Antonius si Cleopatra – debutul unei mari iubiri (episod 9)

Antonius și Cleopatra, unul dintre cele mai faimoase cupluri ale Antichității, își încep povestea într-un moment exploziv: al Doilea Triumvirat tocmai se formase, iar Orientul roman fierbea. Cum s-a născut această iubire — și de ce avea să schimbe jocul puterii?

Antonius, aflat in Asia si pregatind un război cu partii, a trimis o invitație reginei Egiptului Cleopatra să se prezinte personal înaintea lui. Aceasta simpla invitație va declanșa un șir de evenimente care vor duce la nașterea uneia dintre cele mai faimoase și tragice povești de iubire din istorie: povestea lui Antonius și a Cleopatrei. Întâlnirea urma să aibă loc la Tarsus, în Cilicia.

Câteva preliminarii

Foarte probabil, cei doi nu erau chiar la o primă întâlnire. În anul 55 i. Hr., pe când Marcus Antonius era un tânăr comandant de cavalerie sub comanda lui Gabinius, au susținut o campanie în Egipt pentru a-l restaura pe tron pe tatăl Cleopatrei, Ptolemeu al XII-lea. Povestea am relatat-o destul de detaliat aici. La acea vreme, Marcus Antonius era un tânăr și atrăgător militar de 28 de ani și am auzit opinii după care, în acea perioada, ar fi cunoscut-o și pe Cleopatra și chiar că s-ar fi îndrăgostit de ea. Foarte posibil că cei doi să se fi cunoscut în această perioada dar, după părerea mea, e mult prea puțin probabil să fi existat vreun interes amoros de orice fel. Cleopatra avea 14 – 15 ani, Marcus Antonius s-a căsătorit în chiar acel an cu Antonia, verișoara lui primară, de care va divorța abia în anul 47 î. Hr.

Patrusprezece ani mai târziu când se revăd, viață lor este cu mult diferită. Cleopatra a devenit regina Egiptului, ajunsă pe tron după o lupta acerbă cu frații și surorile ei. Victoria ei s-a datorat, în mare măsură, sprijinului fățiș atât emoțional cât și militar al lui Iulius Cezar. În urma acestei relații amoroase, Cleopatra devenise mama micului Cesarion.

Marcus Antonius avusese între timp o ascensiune și mai surprinzătoare. De la un tânăr militar devenise unul din puternicii zilei la Roma și răzbunătorul morții lui Cezar. Întreagă regiune estică a imperiului i se pleca la picioare.

Antonius în Orient: bani, Parthia și zvonuri

Când, în anul 41 i.Hr., Antonius trimise o invitație Cleopatrei, nu trecuse încă un an de la înfrângerea lui Cassius și Brutus în bătălia de la Phillipi din octombrie 42 i. Hr.

map credit: Borsanova at de.wikipedia, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Despărțindu-se de colegii de trumvirat, Marcus Antonius se îndreptă spre Asia având două scopuri principale în minte: să rezolve problema Pârtiei și să strângă bani pentru a plăti veteranii care au luptat alături de el.

Peste tot, Marcus Antonius,acum unul dintre cei mai puternici oameni ai zilei, fu întâmpinat de oameni de seama, de la nobili la regi, prințese și regine. Diverse zvonuri îi atribuiau chiar aventuri cu diverse regine. Astfel ne-a parvenit o epigramă a lui Marțial în care Octavian pretinde că Fulvia îi face avansuri sexuale din răzbunare că Antonius ar fi intim cu o anume Glaphyra, regina mama a Capadociei. Că erau aceste diverse aventuri amoroase ale lui Antonius pure invenții sau reflectau relații reale e greu de știut.

Tarsus: intrarea reginei

Peste tot, Marcus Antonius,acum unul dintre cei mai puternici oameni ai zilei, fu întâmpinat de oameni de seama, de la nobili la regi, prințese și regine. Diverse zvonuri îi atribuiau chiar aventuri cu diverse regine. Astfel ne-a parvenit o epigramă a lui Marțial în care Octavian pretinde că Fulvia îi face avansuri sexuale din răzbunare că Antonius ar fi intim cu o anume Glaphyra, regina mama a Capadociei. Că erau aceste diverse aventuri amoroase ale lui Antonius pure invențîi sau reflectau relațîi reale e greu de știut.

Cleopatra era o femeie care, sub aparenta dulceață, âși cunostea puterea de seductie si era mai hotarata ca niciodata sa faca tot ce depindea de ea pentru a-si intari pozitia. Iar pentru aceasta avea nevoie de o legatura cat mai…. stransa cu puternicii zilei.

Niste intalniri la cina

La Tarsus, Antonius venise ca magistrat roman: cu audiențe, cu dosare, cu întrebări. Însă Cleopatra nu avea de gând să apară ca o regină chemată la ordine. Pentru ea, prima întâlnire trebuia să fie o demonstrație de putere — una care să se simtă înainte să se rostească vreun cuvânt.

Așa că își pregăti intrarea cu grijă: haine rafinate, bijuterii somptuoase și o apariție calculată până la ultimul detaliu. Iar cadrul ales era pe măsură: Tessarakonteres, faimosul vas gigantic construit prima oară de Ptolemeu al IV-lea. Era atât de mare încât devenea aproape nepractic — dar nici nu fusese făcut pentru utilitate, ci pentru efect. Aur, vâsle de argint și muzică ce plutea peste apă — flaut, viori și chitare — ca într-o procesiune menită să hipnotizeze privirea.

Intrarea ei la Tarsus își atinse ținta. Pe măsură ce vasul urca pe râu, malurile se umplură de oameni, iar orașul părea că își mutase centrul de greutate spre apă. Plutarch notează că „au alergat atât de mulți oameni… încât Antonius a fost lăsat singur în piață…”, iar zvonul care se rostogolea prin mulțime spunea că Venus venise să se joace cu Bacchus, spre binele întregii Asii.

Apariția își atinsese scopul. Uimirea fusese deja stârnită, iar odată cu ea începu și un subtil joc de putere.
Antonius îi trimise o invitație la cină — una aproape protocolară. Cleopatra îi răspunse însă că îl așteaptă pe vasul ei, mutând astfel centrul întâlnirii pe propriul teren.

Adevărul este că regina se străduise prea mult pentru această intrare spectaculoasă ca să renunțe tocmai acum la avantajul primei impresii. Totul trebuia să rămână sub semnul fascinației.

Plutarch povestește că fusese așezată sub un pavilion din pânză țesută cu aur, împodobită asemenea zeiței Venus, așa cum era ea înfățișată în picturi. De o parte și de alta stăteau tineri costumați în Cupidon, făcându-i vânt cu evantaie, în timp ce parfumuri dulci se răspândeau în aer.

Era o apariție gândită să cucerească toate simțurile — o prezență care nu doar se vedea, ci se simțea. Pentru cei de față, părea mai puțin sosirea unei regine și mai degrabă coborârea unei zeițe printre muritori.

Intrigat de apariția ei și, poate, conștient că refuzul ar fi părut o slăbiciune, Antonius hotărî să cedeze primul în acest schimb tăcut de gesturi. Cu o politețe curtenitoare, îi acceptă invitația la cină și urcă el însuși pe imensa și luxoasa navă faraonică.

Primirea de care avu parte era de o somptuozitate pe care — după cum notează Plutarch — „nicio limbă nu o poate exprima”. Pe măsură ce pășea la bord, era întâmpinat de acordurile unei orchestre, iar privirea îi fu atrasă de jocul luminilor: un „număr infinit de torțe și candele” atârnau deasupra încăperilor, revărsând o strălucire caldă peste tot.

Totul fusese gândit pentru uimire.

Cina întrecuse orice așteptare, dar adevărata surpriză avea să vină în seara următoare. Dorind, fără îndoială, să-și afirme rangul și să nu rămână mai prejos, Antonius încercă să o întreacă în măreție și rafinament. Însă, după cum consemnează același Plutarch, regina „l-a biruit în amândouă”.

Era, poate, primul semn că în acest joc al seducției Cleopatra nu avea de gând să ocupe un rol secundar.

La drept vorbind, Antonius avea puține șanse să o întreacă pe Cleopatra în rafinament. Masa oferită de el era mai degrabă simplă, apropiată de sobrietatea unei vieți militare decât de fastul oriental cu care regina își obișnuise oaspeții.

Conștient de contrast, Antonius păru pentru o clipă stânjenit. Fire directă, lipsită de artificii, nu era omul nuanțelor și al etichetei sofisticate — iar în fața Cleopatrei această diferență devenea vizibilă.

Regina nu încercă însă să-l eclipseze. Dimpotrivă, îl cuceri prin acea „dulceață a firii” despre care vorbește Plutarch, o prezență capabilă să îmblânzească și cele mai aprige temperamente.

Fascinat, Antonius începu să lase în urmă grijile războiului și calculele politice. Chiar și amintirea Fulviei se estompă. Astfel, aproape fără să pară o decizie, hotărî să o însoțească pe Cleopatra la Alexandria pentru iarnă — un pas care avea să schimbe nu doar cursul vieții sale, ci și echilibrul puterii în lumea romană.

photo credit: Philg88, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Sezonul iubirii

Mergând spre Alexandria alături de noua sa cucerire, regina Cleopatra, Antonius părea deja prins într-o vrajă din care nu se mai grăbea să iasă.

A fost această legătură o iubire adevărată sau mai degrabă o alianță născută din interese și ambiții comune? Sursele ne lasă mai degrabă întrebări decât certitudini.

Ce au simțit cu adevărat unul pentru celălalt rămâne, probabil, unul dintre acele mistere pe care istoria nu le poate dezlega pe deplin.

Cleopatra îl învăluia într-un șir neîntrerupt de plăceri — „pentru a-l avea pe Antonius la poruncă”, scrie Plutarch — și nu-l pierdea din ochi nici ziua, nici noaptea.

Pentru un bărbat obișnuit cu excesele și cu o viață trăită în viteză, nu era ușor să găsească pe cineva capabil să-i țină pasul. Și totuși, Cleopatra nu doar că îi făcea față — părea să-i înțeleagă instinctiv ritmul. Îi devenise nu doar amantă, ci și tovarășă de desfătări, oglindindu-i apetitul pentru o existență intensă și fără rezerve.

„Căci ea”, notează Plutarch, „se juca la zaruri cu el, bea și vâna alături de el și nu ezita să-l însoțească în orice exercițiu ori activitate.”

Cleopatra nu era doar martora acestor desfătări — era partenera lor deplină. Iar Antonius, general roman ajuns la maturitate și la apogeul puterii sale, se lăsa prins în aceste jocuri cu o exuberanță surprinzătoare, de parcă anii și rangul nu ar fi avut nicio greutate asupra lui.

Pentru cei care îl cunoscuseră ca soldat sever și comandant energic, această latură aproape ludică a lui Antonius nu putea să nu pară surprinzătoare.

Plutarch relatează câteva episoade care spun mult despre felul în care cei doi își trăiau pasiunea. Antonius obișnuia să cutreiere orașul noaptea, deghizat în sclav, privind pe ferestrele oamenilor simpli sau intrând în prăvălii, unde nu de puține ori își speria gazdele și provoca mici încăierări.

Dar ce părere avea rafinata Cleopatra despre asemenea năzbâtii?

Se pare că nu doar le tolera, ci participa la ele. Plutarch povestește că regina însăși apărea uneori „deghizată în cameristă”, alergând pe străzi alături de el.

Pentru romani, un astfel de comportament era de neconceput. Sobrietatea și demnitatea rangului cereau reținere. Alexandrinii însă priveau lucrurile cu alți ochi. După cum notează Plutarch, deși mulți dezaprobau aceste apucături, locuitorii orașului se amuzau spunând, cu o ironie fină, că Antonius le arătase lor o față veselă și plină de spirit, în timp ce romanilor le păstrase una severă și aproape tragică.

Trebuie să fi fost o priveliște uluitoare să te trezești, tu, umil locuitor al Alexandriei anului 41 î.Hr., cu un sclav gălăgios bătându-ți la ușă în miez de noapte, pus pe farse și însoțit de o cameristă la fel de zvăpăiată — doar pentru a descoperi apoi că acei doi neastâmpărați erau nimeni alții decât cel mai puternic general al Romei și regina Egiptului.

Era un comportament pe care l-ai fi așteptat mai degrabă de la un tânăr impulsiv decât de la un bărbat ajuns la maturitate și la apogeul puterii sale.

Totuși, pentru Antonius și Cleopatra, aceste jocuri păreau să fie însăși esența fericirii lor.

Plutarch istorisește și un episod devenit celebru. Dorind să o impresioneze pe regină, Antonius s-a dus la pescuit. Cum însă peștii refuzau să muște, a poruncit în taină unor scafandri să-i prindă câte unul și să-i agațe în cârlig. Astfel, reuși să scoată din apă mai multe capturi — spre propria satisfacție.

Cleopatra a înțeles însă imediat stratagema.

A doua zi, când Antonius aruncă din nou undița, ea trimise pe ascuns un slujitor să-i prindă de cârlig un pește sărat și uscat, adus din Pont. Convins că, în sfârșit, norocul îi surâde, Antonius trase cu putere — doar pentru a stârni hohote de râs în jur.

Râzând și ea, Cleopatra i-ar fi spus:

„Lasă-ne nouă, egiptenilor, undița ta. Meseria ta este să cucerești țări și regate.”

Nu era doar o glumă. Era, poate, și o subtilă amintire a adevăratei sale meniri.

Dar, ca orice timp al desfătării, și aceste zile aveau să se sfârșească. Realitatea se apropia, iar cei doi aveau să fie curând smulși din acest interludiu luminos.

Continuă povestea: Căsătoria lui Marcus Antonius cu Octavia

Întreaga seria Marcus Antonius

Bibliografie

(1) Marcus Tullius Cicero – “Filipice – discursuri impotriva lui Marcus Antonius”, Editura pentru literatura universala, traducerea Dumitru Craciun, Bucuresti, 1968

(2) Plutarch, “Viata lui Marcus Antonius” – editie online, engleza

Patricia Southern – „Mark Antony: A Life” – editura Amberley Publishing, 2012