Marcus Agrippa, strategul de geniu din umbra lui Augustus (episodul 8)

Un scurt rezumat al ascensiunii militare al lui Marcus Agrippa care si-a pus intreaga capacitate organizatorica si geniu militar strategic in slujba prietenului sau cel mai bun, Octavian Augustus.

Am povestit in episoadele trecute mai pe indelete conflictele militare in care Marcus Agrippa l-a secondat pe Augustus, asigurandu-i acestuia victorii pretioase. Dar pentru ca acestea au ajuns a fi rasfirate in mai multe postari, ma gandesc ca un mic rezumat nu strica.

Octavian Augustus,
fragment dintr-o statuie ecvestra a lui Augustus, datand din secolul I d. Hr.
photo credit: Ricardo André Frantz (User:Tetraktys), CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Si aici trebuie sa incep prin a-i recunoaste lui Octavian un merit pe care nu l-am intalnit prea des la mai marii lumii: era suficient de constient a realiza cand era incapabil de performanta intr-un anumit domeniu, avea abilitatea sa recunoasca acele persoane din jur care, intr-adevar, se pricepeau mai bine decat el, delegandu-le acea responsabilitate. Si nu e deloc de neglijat faptul ca, pe putinii oameni de incredere din cercul lui, ii trata ca pe niste prieteni, reusind a-si asigura loialitatea lor pe viata. Este drept, asta nu s-a intamplat fara sincope. Au existat in cercul lui oameni care aveau propriile ambitii si si-au urmarit propriul interes. Ne aducem aminte in acest sens de Salvidienus, un apropiat al lui Octavian, care a fost descoperit de Antonius ca facand oferte deloc corecte partii politice rivale. Confruntarea fata in fata dintre Octavian si Salvidienus s-a finalizat cu executia celui din urma. La toate aceste intrigi a asistat din cercul de intimi a lui Octavian si Agrippa. Nu putem stii cu precizie ce gandea el in acele momente dar Dio Cassius ne da prilejul a-i intui filozofia de viata pe care acesta si-a dezvoltat-o ai pe care a urmat-o credincios toata viata.

“Agrippa obisnuia sa spuna fata de prietenii sai intimi ca majoritatea acelora care se afla la putere doresc ca nimeni sa nu se arate mai capabil decat ei, ca acestia isi asuma realizarea sarcinilor lipsite de riscuri unde victoria este asigurata in vreme ce incredinteaza altora tot ce este mai greu si mai riscant.Daca se intampla sa fie constransi de imprejurari sa dea pe seama altora rezolvarea unuia din cazurile lesnicioase , resimt nespusa tulburare si amaraciune in urma unui succes de prestigiu. Desigur, ei nu doresc ca acesti oameni de incredere sa fie invinsi sau sa pateasca ceva rau; totusi prefera, chiar in cazul unei izbanzi depline, ca acestia sa nu se bucure de faima. Asadar, Agrippa sfatuia pe oricine vroia sa-l asculte, ca cel care tine la viata lui si vrea sa iasa viu si nevatamat din toate incurcaturile, sa aiba grija ca orice intorsatura favorabila a lucrurilor sa fie pusa pe seama celor mari.”

– Dio Cassius-, cartea XLIX, pag 196

Ca Agrippa a fost totdeauna atent sa nu-l eclipseze pe Octavian, am vazut deja asta in mai multe randuri. Fie a facut-o pentru ca nu vroia sa puna sare pe rana orgoliului amicului sau, fie ca nu dorea sa starneasca prin ceva gelozia acestuia, Agrippa pare, in acelasi timp, multumit sa fie in centrul actiunii dar totusi sa nu fie chiar in lumina refrectoarelor atentiei publice.

Nu stim exact parcursul militar al lui Agrippa in primii ani. A avut prilejul – datorita lui Octavian – sa se afle in preajma unui strateg stralucit ca Caesar, a studiat arta razboiului la Apollonia tot datorita amicitiei cu Octavian iar daca acesta nu se deprinsese mai deloc arta razboiului, Agrippa, dimpotriva, pare sa aiba o pasiune pentru ea. A fost prezent ca lider al armatelor lui Octavian in razboiul perusian dar acolo figura lui a fost eclipsata de cea a lui Salvidienus. A fost prezent si la Phillipi unde mai degraba a fost nevoit sa functioneze pe post de infirmiera pentru un Octavian cazut la pat si cuprins de friguri.

Marcus Agrippa
fotocredit: Marc Cartwright

Prima lui misiune independenta fu cea de comandant contra unor revolte izbucnite in Galia si Germania. La acel moment, Agrippa avea 25 de ani si va duce la indeplinire misiunea cu o eficienta care se va dovedi o caracteristica a sa in cariera ce va urma. Se reintoarce la Roma de urgenta, chemat de Octavian, aflat la acel moment intr-o situatie delicata. Dat fiind ca prietenul sau tocmai suferise o infrangere in fata lui Sextus Pompei, Agrippa refuza orice triumf la care ar fi avut dreptul – probabil pentru a nu-si pune prietenul intr-o lumina proasta. Octavian ii incredinta sarcina construirii unei flote si reorganizarea armatei cu care intentiona sa se poata infrunta in lupta cu abilul Sextus Pompei. Era o sarcina colosala chiar si pentru generali cu experienta. Totusi, abilitatile organizatorice ale lui Agrippa au depasit in acest proiect orice asteptare. Dorind de a se feri de ochii scrutatori ai marinarilor lui Pompei, Agrippa proiecta si superviza constructia unui port ferit la vedere dinspre mare, o minune a ingineriei romane, post ale carei ruine le mai vedem inca pe lacul Livorno. Tot acolo trecu si la instructia riguroasa a armatei ce urma sa urce pe navele flotei ce tocmai se construia iar pentru ca antrenamentele si miscarile de trupe sa nu fie observabile, construi inclusiv niste pasaje subterane pe sub deal, pasaje ce inca exista si fac legatura dintre lacul Livorno si Cumae. Si sa bu uitam, de mare importanta in succesul final au fost adaptarile facute de Agrippa armelor ce urmau a fi folosite, adaptari ce s-au dovedit extrem de eficiente. Am povestit destul de detaliat si intregul razboi ce e urmat – conflict cunoscut sub numele de revolte siciliene – in care Agrippa numit comandant suprem al flotei, a obtinut o victorie categorica ce va ridica o mare presiune de pe umerii lui Octavian, detestat pana la acel moment si din cauza penuriei de cereale si foametei pe care blocada lui Sextus Pompei o cauzase ani de zile la Roma.

Agrippa purtand corona rostra fotocredit: Classical Numismatic Group, Inc. http://www.cngcoins.com, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

“Cand Caesar intra victorios in Rome in 13 noiembrie 36 i.Hr., el stia bine ca aceasta se datora in mare parte organizarii si abilitatilor militare ale prietenului sau. Loialitatea lui Agrippa va fi rasplatita. (…) Contributia esentiala a lui Agrippa a fost rasplatita cu proprietati bogate in Sicilia, confiscate de la simpatizantii lui Sextus. (…) Agrippa merita o recompensa speciala, una ce se intentiona a fi o foarte publica recunoastere a realizarilor sale. Caesar a creat o exceptionala, unica decoratie militara pentru loialul si modestul lui prieten. Cunoscuta sub numele de corona classica, corona navalis sau corona rostrata, era o coroana pe care erau imprimate corabii. Era un premiu extravagant și destinat să fie văzut. O lege a fost adoptată o permițându-i să poarte această coroană navală în procesiuni triumfale. Pe scară largă
monedele de argint circulate au fost bătute arătându-l pe Agrippa purtând aceasta decoraţie militară distinctiva.“

Lindsay Powell și Steven Saylor – “Marcus Agrippa: Right-Hand Man of Caesar Augustus“

Ati putea crede ca dupa un efort asa sustinut cum a fost razboiul contra lui Sextus Pompei, oamenii vor sta linistiti o vreme. Ei bine, nu a fost cazul.

Razboiul iliric

La acea vreme, romanii numeau Illyricum zona de vest a Balcanilor. Teritoriul era populat de mai multe triburi pe care Octavian isi dorea sa le supuna. Nu vom insista cu detalii, doar retinem ca Agrippa a fost prezent in acest razboi macar partial si numele lui este pomenit intr-o imprejurare in care Octavian era aproape sa-si piarda viata. Incercand sa-i cucereasca pe ultimii opozanti, adunati in cetatea Metulon, Octavian si oamenii lui au incercat sa patrunda in cetate pe niste poduri pe care dusmanii incercau sa le darame de la baza. Dandu-si seama de pericol, soldatii au ezitat in a inainta. Dorind sa-i mobillizeze prin propriul exemplu, Octavian se avanta pe pod de unul singur. Appian ne relateaza: “Agrippa si Hiero, doi dintre generali, unul din bodyguarzi, Lucius, si Volas fugira cu el, doar acestia patru si cativa purtatori de arme. Aproape ca trecuse podul, cand soldatii, cuprinsi de rusine, s-au grabit dupa ei. Atunci, acest pod, supraincarcat, s-a rupt si oamenii cazura gramada. Unii au murit, altii au fost scosi de acolo cu oase rupte. Caesar a fost ranit la piciorul drept si la ambele brate.“

Totusi, Agrippa nu isi petrece acesti ani in intregime in razboi, langa Octavian, ci, o buna perioada, il gasim si la Roma unde, printre altele, demareaza si niste ambitioase proiecte urbane care vor schimba fata Orasului Etern. Dar despre asta vom vorbi alta data.

Insa faptul ca Agrippa se afla la Roma in acea perioada nu se datora doar treburilor organizatorice si politice. Dupa cum am mai povestit, la anul 37, Agrippa s-a casatorit cu tanara Caecilia, fiica lui Aticus, ramas in istorie ca unul din prietenii de corespondenta ai oratorului Cicero. Cei doi tineri casatoriti par sa duca o viata linistita si armonioasa, cat de curand familia se mareste cu doua fetite. Insa deja in anul 32, ceva pare schimbat. Cornelius Nepos ne relateaza despre moartea lui Aticus, socrul de care Agrippa era extrem de atasat. Acesta suferea de dureri groaznice abdominale, motiv pentru care a hotarat sa-si curme suferinta si sa-si provoace moartea prin infometare. Indurerati, Agrippa si ceilalti prieteni ai lui Aticus au incercat a-l face sa se razgandeasca, fara insa a obtine vreun rezultat. In cateva zile, Aticus a decedat si, la cererea lui, a fost incinerat in cadrul unei ceremonii simple si lipsite de fast, asa cum ii fusese dorinta. Ce nu putem sa nu observam in toata aceasta relatare pe cat de induiosatoare pe atat de detaliata, este o absenta notabila: cea a unicei si iubitei fiice a lui Aticus si sotia lui Agrippa, Caecilia. Ea nu este amintita in tot acest context deloc dar cei mai multi istorici sunt de acord ca aceasta absenta sa fie explicabila printr-un posibil deces anterior al tinerei femei. Acceasta este, bineinteles, o speculatie, dat fiind ca in nici o sursa nu ni se precizeaza clar ce s-a intamplat cu tanara sotie a lui Agrippa. dar, cu un mic exercitiu logic ce tine cont de relatarea mortii lui Aticus, nu este greu sa ne imaginam ca, la anul 32 i. Hr., Agrippa, acum in varsta de 30 de ani, era deja vaduv si tatal a doua fetite orfane de mama.

Batalia de la Actium

Dar, revenind la cariera militara a omului nostru, poate cea mai geniala contributie a lui Agrippa ca general al lui Octavian a fost castigarea bataliei de la Actium.

Batalie navala romana – Basorelief reprezentand batalia de la Actium, basorelief datand din 14-37 i. Hr. si descoperit la Avellino (Italia) – photocredit: Following Hadrian, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons

E de remarcat, in primul rand, adaptabilitaea si creativitatea celor doi prieteni. Ar fi fost poate foarte simplu sa continue a folosi acelasi tip de nave pe care le folosisera, cu atata succes, in razboiul cu Pompei. Totusi ei nu procedara asa si facura niste modificari la nave ce s-au dovedit foarte inspirate.

Un alt pas strategic foarte important a fost paralizarea aprovizionarii dinspre Egipt, operatiune condusa de Agrippa personal. Dupa fuga lui Antonius, preocupat parca mai mult de Cleopatra decat de castigarea bataliei, Agrippa a trimis o parte a flotei in urmarirea lor, doar ca, nereusind sa-i prinda din urma, aceasta s-a intors in cele din urma. Intre timp, Agrippa actionand cu eficacitatea obisnuita a asigurat dominatia asupra Greciei, capturand fortificatii si convingand armata terestra a lui Antonius sa treaca de partea lui Caesar. Una din cele mai semnificative victorii a fost predarea Colonia Laus Iulia Corinthiensis, un oras intemeiat de Iulius Caesar, ai carei locuitori erau veterani din armata romana si care, cu incapatanare, refuzasera pana la acel moment sa treaca de partea lui Octavian.

Acesta castigase razboiul -desi, la acel moment, nu era clar asta – dar se gasea, la acel moment, in imposibilitate de a-si plati soldatii. Dandu-si seama ca era foarte posibila o revolta a oamenilor, Agrippa fu insarcinat cu deloc usoara sarcina de a duce legiunile inapoi in Italia si de a mentine in ordine in perioada urmatoare nu doar in armata ci si Roma si situatia din Italia. Agrippa era tanar dar era deja o figura de autoritate. Totusi nu era suficient si, desi si-a indeplinit cu succes sarcina de a tine totul sub control la Roma, ii va scrie frecvent influentului sau prieten sa revina cat se poate de repede deoarece situatia era foarte instabila si exista totdeauna un risc de a pierde controlul.

Cat putu de repede, Caesar se indrepta spre Italia sa calmeze situatia si sa tina lumea multumita. Iar pentru aceasta era nevoie de bani. O parte din suma – insa insuficienta totusi – o adunase din Grecia si a fost impartita militarilor si veteranilor care il insotisera in diversele razboaie pe care le avusese in ultimii 10 – 14 ani. Apoi oferi acelorlasi legionari pamanturi. Bineinteles aceste terenuri veneau din confiscarea proprietatilor adeptilor lui Marcus Antonius. Insa, ca o noutate, aceste confiscari nu mai erau facute cu brutalitatea de odinioara ci a cautat sa compenseze proprietari deposedati cu pamanturi din imperiu, din zona Phillipi, Dyrrhacium si prin alte parti. Vedem aici un inceput de politica de reconciliere…nationala (daca pot spune asa), Octavian era constient ca, devenit singur stapan la Roma, ii revenea importanta sarcina de a pacifica populatia. si sa recunoastem aceasta dorinta de a compensa era un bun inceput.

Mai mult, Caesar si cercul lui de prieteni – intre care Agrippa si Maecena sunt acum figurile principale – si-au pus la licitatie proprietatile pentru a face rost de sumele ce, in continuare, erau extrem de necesare. Problema este ca, in realitate, nu s-a vandut nimic si, in fapt, nimeni nu indraznea sa cumpere proprietatile puternicilor zilei. Dupa cum Dio Cassius spunea: “Ma intreb, cine oare s-ar fi incumetat sa incheie asemenea acte, fie de cumparare, fie de schimb?” (Dio Cassius LI, 4) Gestul insa a contat enorm in perceptia publica. Desi nu s-a vandut nimic, lumea a perceput-o ca un gest de bunavointa si Octavian tot a reusit sa cumpere ceva: timp si rabdarea compatriotilor. “Caesar insa, folosindu-se de imprejurare, gasi cel mai nimerit pretext de a-si amana fagaduielile, pe care dealtfel le respecta mai tarziu, cu ajutorul prazilor de razboi luate din Egipt.” (Dio Cassius LI, 4)

Era clar, la acel moment, Octavian practic cheltuia peste ce avea si era esential sa mai faca rost de bani. Asa ca, deloc surprinzator, la 30 de zile dupa revenirea in Italia, Octavian pleca din nou de data asta in urmarirea lui Antonius si Cleopatra. Una din tintele lui principale era imensa comoara a Cleopatrei, a carei valoare nu doar ca l-ar fi scos din orice problema financiara personala ci ar fi facut intreaga Italie bogata si prospera.

N-o sa insist aici asupra a ce s-a intamplat in Egipt, vom spune aici doar cum a rezolvat Octavian in Egipt problemele financiare care il urmarisera de atata vreme. Dio Cassius ne lamureste chiar detaliat ce s-a intamplat:

“In palatul regal au fost gasite multe bogatii, caci Cleopatra, ridicand, ca sa zicem asa, toate ofrandele, chiar si pe cele din templele cele mai sacre – apucase sa adune pentru romani prazile, fara sa le mai dea acestora prilej sa savarseasca vreo profanare. Alte cantitati de bani au fost stranse si de la fiecare dintre cei pusi sub acuzare, indiferent pentru ce. afara de aceste contributii, toti ceilalti locuitori carora nu li se putea aduce o anume invinuire, au fost impusi sa plateasca doua parti din posesiunile lor.

Banii astfel stransi au mers la plata soldelor datorate tuturor soldatilor. Cat despre cei care-l insoteau atunci pe Octavianus Caesar, fiecaruia i s-au distribuit doua sute cincizeci de drahme, numai sa nu jefuiasca orasul. Datornicii fura scutiti de orice obligatie, iar acelora dintre senatori si cavaleri care luasera parte la lupte le fura daruite tot felul de bunuri. Pe scurt, imperiul roman s-a imbogatit si templele romanilor s-au infrumusetat.”

Dio Cassius – cartea LI, 17

Un eveniment foarte importanta fu momentul cand, reintors la Roma, “portile templului lui Ianus au fost inchise, in semn ca toate razboaiele se terminasera.” (Dio Cassius, LI, 20)

“Caesar a incarcat cu elogii si onoruri pe cei care luptasera sub ordinele sale. Agrippa, intre alte distinctii, “a fost cinstit prin acordarea unui stindard de culoare albastra, pentru a evoca victoria navala ce o repurtase.” (Dio Cassius LI, 21)

O noua etapa epocala isi facea debutul iar Octavian cu Agrippa alaturi erau in epicentrul acestor schimbari ce vor ramane adanc imprimate in memoria istoriei.