Marcus Antonius – reintoarcerea la Roma. Casatoria cu Octavia.(episod 9)

Marcus Antonius se reintoarce la Roma si incheie o casatorie politica cu Octavia, intarind astfel alianta cu Octavian. Povestea de iubire cu Cleopatra pare istorie.

In iarna anului 41/40 i. Hr., Antonius se afla la Alexandria unde, departe de fosnetul lumii politice a Romei, traia o pasionala aventura amoroasa cu Cleopatra, exotica regina a Egiptului.

In acest timp, la Roma, sotia lui Antonius, Fulvia desfasura un adevarat razboi psihologic si, in final, militar contra ginerelui Octavian. Conflictul s-a terminat cu victoria lui Octavian care, plin de tact pentru a nu-l provoca pe Antonius personal, a imbarcat-o pe Fulvia pe o nava si a trimis-o in Grecia, la sotul ei.

Moartea Fulviei

Plecand din Alexandria unde petrecuse o iarna intreaga alaturi de Cleopatra, Antonius porni intai împotriva partilor, în țara Feniciei.

Acolo il gasi scrisoarea lacrimogena de la soția sa Fulvia, scrisoare in care se prezenta pe sine ca victima in conflictul declansat cu ginerele ei, Octavian.

Nu doar scrisoarea sotiei il facu pe Antonius sa fie extrem de iritat contra lui Octavian.

In 40 i.Hr., unul din generalii lui Antonius din Galia a murit pe neasteptate. Daca ne amintim din prima intelegere a triumvirilor, Antonius avea in dotarea teritoriala provinciile Galia Cisalpina si Transalpina. Se pare ca, intre timp, Octavian nu mai era multumit de intelegerea anterioara. El si Agrippa, profitand de moartea omului lui Antonius, au vazut in asta o oportunitate de a ajunge sa controleze situatia de acolo, preluand cele 11 legiuni galice ale generalului decedat. Sa nu uitam, Octavian, inca din timpul conflictului cu Fulvia, isi aratase nemultumirea pentru faptul ca Antonius si Fulvia ii promisesera niste legiuni pe care nu le primise ulterior. Se pare ca acum Octavian a vazut o ocazie de a se servi singur cu acele trupe ce credea ca i se cuvin.

Antonius lua acest gest ca pe o provocare si o insulta personala si, montat contra lui Octavian si de scrisoarea sotiei, porni spre Italia, in fruntea unei flote de două sute de vele. In timpul unei escale in Rodos, hotararea insa i se clatina atunci cand, intalnind prieteni fugiti din Italia, a aflat de la acestia o cu totul alta versiune a evenimentelor decat cea prezentata anterior, mult prea subiectiv, de catre soția Fulvia.

“Acolo el afla de ceea ce se intamplase la Perusia si il invinovati pe fratele lui, pe Fulvia si, mai ales pe Manius. Se intalni cu Fulvia la Atena unde ea fugise din Brundusium. Mama lui, Iulia, care se refugiase la Pompei, ii fusese trimisa acolo din Sicilia, pe o nava de razboi si fusese insotita de optimati, de Lucius Libo, socrul lui, de Saturninus si de altii care fiind atrasi de capacitatea lui Antoniu de fapte marete, cautau sa-l imprieteneasca cu Pompei si sa formeze o alianta impotriva lui Octavius. Antoniu raspunse ca ii multumeste lui Pompei pentru ca i-a trimis-o pe mama lui si ca avea sa-i rasplateasca serviciul; iar, de va fi razboi cu Octavius, se va alia cu Pompei dar daca Octavius ar fi de acord cu intelegerea lor, el va cauta sa-l impace cu Pompei. Acesta fusese raspunsul lui.” Appian cartea VI, 52

Dandu-si seama ca scrisoarea foarte subiectiva a Fulviei l-ar fi putut sa decida unele actiuni total paralele cu interesele lui, ii scrise acesteia raspuns niste epistole pline de reprosuri.

Intr-un final, Fulvia ajunse in Grecia si urma o intalnire fata in fata cu sotul ei, intalnire soldata cu o cearta monstru, cu acuze virulente de ambele parti. Fulvia, extrem de suparata dupa aceasta disputa, se retrase in orasul Sikyon unde, bolnava deja de pe drum, a murit curand fara a se mai vedea vreodata cu Antonius.

Alianta triumvirilor se intareste

Razboiul dintre Octavian si Fulvia nu fusese unicul motiv pentru care, in anul 40 i. Hr., Antonius se indrepta iritat spre Italia in fruntea unei flote masive. Insusirea de catre Octavian in Galia a celor 11 legiuni ale recent decedatului general Quintus Fufius Calenus, aliat si vechi tovaras al lui Antonius, a fost vazuta de acesta ca un act ostil si ca o incalcare pe fata a intelegerii initiale. Antonius a considerat acest lucru suficient de grav incat sa lase totul balta in Est si sa revina in Italia in fruntea unei armate gata de razboi. Si nu doar armata de o dimensiunea impresionanta il facu pe Octavius sa se ingrijoreze. Vechi dusmani ii cautau suportul lui antonius iar topti il priveau ca pe un dusman comun. Nu doar ca Antonius fusese abordat de emisari ai lui Sextus Pompei pentru incheierea unei aliante contra lui dar pe drum facu jonctiune si cu Domitius Ahenobarbus si flota acestuia ce ramasese fara ocupatie dupa infrangerea lui Cassius si Brutus.

Octavian aflase de discutiile dintre Antonius si Pompei dar doar partial, stia ce i se propusese colegului de triumvirat dar nu stia ce raspunsese Antonius. Fire pragmatica, acesta simti pericolul de a se vedea in fata unei aliante Antonius – Pompei contra lui si se stradui sa detensioneze cat mai repede situatia.

Cand Antonius a ajuns la Brundisium, o serie de neintelegeri parura sa incalceasca din ce in ce mai mult situatia. Acolo stationau cinci cohorte, trupe loiale lui Octavius. Acestia, vazand flota impresionanta a lui Antonius si crezand ca acesta vine cu intentii belicioase contra lor, i-au inchis portul in nas pregatindu-se chiar pentru o eventuala batalie. De fapt, e, poate, incorect sa spunem ca i-au inchis portile lui Antonius, refuzul lor, posibil, era tintit, in realitate, catre Ahenobarbus.

Appian ne lamureste: “Cetatenii au inchis portile impotriva lui Ahenobarbus, un vechi dusman, si impotriva lui Antoniu, ca unul ce aduce dusmanul”. Appian cartea VI, 56

Antonius, la randul lui, s-a simtit insultat de gestul celor din port si a interpretat asta ca pe un act de sfidare si razboi, ordonand imediat o blocada a portului. In acelasi timp, trimise vorba lui Pompei sa vina cat de curand in ajutor. Acesta atata astepta. “Pompeius, cu promptitudine, l-a trimis pe Menodorus cu o flota numeroasa si patru legiuni de soldati, ocupand Sardinia ce apartinea lui Octavius, si doua legiuni in ea, care erau cuprinse de panica, realizand intelegerea dintre Pompei and Antoniu. In Italia oamenii lui Antoniu au capturat orasul Sipuntum si Ausonia. Pompei a asediat Thurii si Consentia si devasta intreaga zona cu cavaleria lui.” Appian cartea VI, 56

Cand Octavian a aflat de intreaga situatie, fiind “atacat asa de brusc si in atatea locuri” (Appian) s-a deplasat personal pentru a rezolva situatia. O serie de mesaje au fost schimbate intre parti si, pe masura ce acestea se desfasurau, devenea destul de clar ca nici una din parti nu dorea, in fapt, sa se lupte. Si aici nu vorbim neaparat de cei doi rivali intre care oricum mocnea o rivalitate mai mult sau mai putin ascunsa. Cei care nu doreau razboi si erau satui pana la refuz de continuele lupte civile erau chiar soldatii si veteranii ce inca isi aminteau mult prea bine luptele contra Brutus si Cassius. Acestia erau hotarati sa refuze lupta si sa ii impace pe Antonius cu Octavian si, de unul din ei va refuza pacea, atunci ei il vor sustine pe cel atacat. Soldatii – ne povesteste Appian – ” aveau intentia ascunsa sa-i aduca la pace pe Antonius cu Octavius, si daca Antonius ar refuza si ar porni razboi, atunci sa-l apere pe Octavius”. 

Cu alte cuvinte, Octavian cat si Antonius primisera semnale destul de clare, conform carora daca intre ei doi ar fi izbucnit un razboi, multi din combatantii ambelor parti ar fi refuzat pur si simplu sa lupte. Asa ca cei doi, de voie de nevoie si dupa ce, o perioada, isi reprosara reciproc toate nemultumirile acumulate, trecura la negocieri care, o data finalizate, vor fi cunoscute drept tratatul de la Brundisium.

Tratatul de la Brundisium

Negocierile nu incepura inainte unor discutii preliminare, discutii purtate printr-un prieten comun, pe numele lui, Lucius Cocceius, si prin mama lui Antonius, Iulia, care era foarte respectata de Octavius.

Octavius puse doua conditii preliminare pentru inceperea negocierilor: Antonius sa-l opreasca pe Pompei din a mai ataca Thurii si, de asemenea, Ahenobarbus sa se indeparteze de zona pana cand se va lua in calcul incheierea unei pact de impacare cu el. Antonius accepta cele doua conditii: ii trimise vorba lui Pompei sa se intoarca in Sicilia, “sugerand ca va avea grija de interesele lui” (Appian) iar pe Ahenobarbus il trimise guvernator al Bithyniei.

In termeni tehnici, acest tratat era, in fapt, o renegociere si prevedea o reimpartire a lumii romane. Octavian urma sa domine vestul, Antoniu isi adjudeca estul in vreme ce Lepidus devine un partener cu o cota mai restransa, ramanand totusi in control peste Africa. Italia va fi teren neutru.

Pentru a preveni eventuale nemultumiri ulterioare, cei doi puternici ai aliantei s-au asigurat ca zonele detinute de ei nu se mai intrepatrund “făcând din marea Ionica limitele diviziunii lor” si si-au jurat reciproc sa nu se mai amestece unul in treburile celuilalt. O alta prevedere importanta – completeaza Plutarch – este ca “au făcut o lege, ca ei trei, unul după altul, ar trebui să-și facă prietenii consuli, atunci când nu ar fi ei înșiși (in acea functie)”.

Si, ca mic rezumat, intelegerea de la Brundisium cuprindea urmatoarele:

• o reimpartire clara a zonelor de influenta “zona de granita fiind Scodra, un oras din Illyria care se presupunea a fi situat la mijlocul golfului adriatic.” (Appian)
• Octavius urma sa porneasca razboi impotriva lui Pompei “doar daca nu se va ajunge la o intelegere”.
• Octavius va urma sa faca aceeasi intelegere pe care a facut-o si Antonius cu Ahenobarbus.
• Antonius urma sa porneasca razboi impotriva partilor pentru a razbuna pe Crassus.
• Amandoi pot inrola soldati in Italia dar numarul acestora trebuie sa fie egal de ambele parti.

O data intelegerea parafata, ambii lideri par multumiti. Octavian pare ca a incheiat o intelegere avantajoasa dar nici Antonius nu e dezavantajat, sa nu uitam ca zona cea mai bogata si puternica a imperiului in acel moment era zona de est iar Antonius inca avea cea mai puternica pozitie, capatand tot mai multa influenta pe zi ce trece. Stabilitatea era in interesul sau, si daca Galia il facea pe Octavian fericit, asta era minunat.

O alianta merge perfect asezonata cu o casatorie

Si cum altfel intelegeau romanii sa cimenteze o alianta decat printr-o casatorie? Ca o pecetluire in plus a intelegerii, Antoniu a fost de acord sa cimenteze intreaga alianta casatorindu-se cu sora lui Octavian, cu Octavia, proaspat ramasa vaduva dupa moartea sotului Marcellus. Si sotia lui Antoniu, energica Fulvia, tocmai ce murise de cauze naturale (se pare) si de suparare (ar adauga alti istorici) la scurt timp dupa ce se intalnise cu el, avand o furtunoasa discutie despre implicarea ei in razboiul perusian. Moartea brusca a Fulviei paru sa ajute la rezolvarea miraculoasa a intregii situatii, ambii aliati fiind bucurosi ca aveau pe cine da vina pentru intreaga situatie.

Tensiunile disparura si ambele parti – potrivit lui Plutarch – pareau ca “nu vroiau sa dezbata probleme vechi” și nici nu doreau dispute cu privire la “cine a greșit sau a avut dreptate, (….) temându-se să nu înrăutățească lucrurile între ei.” “Antonius si Octavius – povesteste si Appian – s-au imbratisat. Apoi strigate s-au ridicat din partea soldatilor si fiecare general fu felicitat fara pauza, toata ziua si toata noaptea.”

Prin casatoria intre Antoniu si Octavia, se putea spera la o strangere a relatiilor si o mai mare incredere intre triumviri. Este drept, asa cum am vazut de multe ori in istoria lor si dupa cum vom vedea in chiar acest caz, o casatorie nu prea cimenta cu adevarat nimic, aliantele tot asa usor se rupeau ca si cand acele legaturi de familie nu existau.

Casatoria cu Octavia

Octavia, sora mai mare a lui Octavius, o femeie calda si feminina, avea o relatie excelenta cu fratele ei. In urma cu putin timp, ramasese văduva dupa primul ei soț, Caius Marcellus, cu care fusese casatorita mai bine de 15 ani. La momentul mortii sotului, Octavia era insarcinata cu al treilea copil. La propunerea lui Octavian, Octavia fu de acord cu o noua casatorie, in interes politic. De acord fu si Antonius care – potrivit lui Plutarch – nici “nu a negat că o păstrează pe Cleopatra și nici nu a mărturisit că a avut-o ca soție; și, cu rațiune, a apărat dragostea pe care i-o purta acestei egiptene Cleopatra”. Daca exista o opozitie la aceasta casatorie, aceasta era chiar legea romana ce interzicea unei vaduve sa se recasatoreasca un an dupa moartea sotului. La cererea triumvirilor, s-a acordat pentru ei o dispensa de la lege si casatoria se putu tine conform intelegerii.

Daca Antonius a iubit-o sau nu pe a treia lui sotie (sau a patra daca o socotim si pe Fadia), nu se stie, cert este ca i-a purtat afectiune si respect. Era si greu sa nu faca, intrucat, dupa toate sursele, Octavia era o femeie “de o frumusețe rara”, “având (in acelasi timp, n.r) un har deosebit, înțelepciune și onestitate”. Firea impaciuitoare a Octaviei era cea mai buna garantie ca ar fi fost un mediator de buna credinta care isi da tot interesul pentru a păstra intelegerea și amabilitatea între cei doi aliati.

Bibliografie

 Plutarch, “Viata lui Marcus Antonius” – editie online, engleza

Dio Cassius – “Istoria romana”, Editura STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, 1984, vol. 2

Appian – “Razboaie civile” – text online in engleza, Perseus digital Library – Tufst University, Medford University, MA, USA, the University of Leipzig, Leipzig, Germany