Irod cel Mare: 10 curiozități și mistere despre regele Iudeei
Irod cel Mare, rege al regatului Iudeea, vasal al Romei și infam personaj biblic.
Firul poveștii
Nu stiu voi dar eu, când eram mai mică, pe la 12 – 13 ani, credeam că Irod era un personaj legendar ce nu existase cu adevărat. Nu mică mi-a fost mirarea când, într-o vizită la biblioteca școlii, răsfoind o enciclopedie de personaje antice, am descoperit acolo numele lui Irod cel Mare. Intrigată și foarte curioasă în același timp, am căutat să aflu mai multe despre viața acestui rege antic și – trebuie să vă spun – acest om a avut o viață mai palpitantă decât mi-aș fi putut închipui.
Cine a fost Irod cel Mare
Născut la anul 74 sau 73 î. Hr., Irod cel Mare a ajuns pe tronul regatului iudeu în anul 40 i Hr., cu sprijin roman. A domnit decenii bune în ciuda lipsei de popularitate în propriul regat. A fost dominat de o puternică sete de putere care l-a făcut să își execute un număr impresionant de membrii ai propriei familii din frică – parțial patologică, parțial justificată – că aceștia încearcă să-l înlăture de pe tronul cucerit cu greu. Dar să o luăm pe îndelete și să detaliem doar câteva din detaliile vieții sale atât de tumultuoase.
10 curiozități despre Irod cel Mare
Irod cel mare nu era evreu de origine
Irod cel Mare era de origine edomit – tatăl său, Antipater, aparținea tribului idumeilor, mama sa, Cypros, provenea dintr-o familie nobiliară nabateeană. Faptul că Irod nu era evreu de origine era unul din motivele pentru care nu a fost deloc popular între supușii săi evrei, celelalte motive având legătură cu atitudinea slugarnică față de romani și cu construirea de temple păgâne pe teritoriul Iudeei, fapt ce a scandalizat evreii religioși.
Irod cel Mare a fost aliat al lui Marcus Antonius
Sosit în Orient, în anul 43 i. Hr., Marcus Antonius, stimulat de o sumă generoasă, îi susține pe frații Phasael și Irod contra dușmanilor evrei care încercau să le împiedice ascensiunea spre putere. Mai mult chiar, le confirmă puterile deja deținute. Se reîntâlnesc în anul 40 î. Hr. la Roma unde Irod a sosit încercând, din nou, să obțină protecția puternicilor zilei. Atât Marcus Antonius cât și Octavian îl susțin și, la propunerea acestora, Senatul îl desemnează ca rege al evreilor și guvernator, un sprijin ce, probabil, a depășit chiar așteptările lui Irod. Când conflictul între Octavian și Marcus Antoniu a izbucnit, Irod a fost de partea celui de-al doilea care, oricum, era, la acel moment, agentul de influență al Romei în zona orientală. După victoria lui Octavian în anul 31 i. Hr., Irod încearcă o riscantă piruetă diplomatică de aliere cu noul învingător. Indiferent că a fost convins de o foarte generoasă sumă de bani, fie că Irod a invocat in favoarea lui dușmănia pe care defuncta faraoana Cleopatra i-o purta, cert este că, în această privință, succesul lui Irod a fost deplin și alianța cu Octavian a fost una de lungă durată.
Ascensiunea lui Irod cel Mare la tron a pus capăt dinastiei Hasmoneene
Dinastia Hasmoneana domnea în Iudeea de la 140 i. Hr. Dinastia Hasmoneaba sau a Macabeilor își trage numele de la o familie care la 167 i Hr. a pornit o răscoala și a preluat controlul regatului iudeu care, până la acel moment, se aflase cub dominația Imperiului Seleucid. Macabeii au avut un rol deosebit în reafirmarea identitară a evreilor, e religiei iudaice, au extins hotarele Iudeii prin cucerire și au redus influența elenismului și iudaismul elenistic. Pentru a-și consolida puterea pe tronul regatului iudeu, având deja un ferm sprijin roman, Irod se căsătorește în anul 37 cu Mariamne, prințesă a dinastiei Hasmoneene. Departe că această căsătorie să stingă dușmăniile și să limpezească apele, în anii care au urmat o lungă serie de intrigi, dușmanii și luptele politice accerbe de culise au dus moartea celor mai mulți membrii ai dinastiei Hasmoneene.
Supranumele de „cel Mare” i-a fost atribuit de către romani
Irod, de-a lungul întregii sale domnii, a fost profund antipatizat de supușii săi evrei. Prin urmare supranumele de cel Mare nu a fost, în nici un caz, o recunoaștere pe care aceștia să i-o acorde, nici măcar post – mortem. Cei care l-au numit astfel au fost romanii, impresionați de multitudinea de monumente, clădiri și chiar orașe pe care le-a construit în cei 37 de ani cât a stat la putere.
Irod cel Mare era poligam și a avut mai multe soții și concubine.
Mare iubitor al sexului frumos, Irod a fost poligam. Prima lui soție a fost Doris pe care a repudiat-o pentru a se căsători cu prințesa Hasmoneană, Mariamme. După executarea acesteia, Irod a devenit poligam, printre soțiile sale numărându-se Mariamne II, Cleopatra a Ierusalimului, Malthace și alte cinci soții despre care nu se cunosc prea multe detalii, știm doar numele a trei dintre ele: Pallas, Phaidra, și Elpis.
Între Irod cel Mare și Cleopatra, faimoasa faraoană egipteană, a fost o mare dușmănie
Nu se știu exact motivele dușmăniei între Irod și faimoasa faraoana.
Cert este că, la anul 40, în timpul fugii sale spre Roma pentru a obține sprijin, Irod trece prin Alexandria unde se întâlnește cu Cleopatra, între cei doi având, la acel moment, relații cordiale, ea oferindu-i chiar postul de comandant al armatei sale, ofertă refuzată de Irod.
Există supoziții că faraoana Cleopatra și-ar fi dorit, în fapt, să anexeze Iudeea. După ce Marcus Antonius a devenit iubitul ei, ea a încercat să-l pornească contra lui Irod, ațâțând în același timp intrigile în familia lui Irod. În ciuda presiunilor Cleopatrei, Irod și-a păstrat tronul fiind nevoit, în schimb, să cedeze Egiptului Ierihonul, împrejurimile acestuia și anumite zone ale Arabiei.
La acel moment, dându-și seama de influența puternică a Cleopatrei asupra lui Antonius, Irod a încetat să o mai antigonizeze pe față, încercând să îi fie cât mai mult pe plac.
În conflictul izbucnit între Octavian și Marcus Antonius, Irod a ținut, inițial, partea celui din urmă dar a fost împiedicat să participe direct la lupta de Cleopatra care l-a trimis să lupte cu arabii care nu își platisera datoriile față de ea.
Datorită faptului că nu a participat direct la luptele în Octavian și Antonius dar și datorită animozitatii publice cu Cleopatra, Irod are îndrăzneala de a apare în față lui Octavian și de a-și susține cauza, obținând, în final, sprijinul acestuia pentru a-și păstra tronul regatului iudeu.
Mai multe detalii despre tumultoasa dusmănie între Cleopatra si Irod cel Mare găsiți aici
Irod cel Mare și-a executat mare parte din familie
Ajuns pe tronul iudaic la care râvnise atât, Irod nu a mai fost dispus să îl cedeze vreodată și și-a înlăturat fără ezitare toți probabilii rivali, chiar și când aceștia nu lansau o amenințare directă la poziția sa de rege. Pradă acestei frici a lui de a nu pierde tronul au căzut fostul rege Ioan Hircan al II-lea, Mariamne, a doua lui soție, principesa hasmoneană, mama ei, Alexandra, și fratele, Aristobul. Tot pentru trădare a fost executat și cumnatul său Iosif, soțul surorii sale, Salomeea, dar și proprii fii, Alexandru, Aristobul și Antipater. Povestea este prea complicată ca să o transez aici, promit să revin cu o postare pe tema aceasta .
De-a lungul timpului, Irod cel Mare a avut mai multe tentative de sinucidere
În anul 43 î. Hr., când luptele pentru putere erau în toi, situația devenise gravă pentru Irod, motiv pentru care el, familia și partizanii lui, hotărăsc să fugă spre zone mai puțin periculoase. Pe drum, rădvanul lui s-a răsturnat, mai să îi omoare mama. Exasperat de situația copleșitoare, Irod a avut o tentativă nereușită să se sinucidă. La aproximativ 40 de ani distanță, regăsim un Irod bătrân și foarte bolnav care, exasperat de durerile atroce prin care trecea (având, foarte probabil, un cancer de intestine), a vrut să își înfigă în gât cuțitul pe care îl avea in mâna și cu care tocmai își tăia un măr. În ultima secundă, o rudă a sa l-a oprit de la gestul disperat.
Moartea lui Irod a fost chinuitoare iar inmormântarea a fost fastuoasă
Iosif Flavius ne-a lăsat detalii despre funeraliile fastuoase ținute în cinstea lui Irod cel Mare. Acesta a fost transportat pe o litieră de aur împodobita cu pietre prețioase. Regele defunct avea pe cap o coroană de aur, în mâna dreapta se află un sceptru iar trupul îi era înfășurat în purpură. Litieră era urmată de o mulțime alcătuită din rude și de oşteni. La finalul procesiunii, cortegiul era încheiat de 500 de slujitori care aduceau mirodeniile necesare pentru îngropăciune.
Regele Irod este îngropat în cetatea Herodion
Irod cel Mare a fost îngropat în cetatea Herodion, construită de el la 500 metri sud -vest de zidul Ierusalimului. Puteți vedea ce a mai rămas din această cetate în imaginea de mai jos.
Dacă ne uităm cu o privire neavizată, am spune că avem în față imaginea unui vulcan stins mai degrabă decât cetatea unui rege. Poate va întrebați, privind imaginea, de ce nu se vede mai nimic din cetate. Sau poate presupuneți că această a fost acoperită de pământ în miile de anii ce au trecut de la moartea lui Irod. De fapt, arheologii (care fac săpături de ani de zile în cetate) spun că Irod personal a decis, spre finalul vieții, să își îngroape palatul, folosind pământ de la baza dealului, pământ pe care l-a așezat de-a lungul zidurilor până când clădirea nu a mai fost vizibilă din afară. Și apropo de săpături și de arheologi…..
În anul 2007, în urma unor săpături arheologice vaste la cetatea Herodion, arheologul Ehud Netzer a anunțat public posibila descoperire a mormântului lui Irod. Ulterior, alți arheologi au contestat concluzia, evidențiind considerente cum ar fi că mormântul este prea simplu pentru a fi cu adevărat mormântul lui Irod sau faptul că pe acel mormânt nu s-a găsit o inscripție care să ateste cu siguranță cine a fost îngropat acolo. Dacă acela este într-adevăr mormântul regelui sau nu, rămâne încă un subiect de dezbatere deocamdată.
Personalitate controversată, constructor vizionar, dar și conducător temut, Irod cel Mare rămâne una dintre cele mai fascinante figuri ale Antichității.
A fost loial Romei, dar respins de propriul popor. A ridicat orașe și fortărețe impresionante, dar și-a distrus propria familie din teamă de trădare.
La mai bine de două milenii de la moartea sa, întrebările despre domnia, caracterul și chiar locul său de odihnă continuă să îi preocupe pe istorici. Poate că tocmai aceste contraste îl fac atât de greu de uitat.
Iar povestea lui este departe de a se fi încheiat — pentru că fiecare descoperire arheologică aduce cu sine noi mistere și noi interpretări.
