Marcus Antonius – sfarsitul campaniei impotriva partilor (episod 12)

Marcus Antonius, cu gand sa porneasca o noua campanie contra Partiei, se intalneste din nou cu Cleopatra.

Cat timp pe malul coastelor italiene, avea loc veselul banchet dat de Antonius in cinstea Octaviei, banchet la care a fost invitat principal fratele ei, Octavius, in Orient s-a pornit un razboi intre imperiul medilor si cel al partilor. Situatia era de asa natura incat imparatul Medilor se temea de o iminenta infrangere si trimise vorba lui Antonius, cerand ajutorul contra partilor. Dupa ce a lasat-o pe Octavia in Italia, insarcinata si avand in grija toti copiii – atat comuni cat ai ei si ai lui, Antonius porni spre Asia si o chema pe Cleopatra in Siria antica, la Antiohia (actualul Antakya).

Pentru o vreme (circa vreo trei ani) – ne spunea Plutarch -, Cleopatra paruse ca a disparut din gandurile lui. Dar acest lucru era departe de a fi adevarat.

Indreptandu-se spre Asia, Antonius il trimise pe Fonteius Capito sa o invite pe Cleopatra in Siria. Iar ca sa o convinga sau, mai mult sa faca uitate diversele compromisuri cu care tradase relatia dintre ei, întâmpind-o, ii darui provinciile Fenicia, Siria, insula Cipru, o mare parte din Cilicia și țara evreiască unde se află adevăratul balsam și acea parte a Arabiei în care locuiesc nabatanii, care se întinde spre ocean. Asemenea daruri mari au displacut romanilor dar totusi nu era prima data cand Antonius facea asemenea daruri unui aliat. “Cu toate acestea – sublinie Plutarch -, romanii nu se ofensasera atat de tare cum i-a ofensat marile onoruri pe care el le-a acordat Cleopatrei”. 

Ca sa incercam sa ne pastram neutralitatea, unul din principalele motive de revedere pentru Antoniu era ca avea nevoie de bani pentru expeditia militara contra Partilor, bani pe care ii ceru si ii si primi de la Cleopatra. Acest episod de escala de la Antiochia i-a facut pe unii istorici sa sustina ca motivatiile lui Antonius in relatia cu Cleopatra ar fi fost de natura mai degraba financiare decat romantice. Desi posibil sa fi fost un imbold in plus, eu una totusi cred in sinceritatea sentimentelor lui Antonius.

Cleopatra veni insotita la intalnirea cu Antonius, de Cesarion, fiul nascut din relatia cu Iulius Caesar, si de cei doi copii gemeni pe care ii nascuse intre timp, gemeni care erau rodul aventurii din urma cu trei ani cu Antonius.

Antonius a recunoscut imediat paternitatea lor. Pe fiul său, Alexandru, l-a supranumit Soare (Helios) iar pe fiica sa Cleopatra Luna (Selena). Anticipand ostilitatea romanilor la masurile sale, Antonius declara diplomatic „că măreția imperiului Romei a apărut cel mai mult, nu unde au luat romanii, ci unde au dat: iar atitudinea nobiliara a fost înmulțită între oameni prin mostenirea regilor, când (acestia) își imprastie sămânța în locuri diverse: și asta înseamnă că primul său strămoș care a fost născut din Hercules, nu lăsase speranța și continuarea liniei și posterității sale în pântecele unei singure femei, temându-se de legile lui Solon sau de rânduielile oamenilor care priveau procrearea copiilor; ci el a lasat-o (in seama) naturii, și a pus bazele multor rase și familii nobile în locuri diverse.” De aceasta data, Antonius pare definitiv cucerit de regala lui iubita si de noua familie pe care aceasta i-o oferea.

Asia Minor in perioada greco-romana (332 i. Hr. – 395 d.Hr.), harta generala cu regiuni. photo credit: Caliniuc since Putzger & Westermann atlases (Atlas zur Weltgeschichte, Stier, H.E., dir., 1985), CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Razboiul cu Partia

Dar, deocamdata, nu era timp de iubire si familie. In Parthia, Orodes fusese ucis de fiul lui, Phraortes, si multi nobili au fugit din tara. Intre acestia se afla un anume Moneses, cu nobil cu mare autoritate, care il cauta pe Antonius iar acesta, daruindu-i trei orase: Larissa, Arethusa and Hierapolis iar apoi lasandu-l sa plece inapoi la rege, spera ca i-a cumparat loialitatea. Mai apoi, trimitand-o pe Cleopatra inapoi in Egipt, avu o intalnire cu regele med, la raul Araxes (azi raul Aras), sfatuindu-se cu acesta sa atace partii, trecand prin Armenia. Pe drum, a trecut pe la Ierusalim si l-a inlaturat pe Antigonos, aliat al partilor. In loc il puse pe propriul protejat, cel ce va urma sa devina faimos sub numele de Irod cel Mare.

In Armenia si-a unit armata cu cea a aliatilor sai, regii confederati prezentandu-se sa-l ajute intr-un numar mare – 6000 de călăreți și 7000 de infanteristi adusi de Artavasdes, regele Armeniei, si treizeci de mii de oameni – celelalte natiuni.

Insa“această armată atât de mare și puternica – ne spune Plutarch – nu i-a servit în niciun scop caci totul facea pentru dragostea pe care o avea pentru Cleopatra.” 

Preocupat sa se reintorca cat mai degraba in Egipt la Cleoptra, Antonius a facut o seama de greseli pe care le va plati scump foarte curand.

In primul rand, s-a grabit si nu a dorit sa ierneze in Armenia pentru ca trupele lui sa-si refaca fortele.

A pornit in campanie si a inaintat cat a putut de rapid, dorindu-si o confruntare cat mai urgenta. Insa partii nu dadura curs nici unei confruntari, lasandu-l sa patrunda adanc in provincia Atropatene. In graba, pentru a nu fi incetinit, a lasat in urma un convoi de provizii si echipament extrem de scump si valoros, carat in 300 de carute, formand o coloana de 8 km. Intre acest echipamente se remarca si un impresionant berbece lung de 24 m. Antonius a lasat acest echipament in paza a doua legiuni de 10.000 de oameni, condusi de un anume Oppius Statianus, insotit de regele Artavasdes II al Armeniei. Convoiul fu atacat de cavaleria partiana condusa de vechiul amic Moneses, insusi regele partian comandand atacul convoiului. Regele Artavasdes II si cavaleria sa – desi de fata cand a fost atacat convoiul – s-a retras deindata, neimplicandu-se in nici un fel de partea romanilor. Oppius Statianus si cei 10.000 de legionari care il insoteau au fost macelariti iar echipamentul si proviziile lui Antonius au fost distruse. Singurul care a scapat din masacru a fost regele Polemon I al Pontului care a fost luat prizonier. Plutarch explica de ce aceste pierderi au fost catastrofale “fiind lucruri cele mai necesare pentru el, și pe care nu-l mai putea obține pentru bani, dacă au fost odată pierdute. Caci provinciile înalte din Asia nu au copaci care să crească de o asemenea înălțime și lungime, nici suficient de puternici, nici drepți pentru a face astfel de echipamente de razboi.”

Pierderea echipamentelor a demoralizat armata lui Antonius. Artavastes, regele armenilor, acuzat cu jumatate de gura de tradare, a plecat împreună cu oamenii săi. Aflat la asediul Phraatei, cel mai mare oras al Medilor, partii au venit in tabara si l-au amenintat pe Antonius cu indrazneala. Dandu-si seama ca moralul trupelor se va prabusi daca nu face nimic, Antonius a luat trei legiuni, sperand sa-i ademeneasca pe parti intr-un conflict deschis. La o zi dupa ce a plecat, i-a vazut pe parti dandu-i tarcoale si dadu semnalul de razboi, isi aduna drapelurile si corturile ca si cum s-ar fi retras. Apoi i-a intampinat pe barbari, dand comanda calaretilor in avangarda ca, deindata ce se vor fi apropiat suficient, sa ii atace cu sulitele. Partii ii vazura initial cum marsaluiau in ordine, putin distantati unul de celalat, agitand sulitele dar fara a spune o vorba. Dar de indata ce semnalul de lupta a fost dat, calaretii i-au atacat pe parti. Acestia, la inceput, ripostara cu curaj dar cand au fost atacati si de legiuni, s-au speriat atat de tare incat s-au intors si au fugit inainte ca romanii sa apuce sa se lupte cu ei. Antonius porni a-i urmari, sperand ca rezultatul final va fi oprirea razboiului. Dezamagirea a fost insa mare caci, la final, nu s-a ales decat cu vreo 80 de inamici omorati si vreo 30 luati prizonieri. A doua zi, au pornit inapoi spre tabara dar tot drumul au fost hartuiti de grupuri mici de parti, incat cu greu au ajuns romanii in tabara in siguranta.

Pe de alta part, medii din orasul asediat i-au tinut la distanta pe romanii care pareau se teme sa atace. Enervat de lipsa lor de curaj, Antonius si-a pedepsit armata prin decimare, tot al zecelea legionar fiind ucis, in vreme ce pe restul soldatilor i-a pedepsit hranindu-i cu orz in loc de grau.

Asediul se dovedea tot mai problematic pentru ambele parti. Antonius avea in fata perspectiva unei mari foamete si o armata tot mai demoralizata. Pe de alta parte, Phraortes stia ca, cu cat se apropia iarna mai tare, cu atat erau sanse mai multe sa fie parasit de proprii oameni. Era momentul sa se gandeasca la o alternativa mai creativa.

Strategia sa fu peste masura de interesanta: isi instrui oamenii ca nu hartuiasca pe romani atunci cand merg dupa provizii sau apa iar, dupa o vreme, sa se apropie de ei si, discutand cu ei, sa-l blameze pe Antonius care l-ar impiedica pe “bunul rege Phraortes” sa incheie pace, caci regelui part – cica – ii pasa de oamenii sai. In cele din urma, Antonius dadu comanda de retragere.

Desi in fruntea a 100.000 de oameni, romani plus armatele aliatilor, Marcus Antonius a fost invins si, parasit de aliati, asa incat hotari retragerea. Aceasta operatiune se dovedi peste masura de anevoios de finalizat, in special din cauza faptului ca, in acel an, a fost o iarna extrem de grea si conditii meteorologice extreme.

Prima ruptura de Octavia

Auzindu-se la Roma de infrangerea suferita de Antonius in Partia, soția sa, Octavia, se grabi sa adune ajutoare pentru a-i veni in sprijin. Ea primi de la fratele ei Octavius 2000 de soldati, “oameni aleși” si foarte bine inarmati. Insa, cand insotita de trupe si alte ajutoare, Octavia sosi in Atena, fu intampinata de niste scrisori de la Antonius in care o instruia sa nu mai inainteze ci sa-l astepte pe loc pana la venirea lui. Cel mai probabil, Octavia fusese deja informata inca de la Roma de reunirea sotului Antonius cu rivala Cleopatra si citind acele scrisori, situatia – conform lui Plutarch – “a întristat-o mult” caci “știa că nu este decât o scuză”.

Ascunzandu-si insa deziluzia, a trimis un raspuns diplomat, intrebandu-si sotului daca nu ar fi bine sa ii trimita diversele ajutoare pe care le adusese, ajutoare constand – conform lui Plutarch – “îmbrăcăminte pentru soldați, un număr mare de cai, sume de bani și cadouri, pentru a le oferi prietenilor și căpitanilor săi”.

Raspunsul ei fu dus inapoi de Niger, unul dintre prietenii lui Antonius. Acesta, prezentand scrisoarea lui Antonius, “a lăudat-o (pe Octavia) foarte mult”, ridicandu-i in slavi atitudinea demnă.

Cleopatra – experta in santaj emotional

Schimbul epistolar dintre Antoniu si Octavia avura darul s-o puna pe Cleopatra in maxima alerta. Avea deja experienta trecutei aventuri cu Antonius si stia că Octavia era o rivala de temut atat datorita frumusetii, feminitatii și solicitudinii cu care era gata oricand sa-i indeplineasca orice placere sotului cat si marii ei puteri politice caci, in spate, era fratele ei si partenerul de triumvirat al lui Antonius, Octavius.

Cleopatra realiza imediat ca era momentul sa joace cartea cea mare. Nu mai era dispusa sa renunte la Antonius si era dispusa sa faca totul pentru a-l tine langa ea. Ii arata cat mai expresiv lui Antonius dorinta ei de a-l avea alaturi, aratand ca o “femeie răvășită de bucurie” atunci cand el o vizita si, discret dar eficient, afisand o atitudine de depresie si disperare la ideea ca el ar putea-o parasi din nou. Plutarch ne relateaza cum Cleopatra, “când a plecat de la ea, a căzut plângând și suspinand”, a declansat asupra lui Antonius un veritabil santaj emotional. Astfel, gasea o metoda ca, de cate ori Antonius o vizita, avea grija “să o găsească adesea plângând: și apoi când se infatisa brusc in fata ei, facea ca și cum și-a uscat ochii și și-a întors fața, ca și cum nu ar fi dorit ca el să o vadă plângând”. 

Ma amuza putin faptul ca Plutarch nu pare sa ia nici o secunda in calcul o posibila sinceritate a sentimentelor Cleopatrei, ci, in opinia lui, toate comportamentele ei erau doar “trucuri” menite a-l tine langa ea dintr-un simplu calcul al ei politic si facut la rece.

Este greu de stiut cu adevarat ce simtea Cleopatra in privinta lui Antonius. Se poate a fi fost dragoste, se poate sa fi fost si ceva interes, se poate sa fi fost si ceva ambitie izvorata din umilinta ca, desi regina a Egiptului, era considerata de romani inferioara doar pentru ca era de neam strain. Avusese aceasta experienta cu Cezar deja. In plus, regina fusese de multa vreme in cautarea unui partener de baza, loial care sa o secondeze in plan militar si, poate, chiar mai mult decat militar. Avusese acest partener intai in persoana lui Cezar. Acesta avusese oarecare grija sa nu ofenseze sentimentele romanilor in ce priveste relatia cu Cleopatra si, din aceasta, ea iesise in pierdere. A mai cautat sa gaseasca si alti barbati cu care se conlucreze, i-a facut o oferta de a deveni comandant al armatei sale inclusiv tanarului Irod care se indrepta spre Roma la anul 40.

Dar Antonius se apropia cel mai tare de idealul de partener pe care il cauta de atata vreme. Nu era doar un foarte bun militar, ci si unul din oameni influenti cu adevarat la Roma. In plus, dupa toate standardele romane, Antonius era un barbat aratos desi unii istorici tin sa sublinieze ca mai mult ca sigur ca, la acel moment, Antonius era un burtos, buhait din cauza alcoolului. Desi se prea poate ca acesti istorici sa aiba dreptate, totusi nu avem aceasta siguranta, se prea poate ca Antonius sa fi aratat absolut onorabil, in plus, avea 44 de ani, varsta care este, de multe ori, apogeul masculinitatii, suficient de matur dar inca viril si dispus spre aventura. In plus, spre deosebire de partenerii anteriori, Antonius parea iremediabil indragostit si foarte sensibil la orice dorinta a ei.

Asa se facu ca Antonius, aflat in pline pregătiri să meargă în Siria pentru a pregati o noua campanie contra partilor, se gasi in situatia de a fi incapabil sa plece, acaparat de emotiile de care iubita sa Cleopatra parea coplesita ori de cate ori venea vorba de o eventuala plecare a lui. Ma mult ca sigur ca fu coplesit atunci cand ea ii declara cu patos ca “dacă o va părăsi odată, atunci (ei) ii este imposibil să trăiască.”

Calculate ori sincere, toate aceste manifestari ale ei avura efectul asteptat. Antonius nu a putut sa se indeparteze prea mult de ea si a abandonat ideea campaniei, in ciuda faptului ca partii erau intr-o situatie dezavantajata, fiind in plin razboi civil intre ei. Pentru a putea ramane alaturi de femeia inimii lui, Cleopatra, Antonius a preferat sa ramana si sa incheie ulterior o pace cu ei.

Cleopatra, seducatoare regina a Egiptului, se vazu, in sfarsit, pe deplin stapana pe inima barbatului dorit.

Tetradrahma de argint avand pe o parte pe Antonius si cealalta pe Cleopatra, moneda emisa la anul 36 i. Hr.. foto-credit: Otto Nickl, Public domain, via Wikimedia Commons

Bibliografie

(2) Plutarch, “Viata lui Marcus Antonius” – editie online, engleza