Sotiile lui Marcus Antonius – o tumultoasa viata amoroasa

Marcus Antonius a ramas in istorie ca o figura tragica si fascinanta in acelasi timp. Intreaga lui viata este tumultoasa si capitolul sentimental nu a fost o exceptie, cu atat mai mult cu cat aspectul sentimental al vietii lui a fost cel ce l-a propulsat in categoria figurilor legendare ale istoriei antice.

Fadia

In Filipice, Cicero sugereaza ca Antonius, prima data, a fost casatorit cu o femeie pe nume Fadia, fiica unui libert bogat. “Socot ca de aceea ai proferat insulta, – scrie Cicero ca raspuns la un discurs anterios al lui Antonius – ca sa te recomanzi celor josnici, ca sa-si aduca toti aminte ca ai fost ginerele unui libert si copiii tai sunt nepotii lui Quintus Fabius, un libert si el. ” (1) O asemenea casatorie – daca s-a intamplat – ar fi fost privita ca inferioara dar s-ar fi putut explica si prin faptul ca Antonius avea nevoie de bani pentru a-si plati niste datorii foarte mari. Potrivit lui Cicero, Fadia si toti copiii ei au murit inainte de anul 44 i. Hr. Totusi aceasta informatie nu a putut fi verificata din alta parte, Cicero este singurul care pomeneste despre aceasta posibila casatorie.

Antonia

Prima sotie oficiala a fost verisoara lui, Antonia. Am povestit deja despre mama lui Marcus Antonius, descendenta a nobilei gente Iulia. Aceasta fusese fiica lui Lucius Julius Caesar, consul roman in anul 90 i. Hr. si sora lui Lucius Julius Caesar, politician si general roman, consul la anul 64 i.Hr., adept al lui Iulius Cezar.

Trebuie sa spun ca viata acestuia din urma mi s-a parut chiar interesant de explorat si poate ii voi dedica o postare in viitor desi, probabil, sunt putini cititori interesati de viata unui unchi al unui mare personaj istoric – caci cu asta a cam ramas in istorie. Totusi, la anul 55 i. Hr, anul in care casatoria intre cei doi verisori, Marcus Antonius si Antonia, are loc, aceasta uniune era avantajoasa pentru mire si era destinata sa il ajute in cariera.

Rezultat al acestei uniuni ce a durat 7 ani a fost o fata, Antonia Prima.

In anul 47 i. Hr. are loc divortul celor doi dupa ce Antoniu si-a acuzat sotia de adulter cu Dolabella, ginerele lui Cicero. Despre acest episod din viata lui, Cicero vorbeste in ditamai discursul in Senat, discurs adresat lui Marcus Antonius si impotriva lui, in acelasi timp: “Ai repudiat-o pe fiica unchiului tau, pe vara ta deci, cautandu-ti o alta partida, ochita de mai inainte. Dar nu-i numai atat: ai invinuit de necinste pe cea mai cinstita femeie. Ce s-ar mai putea adauga la acestea? Nu ai fost multumit cu atata: la calendele lui ianuarie, intr-o foarte populata sedinta a senatului la care asista si unchiul tau (nota red. adica fratele mamei lui Antonius), ai indraznit sa spui ca ai motiv sa-l urasti pe Dolabella pentru ca ai aflat ca a avut legaturi cu sotia ta, fiica lui Caius Antonius.” (2)

Totusi, in ciuda vehementei lui Cicero, este foarte posibil ca motivul divortului sa nu fi fost o totala inventie. Fiica lui Cicero a divortat, de asemenea, in aceeasi perioada si, daca e sa intelegem situatia pe deplin, e important de precizat ca Marcus Antonius era plecat mai tot timpul de acasa, situatie in care sotia lui petrecea excesiv de mult timp singura. Cert este ca oratorul Cicero o descrie pe Antonia ca pe o femeie onorabila si fara o reputatie dubioasa.

Fulvia

Ce sugera Cicero mai sus, anume ca Marcus Antonius a cautat motiv de despartire de prima (oficiala) sotie pentru ca deja planuia o noua casatorie, pare foarte posibil, dat fiind faptul ca nu s-a implinit anul de la divort, si Antoniu era deja casatorit cu Fulvia.

Dar cine era noua lui sotie?

Nascuta undeva intre anul 76 – 74 i Hr, fiica a unui anume Marcus Fulvius Bambaius – poreclit Balbaitul -, Fulvia era o aristocrata ce face parte dintr-o veche, importanta familie romana de origine plebee. Interesant este ca ea mai fusese casatorita anterior de doua ori, cu doi prieteni de tinerete ai lui Antoniu.

Prima casatorie a fost in anul 58 i. Hr. cu Publius Clodius Pulcher (“Frumosul”), caracterizat de Plutarh ca “cel mai indraznet si mai netrebnic dintre demagogi” (Plutarch). Portretul lasat de istorie primului sot nu este unul tocmai flatant: era considerat imoral, venal, scandalagiu, se impunea prin terorare prin Roma, conducand agresive bande de batausi. Fulvia nu era considerata nevinovata de actiunile sotului caci, potrivit zvonurilor vremii, cei doi erau pretutindeni impreuna, ea stia foarte bine sa isi manipuleze sotul iar acesta parea dependent de influenta ei. Impreuna, au avut doi copii – pe Clodia (nascuta 57 – 56 i Hr.), devenita ulterior prima sotie a lui Octavian, si un baiat, Publius Claudius Pulcher (nascut intre 60 – 59).

Teoretic, in acea perioada, Antonius era prieten cu sotul Fulviei, in special printr-un alt prieten comun, un anume Curio, tovarasul cu care si-a petrecut cea mai mare parte a turbulentei sale adolescente. Totusi, aceste amicitii nu erau lipsite de cutremure si trepidatii. Cicero povesteste, in a sale Filipice, despre un episod in care Marcus Antonius l-a fugarit cu sabia in mana pe primul sot al Fulviei, prin piata publica: “Ai afirmat ca am planuit uciderea lui Publius Clodius. Ce-ar fi zis lumea daca el ar fi fost ucis atunci cand tu l-ai urmarit prin piata cu sabia scoasa, in vazul poporului roman? Ai fi dus oare pana la capat crima, daca el nu s-ar fi repezit pe scarile unui librar, dosindu-se, zadarnicindu-ti astfel atacul?” Oricat ar suna de dramatica relatarea lui Cicero, episodul in cauza nu este decat un infim detaliu dintr-o viata tumultoasa, plina de jocuri de carti, petreceri, bautura si femei, viata pe care Marcus Antonius, Curio si Clodius o traiau impreuna, facand parte din acelasi cerc de prieteni. Foarte posibil ca, ocazional, se iscau si ceva conflicte la care poporul roman ajungea martor fara voie in plina strada. Totusi, Marcus Antonius si Clodius au continuat sa fie prieteni pana la moartea celui din urma, eveniment petrecut in anul 52 cand primul sot al Fulviei este omorat sub loviturile gastii de batausi a rivalului sau, un anume Milo.

Appian povesteste: “Clodius se intampla sa vina de la tara calare cand se intalni cu Milo la to be Bovillæ. Au schimbat priviri ostile si au trecut unul pe langa altul; dar unul din servitorii lui Milo l-a atacat pe Clodius, fie pentru ca i s-a ordonat sa o faca, fie pentru ca dorea sa-l ucida pe inamicul stapanului, si il injunghie pe la spate cu un pumnal. Servitorul lui Clodius l-au dus sangerand in cel mai apropiat han. Milo l-a urmat impreuna cu servitorii lui si l-au terminat – fie ca era inca viu sau deja mort, nu se stie – caci desi el a sustinut ca nici nu a sfatuit nici nu a ordonat uciderea, nici nu era dornic sa plece lasand treaba neterminata pentru ca stia ca va fi oricum acuzat. Cand noutatile au inceput a circula la Roma, oamenii au fost uluiti si au petrecut noaptea in forum. Cand s-a luminat de ziua, cadavrul lui Clodius a fost expus pe scena. Unii din tribuni si prietenii lui Clodius alaturi de o mare multime l-au carat in casa senatului, fie pentru a i se aduce onoruri – fiind de nasterela senatoriala fie ca un gest de insultare a Senatului pentru ca ar fi fost complice la o asemenea fapta. Acolo, cei mai nesabuiti au adunat banci si scaune ale senatorilor si i-au facut un rug funerar pe care l-au aprins, de la el casa senatului si alte cladiri din vecinatate au luat foc si au ars laolalta cu corpul lui Clodius.”  Fulvia a facut un adevarat spectacol in calitate de vaduva indurerata, atat la funeraliile sotului cat si la procesul impotriva lui Milo, unde avocat al apararii a fost Cicero care, vorbind de acest asasinat, recunoaste ca “cercetarea mortii lui Clodius nu s-a facut cu destula prudenta”.

In ciuda imaginii de vaduva neconsolata afisata la inmormantarea sotului, Fulvia se remarita relativ repede iar alesul era chiar prietenul primului sot, Caius Scribonius Curio, tribun al poporului in anul 50, prietenul cel mai bun al lui Antonius si sustinator al lui Cezar. Impreuna au avut un copil, numit tot Gaius Scribonius Cario, care mai tarziu va fi executat de Octavian, dupa batalia de la Actium, pentru vina de a fi fost de partea lui Marcus Antonius. Dar si a doua casatorie a fost de scurta durata, Curio murind in anul 49, in Africa, in timpul unei batalii. In aceasta a doua casatorie, ambitiile si influenta Fulviei au crescut considerabil si femeia era mai hotarata ca niciodata sa isi mareasca si sa isi conserve aceasta putere.

Marcus Antonius

Tinand cont de aceasta ambitie, nu e deloc surprinzator ca, foarte curand, a pus ochii pe Marcus Antonius. Acesta fusese, inca din copilarie, prieten apropiat al primului si al celui de al doilea ei sot. Aceste alegerile matrimoniale ale Fulviei, in cadrul acelasi cerc de prieteni, nu au ramas neobservate si au dat prilej multor barfe in forul roman. Cicero, foarte fericit sa propage diverse barfe personale daca acestea ii puteau folosi in atacuri politice, chiar a sugerat ca Fulvia era o femeie fatala barbatilor din viata ei si ca al doilea sot, Curio, si Antonius, al treilea, i-au fost amanti inca de pe vremea cand traia sotul prim – un zvon care, desi nu de neexclus, era foarte probabil neadevarat.

La momentul casatoriei cu Fulvia,in anul 47 i. Hr., Marcus Antonius era deja o figura importanta la Roma, un fel de mana dreapta a lui Cezar. Spre indignarea opiniei publice romane, cei doi soti abia casatoriti achizitionasera la licitatie casa generalului Pompei, unde se si instalara imediat si duceau unde o viata ostentativa de lux si petreceri. Ca si sotii anteriori, Marcus Antonius pare subjugat de influenta sotiei dar, in acelasi timp, era barfit si acuzat – de dusmanii politici – ca frecventeaza stabilimente si personaje dubioase, avand chiar amante comediene, considerate, in acea vreme, femei usoare.

Acest tablou contradictoriu este specific imaginii lui Marcus Antonius – un general exemplar, curajos si cu sclipiri de geniu coexista in aceeasi persoana cu o latura extrem de petrecareata, afemeiata, insolenta si neserioasa. Marcus Antoniu reusea sa imbine intr-un mod unic si neasteptat cele doua laturi, avand, in acelasi timp, si un sarm unic. Era, in primul rand, un barbat aratos. Dupa cum povestea Plutarch, avea o statura nobila, foarte masculina ce adesea era comparata cu figura lui Hercule din care Marcus Antonius insusi pretindea ca se trage familia lui. Figura lui era atragatoare, amestecand placut in infatisare o barba deasa, un nas stramb si o frunte lata. Pentru a accentua asemanarea cu Hercule, purta haine care sa incurajeze acest tip de asociere: purta o sutana ce cobora pana sub solduri, la mijloc era incins cu o curea de care era atarnata o sabie purtata pe laterala iar pe deasupa avea o mantie ce ii acoperea umerii. Fulvia pare foarte indragostita de el si, desi poate nu a facut-o neaparat doar in interesul lui ci si pentru propria ascensiune pe care si-o dorea nespus, a activat cu disperare pentru a-i sustine cauza si a-l avansa in elita de conducere a Romei.

Alianta matrimoniala a lui Antoniu cu Fulvia, considerata oarecum politica, avea si momentele ei de tandrate romantica.

Astfel, dupa ce a invins in razboiul din Spania, Cezar este intampinat in drumul spre Roma de Antonius cu care se intalneste la Narbo (actualul Narbonne) in Galia de sud, calatorind impreuna spre Roma. Ajuns in apropierea capitalei, Antonius scrise o scrisoare catre Fulvia declarandu-i dragoste si fidelitate eterna. Aceasta scrisoare venea dupa o perioada in care Marcus Antonius se afisase public cu o comediana cu care se afisase peste tot si pe care o prezentase tuturor (inclusiv mamai lui) drept sotia lui. E de presupus ca avusese loc si o cearta cu Fulvia, poate si o despartire. Oricum, noi doar putem ghici care era relatia lor la acel moment. Inainte ca ceva irecuperabil sa se intample, Antonius hotaraste (momentan) ca venise momentul sa nu mai fie neserios si sa revina la sotia lui. Plutarh povesteste: “Îmbrăcându-se cu hainele unui sclav, Antonius s-a dus noaptea acasă şi, zicând că aduce Fulviei o scrisoare de la soţul ei, a fost introdus în camera ei cu capul acoperit. Fulvia plină de spaimă, mai înainte de a citi scrisoarea, l-a întrebat dacă Antonius trăieşte, iar el i-a întins scrisoarea în linişte; când ea începuse s-o citească, după ce o deschisese, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o“.

Bucurandu-se de favorurile puternicului Cezar si aflat in influenta functie de consul, viata lui Antonius si a familiei lui parea stabila si cu perspective de prosperitate si succes. Familia lor paru sa se consolideze prin nasterea micului Antonillus, poreclit de tatal sau Antyllus “Arcasul”, nascut la anul 47, si Iullus Antonius, nascut in anul 43 i. HR.

Totul s-a schimbat insa dintr-o data, dramatic, in urma asasinarii lui Cezar.

Antonius, in aceasta perioada, incearca sa se stabilizeze ca lider al Romei dar pozitia ii este subminata, nu doar de propriile greseli dar si de reputatia proasta a Fulviei. “N-am descoperit ceva in persoana ta vulgar sau josnic – i se adresa lui Antonius vestitul Cicero in cuvantarea I Filipice. Cu toate ca se obisnuieste ca cei ai casei sa reuseasca a corupe, totusi eu ma bazez pe taria ta.” “Cei ai casei” la care face Cicero aluzie este Fulvia insasi, deja cunoscuta pentru lacomia, rapacitatea si pentru faptul ca a incercat sa profite de pozitia sotului pentru a se imbogati si incercase cordarea guvernarii unor provincii contra cost.

Situatia post asasinare a lui Cezar, incepea sa devina periculoasa si imprevizibila la Roma, asa incat Antonius impreuna cu Fulvia se retrag la Brindisium unde aveau programat sa se intalneasca cu legiunile Martia, legiunea a II-a, a IV-a si a XXXV-a.

Ajunsi acolo, cuplul avu surpriza de a face fata unor soldati nemultumiti si atatati de promisunile mai mult decat generoase ale lui Octavian, tanarul nepot de sora al lui Cezar, fiu adoptiv si mostenitor la doar 18 ani al lui Cezar. In fata indisciplinei militare, Marcus Antonius nu ezita sa ia masuri drastice, ucigand tribuni militari chiar in fata sotiei cu scopul de a-si recupera autoritatea in fata soldatilor. Cicero relateaza intamplarea, precizand ca numarul mortilor s-ar fi ridicat undeva la 300 de oameni si ca “sangele celor care mureau ii stropeau fata” Fulviei. Acum, sa nu va inchipuiti ca Fulvia era infricosata si uluita de situatia din fata ochilor. Istoricii relateaza cum, ea insasi, era mult mai nervoasa si agresiva in negocierile cu soldatii chiar si decat Antonius, incercand sa-i intimideze pe acestia cu vociferari si blesteme urlate cu o voce isterica.

Situatia tot mai exploziva ce ameninta sa se transforme in razboi civil, acesta a fost insa evitat intrucat atat Antonius cat si Octavian si-au dat seama ca nu aveau nici un interes sa se razboiasca, mai ales ca amandoi aveau un scop comun, ascuns de restul lumii: razbunarea lui Cezar. In urma negocierilor, cei doi au cazut la pace, pentru moment cel putin, si incep sa actioneze impreuna intr-o alianta unita de dorinta de a-l razbuna pe Cezar. Din acest triumvirat fac parte Octavian, Marcus Antonius si Lepidus.

Comportamentul Fulviei dupa ce Marcus Antonius a ajuns unul din triumviri, i-a consolidat reputatia de femeie cruda si avida de putere. Si nu doar atat. Octavian tocmai se casatorise, ca parte a aliantei, cu fiica Fulviei cu primul sot, micuta Clodia, care avea la momentul casatoriei doar 12 ani. Noua pozitie alimenta aroganta Fulviei care se credea invulnerabila si de neoprit. Ei i se datoreaza un numar enorm de cetateni distrusi de prigoana ce se porni, uneori mureau cetateni pentru simplul fapt ca starneau cu vreo proprietate lacomia ei. Alteori a dat dovada de cruzime si lipsa de compasiune cand a inchis in nas usa, fara menajamente, multor femei de origine nobila venite la ea pentru a implora ajutor in a-si salva, in situatia tulbure politic, averile si sotii. Femeile, tratate atat de grosolan de Fulvia, au gasit in schimb protectie la sora lui Octavian, Octavia, si la mama lui Antonius, Iulia Antonia.

Insa fapta care a pus-o definitiv pe Fulvia in galeria personajelor infame ale istoriei, a fost tratamentul demn de un film horror al capului decapitat al faimosului orator Cicero. Acesta fusese executat prin decapitare de soldatii lui Marc Antoniu, capul si bratele retezate de corp au fost aduse la Roma.

Marcus Antonius si Octavian au plecat amandoi in Macedonia, in misiunea lor de fugarire a asasinilor si de razbunare a mortii lui Cezar. La Roma, Fulvia era in plin avant de preluare a puterii, pretinzand ca face acest lucru in numele sotului plecat. Lepidus, lasat sef la Roma, nu a putut face fata, in nici un fel, aprigei femei si ea a devenit conducator de facto al Romei. Nimeni, nici macar senatul, nu mai indraznea sa i se opuna si sa o opreasca. Sub influenta ei, fratele mai mic sotului, Lucius Antonius, a fost ales consul si amandoi au inceput sa conspire contra lui Octavian. Acesta a revenit la Roma, dupa victoria de la Phillipi, cu scopul de a improprietarii veteranii pentru a e asigura loialitatea. Nu actiona astfel de capul lui, era un plan convenit impreuna cu Marcus Antonius care, ca parte a planului, a plecat in Orient pentru a colecta sumele necesare cu care sa plateasca armata cu care deja castigasera contra ucigasilor lui Cezar. Ca o paranteza -in aceasta calatorie in Est o intalneste pe Cleopatra si se aprinde valvataia pasiunii amoroase care va rezulta cu nasterea celor doi gemeni.

Razboiul perusian

Cand Antoniu si Cleopatra isi sopteau cuvinte dulci in Egipt, Octavian revenit la Roma din Macedonia, intra in conflict cu Fulvia care era si soacra lui in acelasi timp. Motivul a fost legat improprietarirea veteranilor, misiunea pentru care Octavian si venise la Roma din start. Fulvia, realizand ca aceste improprietariri il faceau pe Octavian peste masura de iubit in randul armatei, incerca sa le amane pana la sosirea lui Antonius. Aceasta amanare i-a facut insa foarte nepopulari si, pe deasupra, Octavian a inceput si el sa fie extrem de nemultumit de situatie, invocand faptul ca i se promisesera de catre Fulvia si Antonius niste legiuni pe care nu le primise niciodata.

Apogeul conflictului intre cei doi a fost repudirea Clodiei pe care Octavian a trimis-o la mama ei, jurand ca nu s-a atins de ea si este inca fecioara. Infuriata de asemenea umilinta, Fulvia impreuna cu cumnatul Lucius Antonius incercara sa preia puterea in numele lui Marcus Antonius. Octavian, incercand sa nu-l implice direct pe Antonius in numele caruia pretindeau cei doi ca actioneaza, ii acuza public ca actioneaza impotriva vointei lui Antonius. Nu de alta dar Octavian era la Roma cu intentia sa improprietareasca veteranii ca parte a intelegerii cu Antonius. Acesta la randul lui urma se vina cu plata in bani tot pentru armata, bani dupa ce ii va fi strans in Orient.

Acesta improprietariri – sau mai degraba haosul provocat de ele – au adus ca efect de domino alte nemultumiri. Pentru a face rost de pamant pentru soldati, Octavian a expropiat multe terenuri particulare iar proprietarii acestia nemultumiti s-au alaturat partidei Fulviei si lui Lucius Antonius. Cireasa de pe tort a fost declansarea in aceeasi perioada a foametei, foamete cauzata de oprirea transporturilor de cereale spre Roma de catre fiul lui Pompei, Sextus Pompeius, ce stapanea in Sicilia. Foametea i-a starnit si pe militari iar Fulvia , atinsa de microbul puterii si mai hotarata ca niciodata, “se încinsese cu sabia, dădea cuvântul de ordine soldaţilor şi adesea le ţinea discursuri, în aşa fel, încât în această privinţă se lua la întrecere cu Octavianus“.

Totusi, aerul razboinic al Fulviei nu era egalat de vreun talent strategic. Agrippa reusi s-o blocheze foarte eficient in incercarea ei de a-l ajuta pe Lucius, mediocrul ei cumnat, baricadat in Perusia asediata de armata lui Agrippa. In imposibilitate de a-si ajuta aliatul, Fulvia, cu baza operationala aflata in Praeneste, asista neputincioasa la desfasurarea razboiului.

La acest punct, conflictul nu era doar unul politic ci si unul personal. Istoricii povestesc cum asediatorii incrustau insulte vulgare contra Fulviei pe proiectilele pe care apoi le trimiteau spre cetate. Toata aventura nu s-a terminat glorios pentru Fulvia, cetatea a cedat in luna februarie a anului 40 i. Hr. iar ambitiile si orgoliul Fulviei au suferit o prabusirea dramatica. Ea se puteau totusi considera norocoasa caci Octavian se arata marinimos si ii ingadui sa plece catre Asia Mica pentru a-l intalni pe Antonius ba, mai mult, i-a ingaduit sa aiba si o suita si o garda de onoare de 3000 de soldati care au dus-o la port si au imbarcat-o in corabia ce porni spre Asia Mica. Singurii care au avut de suferit de pe urma intregii situatii au fost nefericitii locuitori ai Perusiei care, din start se trezisera fara voia lor in mijlocul acelui razboi, iar acum sufera consecinte sub forma jafurilor si incendierii. Velleius incearca sa-l scape pe Octavian de vinovatia pentru ce s-a intamplat orasului, dand vina jafurilor pe seama soldatilor. “(…) crudul tratament al oamenilor din Perusia – ne spune el in a sa “Istoria romana” – a fost datorat mai degraba furiei soldatilor decat dorintei comandantului. Orasul a fost ars. Focul a fost inceput de Macedonicus, unul din conducatorii locului care, dupa ce si-a incendiat casa si bunurile, s-a injunghiat cu propria sabie si s-a aruncat in flacari.”

Intre timp, Antonius primise o scrisoare in Fenicia – unde se afla la acel moment – de la Fulvia. Aceasta, cu un ton lacrimogen, ii scria pe un ton patetic si incerca sa-l starneasca contra lui Octavian. Intr-o prima faza, strategia viclenei Fulvia a functionat, Marcus porni cu 200 de corabii catre Italia, decis, la inceput, sa-l infrunte pe nepotul lui Cezar.

Intr-o oprire in Grecia, Antionius afla insa de la cativa refugiati, intreaga istorie a conflictului dintre Fulvia si Octavian si realiza cat de aproape il adusese intrigile nevestei sale de un razboi absurd si inutil cu nepotul lui Cezar. Mai realiza ca Octavian a actionat in asa fel incat sa nu-l starneasca in nici un fel, astfel incat mania lui se reorienta spre sotia lui si spre sfatuitorii acesteia. Daca Marcus Antonius stia de vreun plan al celor doi contra lui Octavian, nu se stie si mie personal mi se pare improbabil desi nu e imposibil sa ma insel. Deindata ce afla intreaga poveste, Antonius scrie sotiei niste scrisori pline de reprosuri urmate de o apriga intalnire la Athena, intalnire plina de invinuiri si certuri violente in care numele Cleopatrei si asediul Perugiei au zburat ca ghiulele intre cei doi soti. Mania lui Antonius indreptata impotriva purtarii ei a afectata-o atat de mult pe Fulvia incat pare sa fi contribuit serios la moarte ei timpurie. Manioasa si ranita de acuzele lui Antonius, Fulvia se retrage la dupa cearta la Sicyone, unde, “supărată din pricina urii pe care i-o arătase Antonius, s-a îmbolnăvit şi şi-a agravat boala din cauza relei dispoziţii, căci Antonius n-a vizitat-o deloc în timpul bolii, aşa încât el este cauza morţii sale“(Appian).

Situatia era inca incordata intre Antonius si Octavian si amenintator, in aer plutea o atmosfera de razboi. Deindata ce muri insa Fulvia, ambele tabere rasuflara usurate, negura razboiului se risipi si cele doua tabere se grabira sa cada de acord ca toata vina pentru situatia incordata se datorase intrigilor acesteia.

La nici trei luni dupa moartea ei, Marcus Antonius incheia o casatorie politica cu sora lui Octavian, Octavia.

Octavia

Ca a vrut sa admita sau nu, moartea Fulviei in anul 40 i Hr s-a intamplat la momentul ideal pentru Antoniu care s-a putut casatori imediat cu Octavia, sora lui Octavian, ca parte a impacarii cu acesta. Octavia se nascuse la anul 69, fiica lui Gaius Octavius si al Atiei.

Primul ei sot a fost  Gaius Marcellus, prieten al lui Cicero si un opozant – la inceput – al avansarii lui Cezar. Cu Marcellus, Octavia a avut trei copii care au ajuns la maturitate – un baiat, Marcus Claudius Marcellus, si doua fete, Claudia Marcella Major si Claudia Marcella Minor. Rivalitatea inca de la inceputuri a sotului ei contra unchiului ei, Cezar, s-a accentuat cand, in anul 54 i H, Cezar a dorit ca Olivia sa divorteze pentru a se casatori cu Pompei caruia tocmai ii murise sotia Iulia, fiica lui Cezar. Cu alte cuvinte, Cezar urmarea din nou o consolidare a aliantei cu Pompei prin casatoria acestuia cu o ruda apropiata. Cuplul a refuzat divortul si Pompei a refuzat propunerea in casatorie. Dupa acest episod, e de inteles de ce Marcellus si-a manifestat o opozite si mai fatisa fata de unchiul sotiei, opozitie care probabil era dublata si de o serioasa antipatie reciproca la nivel personal.

In anul 50, fiind in influenta functie de consul, Marcellus a incercat sa scurteze functia lui Cezar de guvernator al Galiei cu doi ani, incercand sa-l faca pe acesta sa revina la Roma fara a fi insotit de armata. Cezar nu a raspuns apelului si a ignorat, de asemenea, presiunile facute de acesta pentru a demisiona. Tot Marcellus a obstructionat eforturile lui Cezar de a obtine un al doilea post de consul in absenta, pretextand ca acesta ar trebi sa revina la Roma daca vrea sa fie ales.

Totusi antipatia personala nu a fost atat de puternica cat Marcellus sa aprobe si sa participe la un conflict armat contra lui Cezar. Cand Cezar, in anul 49, a invadat Italia, Marcellus spre deosebire de unchiul si nepotul lui, nu a pornit o lupta armata contra lui Cezar si, prin urmare, acesta l-a iertat la randul lui pentru mai vechile conflicte. In anul 46, Marcellus are suficienta influenta in fata lui Cezar cat sa medieze cu acesta pentru intoarcerea din exilul din Mytilene al unui var de-al sau.

La 48 de ani, in anul 40, Marcellus moare iar la numai 5 luni dupa, Octavia se casatoreste cu Marcus Antonius. Casatoria a avut nevoie de aprobarea Senatului intrucat Octavia era deja gravida cu copilul sotului de curand decedat.

Desi a fost din start o casatorie aranjata din motive politice, Marcus Antonius si Octavia par sa aiba, la inceput, o relatie armonioasa. Ea il insoteste intre anii 40 – 36 in calatoriile lui in diverse provincii si au locuit impreuna in casa lui din Atena. Octavia este o prezenta feminina, o femeie impaciuitoare si cu mult tact si o mama constiincioasa atat pentru proprii copii nascuti din casatoria cu Marcellus, pentru copii lui Antonius cu Fulvia, Antyllus si Iullius, cat si pentru copiii nascuti din casatoria cu Antonius: doua fete, Antonia Major si Antonia Minor. Ea a actionat ca o forta impaciuitoare intre noul sot si frate. Octavian insusi asculta de ea chiar in dauna unor sfatuitori ca Agrippa sau Mecena.

Astfel in anul 37 i Hr, influenta ei a fost hotaratoare pentru Antonius si Octavian in decizia de a -si continua alianta, cei doi hotarand in prezenta unei Octavii gravide sa isi ofere suport reciproc in campaniile din Parthia si Sicilia.

Insa, dupa anul 36. toata relatia incepe sa se destrame.

Nu pare asa la inceput. Octavia, gravida fiind cu al doilea copil, ramane la Roma in timp ce Marcus Antonius pleaca in campania militara din Parthia. Cat timp este separat de sotia sa, Antonius se reintalneste in Est cu Cleopatra cu care mai avusese o aventura in anul 41, pe vremea casatoriei cu Fulvia. In urma acelei aventuri scurte rezultasera doi gemeni, Alexandru Helios si Cleopatra Selena.

Unii istorici pun abandonarea Octaviei si pe seama dezamagirii lui Antonius pentru lipsa unui sprijin militar din partea Romei contra parthilor dar acest motiv pare cumva exagerat.

Cand campania lui Antonius contra Parthiei din anul 35 a avut un rezultat dezastruos, loiala Octavia a alergat cat a putut de repede in sprijinul lui la Atena aducand cu sine trupe, provizii si bani. Ajunsa insa acolo, Octavia gaseste o scrisoare in care Antonius ii spune sa nu mai continue marsul cu trupele, refuzand, in fapt, ajutorul ei. In sinea lui, probabil Antonius deja decisese ca viitorul lui este alaturi de Cleopatra si de copiii ei, in indepartatul Est.

Un an mai tarziu, ruptura este si mai clara. In anul 34, in urma unui act politic cunoscut sub numele de donatiile din Alexandria, Marcus Antonius si Cleopatra imparteau, in fapt, titluri si teritorii pentru copiii Cleopatrei. Desi respectivele donatii nu erau menite sa fie un atac direct la Octavian, acesta s-a simtit direct lezat deoarece, in acel act, Caesarion a fost declarat urmas direct al lui Cezar.

Marcus si Octavia nu s-au mai revazut niciodata dupa aceea dar nu erau nici oficial divortati. Eventuala casatorie a lui Marcus Antonius cu Cleopatra nu era nici macar recunoscuta la Roma. Divortul a fost pronuntat in anul 32 i Hr cand Antoniu si Octavian erau in plin razboi. Ce a urmat, este un fapt istoric mult cunoscut, Marcus si Cleopatra pierd razboiul contra lui Octavian si se sinucid. Greu de stiut ce a fost in sufletul Octaviei in tot acest timp, cert este ca natura ei blanda si impaciuitoare a castigat in final. Cei care si-au pierdut viata in urma infrangerii parintilor lui au fost Cezarion si Antyllus, fiul lui Antonius si al Fulviei, care isi insotise tatal in ultimii ani, in Orient. Restul copiilor, inclusiv cei ai Cleopatrei cu Antonius, au ajuns la Octavia care i-a crescut in propria casa, alaturi de restul copiilor pe care ii avea deja in grija. Despre soarta copiilor Cleopatrei am scris deja aici.

Cleopatra

Cleopatra este ultima sotie a lui Antonius si el o recunoaste ca atare in 36 i Hr. Nu o sa dau aici prea multe detalii despre aceasta relatie, dat fiind ca aceasta poveste merita niste postari separate. E important de precizat totusi ca, de vreme ce ea era straina de neam pentru romani si Antoniu inca era casatorit cu Octavia, casatoria lui cu faraoana Egiptului nu a fost niciodata recunoscuta legal la Roma. E insa relatia care l-a propulsat pe Marcus Antonius in galeria personajelor legendare ale lumii antice. Ei au avut trei copii impreuna si au ramas casatoriti pana la sinuciderea lui petrecuta dupa infrangerea de la Actium.

Despre dragostea dintre Antoniu si Cleopatra, gasiti povestea aici 🡻

Antonius si Cleopatra – debutul unei mari iubiri

Antonius si Cleopatra – reintalnirea

Antonius si Cleopatra – a treia parte

Antonius si Cleopatra – Actium

Antonius si Cleopatra – post-Actium

Antonius si Cleopatra – moartea lui Antonius

Bibliografie

(1) Marcus Tullius Cicero – “Filipice – discursuri impotriva lui Marcus Antonius”, Editura pentru literatura universala, traducerea Dumitru Craciun, Bucuresti, 1968

(2) Plutarch, “Viata lui Marcus Antonius” – editie online, engleza

Appian “The Civil Wars” – Horace White. London. MACMILLAN AND CO., LTD. 1899. – cartea a II-a