Tratatul de la Misenum (39 î.Hr.) – Sextus Pompei forțează triumvirii să negocieze (Episodul 2)

În 39 î.Hr., Sextus Pompei – stăpânul Siciliei și al mării – îi forțează pe Octavian și pe Antonius să negocieze. Blocada transporturilor cu grâne spre Italia duce la foamete și revoltă populară, iar soluția devine Tratatul de la Misenum.

---

---

Episodul trecut îl părăseam pe Sextus Pompei în Sicilia unde, în doar câțiva ani, va ajunge o căpetenie incontestabilă a pirateriei timpului său. Dar să nu ne grăbim cu povestirea…..

Sextus Pompei, ajungând comandant al flotei în urma unei înțelegeri cu Lepidus, înțelegere susținută și de Antonius, avusese promisă imunitate dar se ținu deoparte de Roma din cauza situației instabile ce a urmat asasinării lui Cezar.

Ca să înțelegem cât mai concret situația din punctul de vedere al lui Sextus, asasinarea lui Caesar a survenit la nici un an după înfrângerea de la Munda care fusese urmată de execuția fratelui său Cneaus.

Este foarte drept că, în intervalul dintre executarea fratelui său și asasinarea lui Cezar, acesta din urmă îi acordase lui Sextus imunitate, promițându-i și recuperarea averii părintești, hotărâre sprijinită ulterior de Lepidus și de Antonius.

Așa se face că, pentru o vreme, Sextus a sperat îndreptățit și a așteptat momentul potrivit de a se reîntoarce cu toate drepturile la Roma.

Un Sextus încă „legal” → Sextus Pompei înainte de proscripții

Sextus, deși își dorea, nu s-a grăbit să se întoarcă la Roma nici când a avut ocazia să o facă fără teamă (fără teamă teoretic).

După moartea lui Cezar, „Senatul – ne povestește Velleius – care încă era plin de simpatizanți pompeieni (adepți ai tatălui său), chiar în perioada de după fuga lui Antoniu la Mutina și în timpul când Brutus și Cassius au fost desemnați la provinciile de dincolo de mare, l-a rechemat pe Sextus, (…..) îi retrocedară averea tatălui său și îi incredințară paza coastei.” 

Cu alte cuvinte, el, la acel moment, avea suficienți adepți în Roma, și simpla lui revenire l-ar fi plasat ca un lider necontestat al partidului anti-cezarian.  

Această constatare face puțin ridicolă descrierea lui Velleius potrivit căreia Sextus i-ar fi invidiat pe cei din poziții înalte dar s-ar fi supus celor din pozițiile cele mai joase – o nouă aluzie la cât de mult se baza omul nostru pe subalternii lui, foști sclavi.

Este destul de clar că, de ar fi vrut, ar fi putut accede la poziții înalte dar, din prudență sau neîncredere, a preferat să nu dea curs ocaziei.

Sextus Pompei preferă să stea la Massilia (actuală Marsilia) și de acolo „urmări cursul evenimentelor de la Roma.” 

„Când triumviratul a fost înființat, a navigat spre Sicilia unde Bithynicus, guvernatorul, nu îi cedă insula, și fu asediat până când Hirtius și Fannius, doi bărbați proscriși și fugiți din Roma, îl convinsera pe Bithynicus să predea Sicilia lui Pompei.” (Appian cartea XI, 84)

Și pentru că tot vedea Velleius numai sclavi și liberți în jurul lui Pompei, să folosim prilejul să îl cunoaștem pe unul din viitorii comandanți ai flotei sale, Menecrates. Acesta fusese unul din sclavii tatălui său, eliberat din sclavie de acesta dar continuând să fie alături familiei. Și ca el erau mulți alții. Un alt nume care se distinge dintre oamenii lui este un anume Menas (numit în alte surse drept Menodorus) care alături de Menecrates a fost unul din comandanții de bază ai flotei lui Sextus.

O bună bucată de vreme, fiul lui Pompei „așteptă cu nerăbdare desfășurarea evenimentelor și își procură subsistența fără să comită nici o samavolnicie.” El, teoretic, căpătase deja imunitate de la Caesar, după bătălia de la Munda iar Lepidus dusese o negociere cu el ca de la egal la egal, oferindu-i conducerea flotei în schimbul părăsirii Hispaniei.

Lucrurile păreau că se îndreaptă într-o direcție în care Sextus putea spera că, la un moment dat, situația să devină suficient de stabilă cât să se poată reîntoarce acasă și să-și recupereze moștenirea părintească, așa cum fusese înțelegerea cu Lepidus. „Că unul care nu avusese nici un amestec în complot, nădăjduia că va veni și ziua când va fi rechemat de însuși Octavianus Caesar.”

Appian ne sugerează însă o altă desfășurare a faptelor: 

„Cu Pompei situația a fost cum urmează. Fiind fiul mai mic al lui Pompei cel Mare, la început a fost ignorat de Gaius Cæsar (e vorba aici de Iulius Cezar, nu de Augustus) în Spania ca și cum nu era posibil să realizeze ceva de importanță din cauza vârstei tinere dar și a lipsei de experiență. (Sextus n.r.) a cutreierat oceanul însoțit de câțiva adepți, făcând piraterie și ascunzând faptul că el era Pompeius. Când mulțimi mai mari i s-au alăturat cu scop de jaf și a crescut în putere, el și-a dezvăluit identitatea. Cei care luptaseră sub tatăl și fratele lui, cei care duceau o viață de vagabondaj, fură toți atrași de el ca de un lider natural, în timp ce arabii ce fuseseră deposedați de regatul lor strămoșesc, au venit la el din Africa.” (Appian cartea XI, 83)

Ce înțeleg eu din relatarea lui Appian este faptul că, în fapt, Sextus s-a apucat devreme de piraterie – încă din timpul cât era în Hispania – doar că s-a arătat pe față doar după o perioada, când s-a considerat suficient de puternic.

Abia când numele lui se regăsi în lista celor ce urmau a fi uciși în proscripțiile triumvirilor, Sextus renunță la a-și mai face speranțe deșarte și începu a trece la acțiune mai fățiș contra noii puteri de la Roma. ” Abia când numele lui a fost afișat pe lista criminalilor și a aflat că viața îi era în primejdie iminentă, abia atunci a renunțat să mai creadă într-o portiță de salvare deschisă de Cezar și a început să se pregătească de război. Principala sa preocupare a fost construcția de trireme. De asemenea, primea pe sine la fugari si își atrăgea bunăvoința piraților, iar pe cei exilați îi lua sub protecția să.”  (Dio Cassius)

Dar oare de ce ajunsese Sextus pe lista oamenilor ce trebuiau uciși ca dușmani al celui de-al doilea triumvirat?

Privită situația simplist, în acea perioadă există o partida a cezarienilor (condusă de triumviri) ce se opunea taberei anti-cezarienilor (Brutus, Cassius și o parte a Senatului). Dar există și o a treia grupare: cea formată în jurul lui Sextus. În ziua de azi, focusarea se face pe războiul dus contra lui Brutus și Cassius ca fiind tabăra cea mai puternică. Însă o lectură mai atentă a autorilor clasici ne dau a înțelege că fiul lui Pompei era considerat, în fapt, un adversar mult mai redutabil în ochii triumvirilor.

Dio Cassius ne explică ceva mai punctual: 

„Cum Sextus nu părea să fie un adversar ușor de înlăturat și cum amenințarea din partea lui Cassius și Brutus creștea îngrijorător, (Antonius și Octavian n.r.) lăsară o parte din armata pentru paza Italiei (sub supravegherea lui Lepidus n.r.), iar ei înșiși împreună cu grosul trupelor, traversară Marea Ionică fără nici un incident.” 

În plus, în Macedonia, Antonius și Octavius aveau armată suficientă dar nu același lucru îl putem spune despre aprovizionare, aceasta ajunsese a fi foarte deficitară din cauza hărțuielii corăbiilor cu provizii de către flota lui Sextus.

 „Așadar, din motivele amintite și din pricina lui Sextus, stăpână peste Sicilia și dornic de a trece în Italia, Caesar și Antonius simțeau cum le arde pământul sub picioare. Teama lor cea mai mare era ca nu cumva întârzierea să-i dea prilej lui Sextus de a pune mâna pe Italia și de aici să vină în Macedonia.” 

Cu alte cuvinte, în timp ce Antonius și Octavius luptau cu Brutus și Cassius, îngrijorarea lor era legată mai mult de Sextus și de posibilele acțiuni ale acestuia. Appian chiar a precizat că lui Sextus „i-a lipsit înțelepciunea” de a nu se ține deoparte căci a preferat să nu ocupe Italia.

Cum incepe pirateria lui Sextus Pompei

Situația tensionată de la Roma l-a ajutat pe tânărul Pompei din mai multe puncte de vedere.

Velleius, încercând un fel de denigrare a personajului, îl prezintă ca „libert al propriilor liberți și sclav al propriilor sclavi”.

Dar ca să fim sinceri și s-o spunem foarte direct, cam ce opțiuni avea tânărul Pompei?

Deja experimentase pentru câțiva ani mult prea intensa și…. mortala viață politică romană.

În multe privințe, pentru Sextus, la acel moment, era mult mai puțin periculos să fie pe o navă de pirați decât în Forumul Roman. 

„Sclav al propriilor sclavi” se traduce, în fapt, prin consensul dintre Sextus și oamenii din subordine, ținând cont de dorințele acestora în aventurile în care se implicau împreună. Leadershipul lui Sextus a fost unul obținut în baza ascultării voluntare a oamenilor ce îl urmau și această ascultare era reciprocă, ea fiind baza unei încrederi reciproce ce va uni coeziunea mișcării în creștere ce se forma în jurul tânărului Pompei. Era o situație ce nouă ne sună a oareșce democrație dar, în vremea romană, a asculta de sclavi și a-i trata ca egali era ceva înjositor pentru un lider respectabil – asta in ochii romanilor, bineînțeles.

E clar, Sextus se îndepărtase mult de mentalitatea societății romane în care crescuse.

Așadar, după cum am spus mai sus, activitatea piraterească a lui Sextus a început o dată ce s-a văzut nominalizat pe lista proscrițșilor ce trebuiau eliminați fizic și a realizat că războiul era singură metodă prin care ar putea fi luat vreodată în serios de puternicii zilei de la Roma.

Horia Matei în a sa carte „Pirati si Corsari” relateaza:„Sextus (…..), cu câţiva tovarăşi de arme dintre care unii nici nu ştiau cine e, începu să practice pirateria şi intră în legătură cu vechii piraţi pe care tatăl său îi cruţase. Când socotea că acest lucru nu este primejdios, îşi dezvăluia identitatea; mulţi dintre bătrânii tâlhari ai mărilor îl urmară, alţii îi trimiseră pe fiii lor.„

Sextus devine capetenia piratilor din Mediterana

Profitând de faptul că Roma se concentra pe cu totul alte ținte, Sextus profită de răgaz pentru o vreme a-și construi o armată și o flota care să nu aibă rival în Mediterana. Grosul oamenilor lui era alcătuit din foști sclavi fugiți de la stăpâni, soldați dezertati și, mai nou, figuri ale nobilimii romane, refugiate sub ocrotirea lui din cauza proscriptiilor declanșate de cel de-al doilea triumvirat.

Înfrângerea lui Brutus și Cassius părură să-i întărească puterea și îi spori armata.

„Tineri dornici să devină militari de dragul de a câstiga și care credeau că nu e vreo diferența sub cine servesc – de vreme ce toți erau romani – preferau să i se alăture lui Pompeius ca cel ce reprezenta cauza mai bună.” Armate întregi i se alăturară. „Murcus i s-a alăturat cu două legiuni de soldați, 500 de arcași, o sumă mare de bani și 80 de nave. El a trimis și după cealaltă armată din Cephalenia” – care era, în fapt, restul armatei ce rămăsese fidelă cauzei republicane după înfrângerea lui Brutus și Cassius (42 î. Hr).

La început, Sextus își spori flota intrând pur și simplu prin porturi italiene de unde pleca preluând corăbii cu care apoi „făcea prădăciuni”.

Țintă ambițiilor lui a devenit Sicilia.

A cucerit repede Mylae și Tyndaris dar cucerirea Messinei se dovedi mult mai complicată datorită opunerii lui Pompeius Bithynicus, guvernatorul din funcție la acel moment.

Respins la început, Sextus reveni și hărțui metodic orașul asediindu-l, tăindu-i aprovizionarea, alungând eventuale ajutoare ce soseau spre oraș. Tactică s-a dovedit de succes, Bythinicus predându-se contra unei înțelegeri conform căreia ar fi urmat să împartă între ei comanda supremă.„

După acest eveniment, cuceri Siracuza și alte câteva localități, din care își strânse numeroase trupe și o foarte puternică flotă de război.” 

„Puterea lui Sextus – conchise Dio Cassius –crescu considerabil.” 

Abia la acel moment se hotărî Octavian să ia măsuri prima oară contra lui Sextus și asta mai mult datorită foametei declanșate de blocada alimentară instituită de flota lui.

Un prim atac fu pornit sub conducerea lui Rufus Salvidienus însă acesta eșuă traversarea spre Sicilia în mare parte datorită navelor de proastă calitate pe care le aveau în dotare.

De acest episod, Dio Cassius leagă o întâmplare comică în care „Cezar dădu dispoziții să se construiască o flota și îl trimise înainte, la Rhegium, pe Salvidienus Rufus „ care, după ce îl alungă pe Sextus spre Sicilia, „încerca să construiască nave din piei de vită, întocmai acelora care plutesc pe Ocean; scheletul unei asemenea corăbii era alcătuit din nuiele, iar pe dinafară era prins într-o piele de bou crudă, în formă unui scut sferic. Cum încercarea stârni râsul și cum Rufus se convinse că va fi periculos dacă ar trece strâmtoarea cu asemenea ambarcațiuni, renunță la fabricarea lor și se avântă pe mare cu flota care fusese pregătită și care tocmai sosise. Totuși traversarea dădu greș” spre nemulțumirea lui Cezar care privea totul de pe mal.

Sextus, de pe malul Siciliei, „dădu spectacole că și cum ar fi repurtat o victorie și organiză în strâmtoare, chiar în fața orașului Rhegium – așa ca și adversarii să poată privi – o bătălie năvală, susținută de prinșii de război, în care porunci să se înfrunte în bătaie de joc la adresa lui Rufus, câteva corăbii construite de lemn cu altele construite din piele.”  Cezar avea însă probleme mai presante de rezolvat, trebuia să rezolve situația tensionată cu Antonius, așa că pleca spre Brundisium după care, ținând cont de noul acord încheiat cu acesta, se îndreptă spre Galia, lăsând situația cu Sextus în seama lui Agrippa. Acesta ocupa, la acel moment, funcția de praetor urbanus în Roma și era ocupat cu organizarea jocurilor apollinare, moment de care profită Sextus trecând în Italia și jefuind regiunea Campania. Agrippa, rupându-se de sarcinile din Roma, făcu o incursiune rapidă in regiune, reușind cu succes să-l împingă spre Sicilia. 

Sextus, stapan necontestat al Siciliei si Sardiniei

Dacă pentru teritoriul Italiei continentale, Sextus arătă doar un interes temporar, pentru o stăpânire stabilă a Siciliei si Sardiniei, depunea eforturi maxime. Dio Cassius ne relatează ca „Sextus rămase așadar stăpânul șntregii insule si îl ucise pe Bithynicus (căruia până atunci „nu-i pricinui nici o neplăcere”) sub cuvânt că a conspirat împotriva lui.”

Despre perioada cât Sextus a guvernat Sicilia, nu avem o relatare obiectivă ci trebuie să citim ”printre rândurile” pe care propaganda oficială a lui Augustus a binevoit să ni le lase. Iar concluziile nu sunt deloc defavorabile. „Descoperirile arheologice – scrie Shelley Stone – susțin teoria că perioada în care Sextus Pompei a controlat Sicilia a fost una de prosperitate. În plus sunt foarte puține dovezi de nemulțumire în privința modului în care guverna.” (1) Sextus Pompei pare să se simtă ca peștele în apă în noua lui situație.

Că ce spune Velleius este nițelul ridicol, pare a fi de accord și Appian.

Acesta povestește în al său „Războiul civil”, că„treburile lui Octavius erau încâlcite și în afara Italiei. Pompeius, din motive legate de proscripții, colonizările soldaților și vrajba cu Lucius, a câștigat mult în notorietate și putere. Cei mai mulți din cei ce se temeau pentru siguranța lor sau li se luaseră proprietățile ori, pur si simplu, au fost dezgustați de cum se guverna, s-au dus și i s-au alăturat.„

Unul din cei refugiați la el a fost Lucius Statius Murcus care, după ce îl învinsese în Adriatica pe Domitius Ahenobarbus, a venit la Sextus Pompei ca la unul ce era un reper al luptei pentru instaurarea republicii. Sextus „la început, îl primi cu bucurie căci aducea cu sine trupele pe care le avusese sub comandă” dar „mai târziu (…) văzând în el un om de acțiune și de suflet, l-a ucis, aducându-i învinuirea de trădare. (Dio Cassius)

Printre cei ce au căutat refugiu în casa lui Sextus fu Iulia, mama lui Marcus Antonius, plecată din Italia ca urmare a pierderii războiului perusian de către fiul ei, Lucius, și nora, Fulvia, si un anume Claudius Tiberius Nero care era însoțit de soția, Livia Drusilla, și băiețașul lor, Tiberius Claudius Nero. Pomenind în trecere de acest episod, Suetonius ne spune că micului Tiberius, sora lui Sextus, Pompeia Magna, i-a dăruit o mantie, o închizătoare și o broșă de aur și ca aceste daruri le-a văzut el personal expuse într-o expoziție la Baiae.

În fapt, subliniază Appian, Sextus a avut marea ocazie de a deveni șef al Romei dar a făcut greșeala – în opinia istoricului roman – să evite să își dorească acest lucru. „(…) unele persoane cred că, dacă Pompei ar fi invadat atunci Italia, afectată grav de foamete și conflicte civile (…), ar fi putut deveni stăpânul ei”. Appian crede ca Pompeius nu a făcut-o din cauza lipsei de viziune adică „îi lipsea înțelepciunea”. Eu cred că nu a făcut-o pentru că nu și-a dorit, fiind mulțumit să stea departe de situația neclară din Roma până ce aceasta s-ar fi așezat. După cum chiar Appian subliniază, „ideea lui era nu să invadeze ci doar să se apere până când a ajuns să eșueze și în aceasta.”

Velleius recunoaște că Pompei nu era țn situația de pirat împotriva voinței lui, ba chiar situația părea să-i placă …exagerat de mult, constatând că „nu se rușina să încurajeze pirateria și atrocitățile acesteia pe marea ce fusese eliberată de așa ceva de chiar armata și autoritatea tatălui său.”

Sextus devenea o forță de luat în seamă pe apele mediteraneene și un lider pentru romani chiar dacă nu se afla fizic la Roma și, în fapt, nu avea nici o autoritate în centrul de putere. Nu doar că, la acest moment, deja își îmbrățișa din plin identitatea de pirat ci chiar își crease o adevărată poveste în jurul acestui lucru, asemenea cum Antonius își crease o identitate in jurul dragostei lui pentru cultura greacă și pentru îndrăgitul său Hercule.„Plin de fumuri si de încredere”, Sextus Pompeius se considera „copilul” preferat al regelui apelor, zeul Neptun, și tot în această perioadă începu a purta o mantie distinctă, de culoare albastră, pentru a fi asociat mai ușor cu zeul roman al mării.

Tratatul de la Misenum

Imediat după ce a ieșit biruitor din războiul perusian și îl alungă pe Ahenobarbus spre est din Marea Ionică, Octavian„tocmai se pregătea să înceapă o campanie împotriva lui Sextus.” (Dio Cassius). Dar el nu era genul de om care sa se arunce intr-o astfel de actiune cu capul inainte si dupa o analiza mai atenta a situatiei, realiza ca, de ar fi inceput ostilitatile, se putea gasi rapid in situatia de a duce un razboi nu doar contra lui Sextus ci si contra lui Antonius cu care acesta se afla, mai nou, in relatii prietenoase si chiar cooperante- mai ales dupa ce Sextus ii primise plin de ospitalitate mama refugiata dupa razboiul perusian. Foarte lucid, Octavian realiză că trebuie sa faca eforturi sa incheie o pace cu Sextus…..macar pentru o vreme, pana va fi pregatit sa il infrunte cu o flota si o armata capabile sa-l invinga.

Adevarul este ca, la acel moment, situatia nu mai putea fi ignora caci „catva timp, dominatia lui (Pompei n.r.) se intinse si asupra coastelor adriatice, multumita ajutorului primit din partea lui Aeneus Domitius Ahenobarbus si a celor saptezeci de nave ale sale; Ahenobarbus era un amiral stralucit si-si dovedise cu prisosinta calitatile de strateg naval obtinand o categorica victorie asupra flotei romane langa Brundisium. Numai ca aceasta biruinta nu avu urmari mai insemnate deoarece, in acelasi timp, aliatul sau Brutus suferise o grea infrangere cu armata de uscat. Lui Ahenobarbus nu-i ramasese altceva de facut decat sa se alieze cu Sextus Pompei. Se parea ca pentru piratii din Mediterana sosisera din nou vremuri de aur.” (Horia Matei, „Pirati si corsari”, pag. 69)

Dupa fortele anti-cezariene conduse de Crassus si Brutus au fost infrante, victoriosii Octavian si Antonius se gasesc acum intr-o mare dilema cauzata de lipsa banilor cu care sa-si plateasca soldatii ce luptasera sub comanda lor. In acest timp la Roma, Octavian cauta o solutie urgenta prin care alianta sa mai castige timp dar gaseste ca singura rezolvare de criza doar confiscarea pamanturilor de la fermieri si acordarea acestora catre veterani.

Insa aceasta aparenta solutie la criza provoca o criza si mai mare cauzata de recolte proaste, foamete si penurie de alimente. O solutie la indemana era aducerea de recolte pentru a acoperi nevoile, doar ca aici intervenea blocada instituita de Sextus Pompeius care cu flota sa patruland pe marile din jur, opreau orice transport ce se indrepta spre Italia. Intreaga situatia a enervat la culme populatia si toti ii blamau de problemele aparute pe conducatori legali, pe triumviri.

Dupa ce tratatul de la Brundisium a fost incheiat, Octavian si-a intors atentia catre continua criza de pe coastele Italiei. De fapt, este impropriu a spune ca pana atunci, Octavian nu daduse atentie situatiei cu Sextus Pompei. Ba chiar dimpotriva, avusese niste discutii preliminare din care s-ar fi putut contura o alianta. Sau nu. Caci, sa nu uitam Sextus Pompei a avut contacte si negocieri nu doar cu Octavian ci si cu Antonius.

Dupa victoria lui Octavian in razboiul perusian, refugiindu-se de teama unor represalii din Italia, „Iulia, mama celor doi Antonii, se indrepta la inceput spre Sicilia si se vazu primita cu deosebita prietenie de catre Sextus care, mai tarziu, o ruga sa plece in fruntea unei delegatii la fiul ei Marcus, in calitate de purtatoare a unor mesaje de prietenie.” (Dio Cassius) Sextus intentionase chiar sa-l sprijine pe Antonius la Brindisium in eventualitatea unei batalii cu Octavian.

Ca sa fie situatia si mai incalcita situatia, cu scurt timp inainte de tratatul de la Brundisium, in timpul unui moment de tensiune cu Antonius, realizand ca incet inect se contureaza o alianta contra lui, Octavian s-a casatorit cu o ruda a lui Sextus, o femeie pe nume Scribonia intr-un efort sa stabileasca o alianta. Casatoria a fost una scurta si nefericita si nu a durat prea mult, nu s-a sfarsit insa inainte de a-i oferi lui Octavian unicul copil de sange pe care l-a avut, o fiica pe nume Iulia.

Ramas in afara de la intelegerea intre cei doi triumviri, Sextus Pompei nu avea deloc de gand sa permita a fi ignorat. Si stia exact ce metoda sa aplice pentru a obtine ce-si dorea. La o adica ce poate fi mai eficient pentru a fi luat in seama decat un santaj tintit fix pe nevoile primare ale unei fiinte umane: nevoia de hrana. Asa ca Sextus a intensificat blocada comerciala a Italiei si a intetit raidurile piratilor pe coasta adriatica. Tactica lui a inceput sa dea roade curand. Cand foametea a crescut, oamenii s-au intors contra lui Octavian. Roma avea o politica de a da mancare gratis celor mai saraci cetateni dar, din cauza faptului ca, de ceva vreme deja, granarele erau goale, oamenii mureau de foame pe strazi. La exasperarea oamenilor, se adauga faptul ca pentru niste decenii deja, Roma se aflase intr-un perpetuu razboi civil iar oamenii, satui de galceava politica, deabia mai stiau de la ce incepuse totul si dadeau vina pe vanitatea conducatorilor pentru situatia in care se aflau cu totii.

Octavius insusi fu foarte aproape de a simti pe pielea lui furia populara. Din cauza nemultumirilor provocate de foamete, cetateni romani suparati mai ca nu-l linsara pe Cezar, aruncand in el cu pietre in timp ce acesta se intorcea pe drum de la Forum. Abia a scapat cu viata si, ca situatia sa fie si mai umilitoare, fu salvat din intreaga situatie de trupele lui Antonius dar nu inainte ca un numar mare de cetatenie sa fie ucisi de catre acestia in lupte de strada corp la corp. Cum lesne ne putem inchipui, toata situatia i-a facut praf si mai mult popularitatea – nu ca aceasta ar fi fost prea consistenta. Dandu-si seama ca situatia nu mai putea fi taraganata, Octavian il invita pe Scribonius Libo, ginerele lui Sextus, pentru a media niste negocieri la care se alaturara curand si mama lui Sextus, Mucia Tertia, care se afla inca la Roma si pentru care Octavian nutrea si va nutri intotdeauna un mare respect.

Ca urmare a acestor eforturi….diplomatice, Sextus a fost de acord sa se intalneasca cu el.

Octavian l-a chemat pe Antoniu înapoi din est, și toți trei – Octavian, Antonius și Sextus – s-au întâlnit într-o zi de vară a anului 39 i. Hr. în largul golfului Neapole, pe lângă coasta de lângă orașul Misenum. Rezultatul negocierilor a fost tratatul de la Misenium despre care am vorbit deja detaliat aici. Nu voi mai intra în detalii aici ci voi aminti doar principalele decizii:

• Octavian și Antonius s-au declarat de acord să îl recunoască pe Sextus ca guvernator al Siciliei, Sardiniei și Corsicai, în plus erau de acord ca și Grecia de sud să ajungă sub comanda lui.
• Au mai fost de acord să îi permită lui Sextus să devină consul în anul următor.
• Printre punctele pe care Sextus a fost foarte hotărât în a le obține, a fost și o amnistie a tuturor celor ce, în trecut, fugind de autoritatea triumvirilor, au căutat ocrotirea sa, au luptat ori s-au aliat cu el. Toți căzură de acord că vremea răzbunării trecuse și că nu vor mai fi alte acuzații și învinuiri iar toți senatorii și politicienii care s-au aflat de partea greșită în ultimii ani sunt liberi să revină la Roma. Ca o ironie a sorții, acest subpunct va influență într-un mod nebănuit și radical viața unuia din triumviri. Dar despre asta vom avea timp să povestim într-o postare ulterioară.
• Pe partea lui, Sextus se angaja, prin acest tratat, să nu mai atace navele cu grâne către Italia (ceea ce a dus la o încetare foarte rapidă a foametei) și să asigure o navigație sigură în toată zona.

„Misenum a însemnat o nouă biruință pentru Sextus; tratatul statua încetarea stării de război și-l recunoștea ca guvernator al insulelor Sardinia, Corsica și Sicilia. Din averea tatălui său, Sextus primea circa șaptesprezece milioane de drahme, împreună cu toate onorurile datorate familiei sale, de asemenea oamenii lui erau amnistiați și reintegrați în slujbele lor, în afară de cei care participaseră la asasinarea lui Cezar.” (Horia Matei, „Pirați și corsari”)

Înțelegerea triumvirilor cu Sextus a trimis un puternic semnal lumii romane și a dus la o calmare a populației ce deja era la un nivel periculos de exasperare. Octavian și Antonius transmiteau prin această pace că nu doreau un nou război civil. Întreaga lume romană putea răsuflă ușurată. Dar se dovedi că nu putea fi liniștită nu pentru mult timp.

Continuarea poveștii: Ruperea tratatului de la Misenum

Întreaga serie Sextus Pompei

Bibliografie

• Velleius Paterculus – „Istoria romană” – text online in engleza, traducere Frederick W. Shipley, volum Loeb Classical Library, anul publicarii: 1923
• Appian – „Razboaie civile” – text online in engleza, Perseus digital Library – Tufst University, Medford University, MA, USA, the University of Leipzig, Leipzig, Germany
• Horia Matei – „Pirati si corsari” – editura Universal Dalsi, 1996
• Dio Cassius – „Istoria romana” – Editura: STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, 1984, vol 2, cartea XLVIII
• Suetonius – „The Lives of Caesars” – „Life of Tiberius”, varianta online in engleza/latina
• (1) Shelley C. Stone, III – “Sextus Pompey, Octavian and Sicily”, articol publicat in American Journal of Archaeology, Vol. 87, No. 1 (Jan., 1983), pp. 11-22 (13 pagini) publicata de: The University of Chicago Press
• Ovidiu Drimba – “Istoria culturii si civillizatiei” – volumul 3, editura SAECULUM I.O., anul aparitiei 2000

---