Irod cel Mare în relatarea biblică – realitate istorică sau legendă?
Despre Irod cel Mare, așa cum îl receptăm din Biblie. Irod cel Mare este una dintre cele mai controversate figuri ale Antichității, iar relatarea biblică despre el continuă să stârnească dezbateri.
firul poveștii
Contextul biblic al lui Irod cel Mare
„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim”
Evanghelia dupa Matei 2, 1
Prima pomenire biblică a lui Irod este legată mai degrabă de plasarea, în mintea cititorului, a evenimentului într-un context istoric familiar. Evanghelistul Matei „a scris aceste cuvinte (în greacă logia) în limba ebraică, însă toţi le-au tradus cât de bine au putut.” – ne spune Papias, autor creștin de la sfârșitul secolului I și începutul secolului II.
Evanghelia lui Matei a fost scrisă având că țintă evreii iar, pentru aceștia, pomenirea lui Irod îi ajută în mare măsură să plaseze cronologic anumite evenimente, dat fiind că figura lui Irod era una foarte cunoscută în rândul populației Palestinei secolului I.
Întâlnirea magilor și teama de un nou rege
Dar Irod nu rămâne doar o figură menită să ajute cititorul în plasarea istorică a evenimentelor. Venirea unui grup de magi în Ierusalim ne aduce pas cu pas în apropierea regelui, căci, punând neliniștitoarea întrebare despre regele iudelor ce tocmai s-a născut și pentru care a răsărit o stea pe cer, magii n-au făcut decât să atingă, fără să știe, sensibilități și sentimente paranoice.
Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
Evaghelia dupa Matei 2, 3
Pentru Irod, un „alt” rege al Iudeilor – fie el și bebeluș – era un rival ce nu trebuia scăpat din ochi. Primul pas este să afle de la magi perioada în care a apărut steaua și, prin urmare, posibila perioada în care acest …nou rege a venit pe lume. (Matei 2, 7) În același timp, a cerut detalii de la cărturarii și arhiereii evrei cu privire la profețiile biblice despre mult-așteptatul Mesia și îi îndrumă pe magi spre Betleem, cerându-le să îl anunțe și pe el de îndată ce vor găsi pruncul.
Cel mai probabil, magii aveau de gând să se țină de cuvânt și să îl anunțe pe Irod asupra locației Pruncului. Doar că un vis de la Dumnezeu îi oprește de la a face această greșeală și ei se reîntorc în țara lor fără a mai încerca să ia legătură cu Irod. Pentru oricine familiarizat cât de cât cu figura istorică a lui Irod, reacția acestuia nu este neapărat o surpriză. Irod „a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.”
Masacrul inocenților – între relatare și dezbatere istorică
Unii istorici consideră că acest masacru nu a avut loc, invocând lipsa altor consemnări. Totuși, absența surselor nu oferă întotdeauna certitudini, iar prudența rămâne esențială atunci când interpretăm evenimente atât de îndepărtate. Chiar dacă nu există altă consemnare scrisă a masacrului, nu este deloc exclus să se fi întâmplat cu atât mai mult cu cât figura istorică a lui Irod nu este deloc in contrast cu reprezentarea biblică. Dat fiind mulțimea de execuții și tragedii din chiar familia lui Irod, tragedii alimentate de paranoia că cineva ii dorește tronul, un masacru de câteva zeci de prunci într-o mică localitate este foarte probabil să fie trecut cu vederea de cronicarul vremii, Iosif Flavius.
Adevărul este că, în ultimii ani ai lui Irod, actele de cruzime s-au înmulțit. Mulți istorici pun această escaladare a cruzimii și violenței pe starea lui de sănătate, cu un probabil cancer al intestinelor dureros și momente de slăbiciune fizică urmate de execuții sumare ale celor ce au avut imprudența în acele momente să arate semne de revoltă sau ambiție. Omorârea aparent haotică a câtorva zeci sau sute de prunci dintr-un sat obscur putea ușor fi trecută cu vederea.
Revenind la textul biblic, aș remarca că Irod nu are reacții imediate, ba este chiar prudent. Dorința de a-l înlătura sau chiar ucide pe Mesia nu era un lucru pe care să-l declare sau recunoască public. Era perfect conștient că reacția populară ar fi fost una de mânie și, foarte probabil, revoltă violentă. Era ultimul lucru pe care și-l dorea într-o perioada atât de sensibilă pentru el.
Uciderea pruncilor este pomenită în calendarul religios pe 29 decembrie, la 4 zile după Nașterea Mântuitorului – dar este o pomenire ce nu are legătură cu vreo cronologie sigură, ci e mai curând o grupare a tuturor evenimentelor legate de Naștere în trei zile intensive de sărbătoare. Adevărul este că nu este precizat în Biblie cât a durat de la Nașterea până la uciderea pruncilor dar această nu s-a întâmplat foarte curând.
Luca evanghelistul pomenește despre ritualul de 40 de zile pe care noi îl serbăm la 2 februarie sub numele de Întâmpinarea Domnului. Acest ritual presupunea trecerea unei perioade de 40 de zile de la Naștere, perioada care se încheia prin aducerea unor jertfe de curățire și rugăciuni de mulțumire.
Hristos și familia lui au venit cu acel prilej la Templul din Ierusalim – deci după ceva mai mult de o lună, uciderea pruncilor încă nu se întâmplase.
Foarte probabil, Irod a dat timp magilor să se întoarcă și să îi raporteze locația precisă a Pruncului. Când au trecut câteva luni și devenise evident că magii aleseseră să plece fără să îl mai caute, paranoia lui Irod cu privire la respectiva profeție pare să cunoască o escaladare rapidă și hotărăște uciderea pruncilor. Citind relatarea biblică, Irod tratează întreaga poveste cu ceva mai multă relaxare la început. ÎI convinge pe magi să revină pentru a-i relata propriile observații despre prunc și nu consideră necesar să ia măsuri în plus. Nici măcar nu dispune urmărirea discretă a magilor. Peste câteva luni, dintr-o dată, în mintea lui, evenimentul nașterii unui prunc, viitor rege, pare să capete implicații catastrofale. Așadar hotărăște să nu mai aștepte improbabila revenire a magilor și poruncește uciderea pruncilor.
De fapt, la Matei, observăm că Irod precizează destul de precis ținta acestor execuții: pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
Să recunoaștem, intervalul de vârstă este surprinzător de larg și pare mai degrabă expresia unei precauții extreme. Este posibil ca Irod să fi dorit să elimine orice marjă de eroare — o diferență de câteva luni nu trebuia să ofere nicio șansă unui potențial rival. Alegerea pragului de doi ani, deși probabil mai mare decât ar fi fost necesar, sugerează un tipar familiar în comportamentul regelui: o combinație de paranoia și calcul rece, menită să prevină chiar și cele mai improbabile amenințări.
Această precauție este o trăsătură pe care Irod s-a bazat cea mai mare parte a domniei lui pentru a rezista pe tron. Tema lui Mesia era pentru evrei o temă sensibilă pe care Irod era conștient că nu o putea aborda frontal și cu agresivitate. Simplul zvon al unui Mesia rege a tulburat tot Ierusalimul – ne spune Evanghelistul. Știa asta pentru că evreii erau tot timpul la un pas de răscoală, nemulțumirile lor cu privire la domnia lui Irod sau dominația romană au mocnit decenii, cu ocazionale răzvraturi publice, până la izbucnirea marii revolte evreiești de la anul 66, revoltă care se va încheia cu distrugerea Ierusalimului.
Interesul lui Irod este mai puțin legat de domnia sa personală, el era destul de vârstă să nu se teamă că ar putea fi provocat personal de acel Prunc ce abia se năștea. Paranoia și teama lui par legate mai degrabă de supraviețuirea dinastiei lui, dinastie ce, știm acum, nu îi va supraviețui mai mult de 44 de ani și va dispare nu datorită activității sau acțiunilor Mântuitorului ci prin hotărârea autorităților romane.
Figura lui Irod cel Mare rămâne una dintre cele mai tulburătoare ale Antichității. Între abilitate politică, cruzime și o teamă permanentă de complot, domnia sa pare să fi fost modelată în egală măsură de inteligență și de paranoia.
Fie că masacrul pruncilor a fost un fapt istoric sau doar o relatare simbolică, el reflectă perfect imaginea unui rege pentru care puterea trebuia apărată cu orice preț.
Privit prin textul biblic sau prin izvoarele istorice, Irod apare ca un conducător care a trăit mereu sub semnul fricii — frica de rivali, de profeții și, poate cel mai mult, de pierderea tronului.
Uneori, istoria nu reține doar faptele unui om, ci și spaima care i-a modelat deciziile.
În fond, poate că cea mai mare moștenire a lui Irod nu este ceea ce a construit, ci lumea de suspiciune în care a ales să trăiască — o lume în care chiar și nașterea unui copil putea părea începutul sfârșitului.
