aceste conversații nu au avut loc dar puțin probabil ca ele să fi fost atât de publice. Aceste dialoguri vor, probabil, să exprime spiritul de căutare al epocii, spiritul unei societăți ce își caută o nouă identitate după sute de ani de transformare. Nu putem insa nici sa neglijam faptul ca Dio Cassius ar fi putut avea acces la niste surse care ar fi redat veridic dialogurile respective. Agrippa, din relatarea lui Dio Cassius, este un om ce promoveaza o anume prudenta si mult pragmatism, filosofand asupra faptului ca “acolitii culeg roadele indiferent de ce si-ar dori, feriti de invidie si de primejdie, in vreme ce atotputernicii devin tinta manifestarilor de pizma si de ura.”
Totii cronicarii sunt de acord asupra bunei credinte a lui Agrippa. Acesta nu era manat in nimic nici de “rivalitate sau ambitie sau ca sa se faca egal cu Augustus, ci din loialitate sincera si un zel continuu pentru binele obstesc.” Augustus i-a raspuns, arătând respect loialității acestuia “căci pe Agrippa îl stima mai presus de oricine.” Augustus realiza cât de norocos fusese să aibă un asemenea prieten în care să se poată încrede. “El acorda colegului său de consulat Agrippa fasciile care se cuveneau rangului său, iar o parte le folosi pentru sine” și ” fără sa stea pe ganduri, ii dadu de sotie pe nepoata sa si ii conferi dreptul sa aiba un cort identic cu al sau ori de cate ori plecau impreuna in campanie. Cuvantul de ordine era dat de ei amandoi.” (Dio Cassius LIII, 1) Ca urmare a damnatio memoriae aplicata pe numele Marcus Antonius, o statuie a acestuia a fost refacuta inlocuindu-se capul cu cel al lui Marcus Agrippa. A primit de asemenea un steag aparte (vexillum), o mosie in Egipt si mai multe proprietati valoroase in Roma.
Cine este noua sotie a lui Agrippa?
Am povestit într-o postare anterioară câte puțin din viața privata a lui Agrippa și câteva detalii despre prima lui căsătorie cu Caecilia Attica, fiica mult apreciatului Atticus. Ce nu stim este modul in care aceasta casatorie s-a terminat. Două presupuneri pot fi luate in seama: moartea primei sotii sau – o varianta mult mai putin credibila – un divort.
In anul 28 î.Hr., Agrippa ca barbat liber se căsătorește cu Claudia Marcella. Aceasta, nascuta in anul 53 i.Hr., era fiica din prima casatorie a Octaviei cu Gaius Marcellus, adică spa căsătorit cu nepoata de sora a lui Octavian insusi. Nu avem de unde sa stim daca intre cei doi soti a existat si o simpatie initiala sau casatoria a fost una exclusiv politica. Avand – cum deja stim – un caracter foarte serios, Agrippa a fost un sot fidel si dedicat familiei. Cei doi au avut împreună mai mulți copii dar nu e clar cati au fost cu exactitate si nici macar câți au supravietuit copilariei. Concret, stim de o fiica (a treia fiica a lui Agrippa), nascuta la o data necunoscuta, numita Vipsania Marcella. O a doua posibila fiica se poate sa se fi nascut si purtand tot numele Vipsania iar existenta acestei a patra fiice este inca foarte dezbatuta.
Octavian schimba fata Romei politice iar Agrippa il secondeaza
In timp ce Octavian a stat departe de Roma vreme de trei ani, fiind implicat in acapararea si pacificarea Egiptului si in consolidarea puterii romane in Siria, la Roma Agrippa este cel ce tine situatia sub control. Revenit in Roma in anul 29, Augustus a inceput a lucra intens pentru o reforma a statului roman, secondat în această uriașă sarcina de Agrippa, coleg de consulat în acel an. Tot împreună cu Agrippa, a organizat și niște jocuri în cinstea victoriei de la Actium dar, din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoit să lase întreaga sarcină în seama prietenului său.
Anul 27 i.Hr.
Anul politic 27 a debutat cu un discurs ținut de Octavian în fața Senatului, moment în care, spre surprinderea majorității ce îi ascultau discursul, a anunțat că va renunța la puterile sale și că reda Senatului controlul provinciilor, armatelor și legilor.
Trebuie spus că deja avusese loc un fel de epurare a Senatului din cauza numărului exagerat de mare in membrii: 1000. Intr-un final, numarul a coborât la 300 iar Caesar personal a fost numit Princeps Senatus – “Primul om in Senat” – o pozitie care, istoric vorbind, nu avea vreo valoare politica dar era acordata doar celor mai meritorii membrii. Lucrurile in imperiu se linistisera iar populatia nu se simtise niciodata mai confortabila si mai prospera. Ascultând pe Octavian renuntand la pozitia de putere, senatorii, adepti ai lui, au realizat brusc ca toată această comodă stabilitate putea dispare foarte rapid în sălbăticia luptelor pentru putere. O alta parte a senatului nu era sigura ce reactie sa aiba si, chiar si cei ce nu il agreau, nu isi doreau cu adevarat sa se intoarca in perioadele de incertitudine din perioada razboaielor civile. Asa se facu ca nimeni nu se opuse practic celor care i-au oferit pozitia de proconsul peste teritoriile imperiului roman in afara Romei – oferindu-i practic controlul imperiului. Iar Octavian, după ce s-a lăsat puțin rugat, a acceptat. Dar, în același timp, soarta unchiului său, trebuie să-i fi stat ca un ghimpe în minte. El practic se afla acum la același moment cu Iulius Caesar la anul 44. In culmea puterii sale, fara un politic rival real si, totusi, atat in vulnerabil in realitate….. Realizând că această creștere a puterii sale îl va face o țintă sigură, a dat și un decret prin care gărzile sale de corp erau plătite dublu față de un soldat normal. asigurându-se astfel că loialitatea lor este greu de cumpărat.
Câteva zile mai târziu, secondat de Agrippa, Octavian prezintă un proiect de reîmpărțire administrativă a imperiului, proiect ce prevedea o primă împărțire în provincii proconsulare și provincii propraetoriene. Primele urmau a fi sub comanda Senatului și conduse de un proconsul numit anual de Senat. In al doilea tip de provincii – numite, mai târziu, imperiale – primeau un legati desemnat personal de Octavian, cu aprobarea Senatului. Provinciile propraetoriene erau provincii de granita unde era, în mod special, comasată armata romană, ceea ce a adus, în fapt, armata sub controlul direct al lui Octavian. Inițial această înțelegere fusese stabilită inițial pentru 10 ani.
O dată puse la punct toate aceste probleme politice și organizatorice, Octavian pleacă în provincii pentru trei ani. Cel mai probabil, această călătorie a făcut-o pentru a-și consolida autoritatea de-a lungul și de-a latul imperiului dar unii istorici sugerează că, măcar parțial, această călătorie a fost făcută pentru a atenua sentimentul că, prin noile puteri dobândite de la Senat, se transforma într-un dictator.
Si pe cine credeți că a lăsat la Roma căpetenie? Bineînțeles, pe Marcus Vipsanius Agrippa care, cu cunoscuta eficiență, a ținut lucrurile în echilibru pentru trei ani la rând.
In cautarea unui mostenitor
In acesti ani, aflat intr-o campanie militara in Hispania, Augustus a căzut la pat, posibil suferind de febră tifoidă. Incercând a fi tratat cât mai bine, a fost transferat pe țărmurile Mediteranei – la Tarraco – unde Livia personal îl veghează și îl îngrijește. Starea lui de sănătate era atât de proastă încât nu a putut fi prezent la nunta unicei lui fiice, Iulia, – acum în vârsta de 14 ani – cu Claudius Marcellus, fiul surorii lui Augustus, Octavia. La momentul când nunta fusese hotărâtă, Augustus sperase ca el va prezida personal ceremonia. Dar acum era prea slăbit și nu a putut ajunge. La îndemnul lui, totuși ceremonia s-a ținut și a fost prezidată – de cine altcineva decât Agrippa care nu e doar secundul in autoritate a lui August ci si cumnatul mirelui, a doua lui soție fiind sora lui Marcellus.
Într-un final, Octavian s-a întremat și a reușit să revină la Roma în anul 24. Prietenia cu Agrippa este mai trainică ca niciodată și nu ezita sa arate acest lucru cu orice ocazie. Astfel, când casa lui – fosta reședință a lui Pompei și Marcus Antonius – a ars, Augustus l-a invitat să se mute la el în casă și – conform lui Dio Cassius – “Agrippa nu a fost în mod nefiresc mândru de aceste onoruri.”
Doar că situatia precară prin care trecuse in anii anteriori, l-a facut pe Augustus să-și pună cu înfrigurare problema unui moștenitor. Deloc surprinzător, la bursa zvonurilor exista un favorit: Claudius Marcellus, nepotul și, mai nou, ginerele lui. Iar aceste zvonuri nu erau fără temei. Incă de la întoarcerea lui Augustus la Roma, “lui Marcellus i s-au acordat mai multe privilegii și promoții menite să accelereze cariera sa politică, poate chiar cu el ca succesor în minte.” (Vell. Pat. 2.93.1.). Deși era departe de vârsta legală pentru a ocupa vreo funcție publică – având doar 19 ani -, pentru Marcellus s-a făcut o excepție și i s-a dat și dreptul de a deveni senator printre expraetori și de a susține consulatul cu zece ani mai devreme decât vârsta la care acest lucru era obișnuit. Este drept, nu a fost singurul care a beneficiat de acest tip de privilegii. Fiii Liviei din prima căsătorie au primit, de asemenea, funcții cu cinci ani mai devreme decât vârsta legală. Astfel, “Tiberius a fost ales chestor, în timp ce Marcellus a fost numit aedil.” (Dio 53.28.3; Vell. Pat. 2.93.1.)
Augustus însuși era perfect conștient de faptul că nepotul lui nu era încă pregătit pentru o poziție atât de înaltă, motiv pentru care pare să ia in calcul ca alternativă și posibilitatea de a reveni la regimul republican clasic.
Într-un final, realitatea a făcut ca această temere să capete un caracter presant.
“Augustus – ne povestește Dio Cassius -, deținând consulatul pentru a unsprezecea oară, împreună cu Calpurnius Piso, a căzut iarăși bolnav până într-acolo că nu mai era nici o speranță de a fi salvat. Considerându-se pierdut, lua toate măsurile necesare și după ce îi convoca pe magistrați, pe principalii reprezentanți ai senatului și ai cavalerilor, nu indica pe nimeni ca succesor, deși cu totii se așteptau să-l prefere pe Marcellus pentru domnie.” Observam că Dio Cassius subliniază așteptările tuturor în desemnarea unui succesor de către Augustus. Doar că această nominalizare nu s-a întâmplat in realitate. Chemându-i la el acasă, Augustus “se întreținu cu cei de față asupra stării treburilor publice, îi încredință lui Piso un sul de papirus pe care notase cifre privitoare la forțele armate și la veniturile comune ale imperiului iar pe mâna lui Agrippa trecu inelul său cu pecete.” Gest care îl făcea, cumva, succesorul lui Augustus în ochii celor prezenți.
Foarte probabil că Octavian îi încredințase sigiliul lui Agrippa doar temporar, fără vreo intenție de a-l declara, în vreun fel, succesor. Doar că acest simplu gest a declanșat o mică furtună în culisele puterii.
Augustus a învins boala însă, aparent, dihonia intrase deja între cei pe care bursa zvonurilor îi dădea drept favoriți. Nu putem ști detaliat ce s-a întâmplat în întimitatea puterii dar se pare că tânărul Marcellus a început brusc să-l vadă pe Agrippa ca pe un rival. Relatările sunt diverse de la o eventuală criză de nervi a lui Agrippa din cauza atenției de care se bucura Marcellus până la o eventuala autoexilare a lui Agrippa pentru a evita să intre în vreun conflict cu cumnatul lui. Personal, înclin să cred în a doua variantă întrucât o criză de gelozie pare mai puțin probabilă din partea unui bărbat adult, stăpânit și sigur pe el ca Agrippa și mult mai probabilă din partea unui tânăr încă necopt dar vrăjit de perspective de mărire. Dio Cassius pare de aceeași părere când zice că “Revenindu-și deci ca stare a sănătății și înconștiințat fiind că Marcellus nu-l mai privea cu ochi buni pe Agrippa în urma celor întâmplate, (Augustus n.r.) îl trimise de îndată pe Agrippa în Syria, de teamă să nu izbucnească vreo discuție sau vreo neînțelegere aprigă între cei doi , care se aflau în pragul unui conflict.”
Orice s-ar fi petrecut in culise, cert este că Agrippa părăsește Roma, stabilindu-se în insula Lesbos, în orașul Mytilene.
harta insulei Lesbos in a carui capitala, Mytilene, a poposit Marcus Agrippa in anul 23 i.Hr.
Un autoexil cu caracter diplomatic
Și de aici începem a ne da seama că aparentul autoexil este foarte posibil să fi fost, în fapt, urmarea unei misiuni neoficiale de la Augustus de a se ocupa de provinciile de est peste care își exercitase, multă vreme, influența Marcus Antonius. Că așa zisul exil este, în fapt, misiune diplomatica, este întărit și de istoricul evreu Iosif Flavius care, fără a fi la curent cu diversele bârfe din Roma, ne-a scris că “Agrippa a fost trimis să-i succeadă lui Caesar la conducerea țărilor de dincolo de Marea Ionică.”
Orasul Mytilene – fotografie aeriană – foto-credit: CoStef, Public domain, via Wikimedia Commons
O misiune particulară pare a fi legată de niște negocieri discrete cu parții, atât de discrete încât nici Agrippa nu se deplasează în zona personal ci trimite un legat. Cum s-au desfășurat exact aceste negocieri nu putem stii sigur dar, mai mult ca sigur, au fost un succes, cert este ca in anul 23, o delegație oficială din partea regelui part sosește la Roma, începând astfel o comunicare deschisă între cele două părți.
Capriciile sorții
Cât timp Agrippa își vedea de treburi în Mytilene, la Roma, tânărul Marcellus își începea activitatea publică ca edil al Romei prin construcția unui teatru în Camp Martius. Însă, la începutul lunii august, tânărul, aflat la acel moment în stațiunea Baiae, fu lovit brusc de boală și cu tot tratamentul intensiv acordat de medicul lui Augustus, Musa, muri. Evenimentul căzu ca un trăznet asupra familiei. Augustus, extrem de devastat, făcu nepotului funeralii publice la care ținu și un discurs funebru iar, dupa incinerare, îi depuse rămășițele în monumentul funerar ce tocmai îl construia pentru sine însuși și pentru familie. A fost o pierdere greu de depășit în familie – atât pentru Augustus dar, mai ales, pentru mama lui, Octavia. “In memoria lui Marcellus, (Augustus n.r.) dădu numele acestuia teatrului început de Caesar. De asemenea dădu porunca ca in timpul jocurilor romane să fie transportate în teatru statuia tânărului făurita din aur, o coroană tot de aur și scaunul currulis, toate aceste obiecte urmau să fie așezate în mijlocul magistraților care prezidau jocurile. Dar cele ce povestesc nu aveau să se întâmple decât ceva mai târziu.” (Dio Cassius LIII, 30)
Agrippa a primit trista veste a morții cumnatului său în timp ce se afla in Lesbos. Cu toate că era îndreptățit a lăsa totul baltă și a merge la Roma pentru a fi alături de familie în aceste momente de restriște, Agrippa a rămas totuși în est și a continuat să se ocupe de consolidarea puterii romane. Și, ca parte a acestei consolidări, se încadra și întâlnirile cu diverși regi clienți printre care un anume Irod cel Mare încă ne este un nume cunoscut. Acesta, aflând de prezența lui Agrippa la Mytilene, a venit, călătorind pe mare, să-l întâlnească. Între cei doi pare să se fi dezvoltat o amiciție bazată pe simpatie reciprocă reală dar, este foarte drept, Irod stia să fie fermecător și se pricepea cum să-și susțină cauza și să intre in voia “prietenilor” de la Roma. După această întâlnire există relatări că, revenind la Ierusalim, a denumit două cele mai somptuoase încăperi din noul său palat după numele celor doi mari protectori de la Roma. Pe de altă parte, Agrippa chiar l-a susținut și protejat pe Irod întrucât curând au sosit din Gadara niște emisari cu plângeri la adresa lui Irod, acuzându-l de diverse încălcări, dar Agrippa îi trimise direct la rege, fără a le da nici o audiere directă.
Agrippa își vedea astfel de treburile ce îi fuseseră încredințate când primi un mesaj de la Augustus. Dar despre asta vom vorbi în episodul următor.
Bibliografie
Dio Cassius “Istoria romana”, Editura: STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, 1984, vol 2, cartea XLVIII
Suetonius, “The Lives of Caesars” – “Life of Tiberius”, varianta online in engleza/latina
Ovidiu Drimba – “Istoria culturii si civillizatiei” – volumul 3, editura SAECULUM I.O., anul aparitiei 2000
_Portrait_de_Julie_Mus%C3%A9e_Saint-Raymond_Ra_338.jpg){kind=link}
