Cum îl atacă Cicero pe Clodius după procesul Bona Dea – comentariile din Scholia Bobiensia

După achitarea lui Publius Clodius Pulcher în celebrul proces Bona Dea, conflictul dintre acesta și Cicero s-a transformat într-un război politic deschis. Din discursul pe care Cicero l-a scris împotriva lui Clodius și a lui Gaius Scribonius Curio s-au păstrat doar câteva fragmente și comentariile autorului antic din Scholia Bobiensia. În acest articol găsiți traducerea acestor pasaje, însoțită de contextul lor istoric.

Discursul In P. Clodium et Curionem a fost scris de Cicero la scurt timp după procesul lui Publius Clodius Pulcher din anul 61 î.Hr., în care acesta fusese achitat cu 31 de voturi la 25, în ciuda numeroaselor mărturii împotriva sa.

În timpul procesului, Cicero evitase în mare măsură atacurile personale, limitându-se la mărturia pe care o depusese în instanță. După pronunțarea verdictului însă, situația s-a schimbat radical. Clodius a început să îl atace public pe Cicero și a anunțat că intenționează să adopte statutul de plebeu pentru a putea candida la tribunatul plebei.

Răspunsul lui Cicero a fost acest discurs, în care îi atacă atât pe Clodius, cât și pe avocatul său, Gaius Scribonius Curio cel Bătrân. Din păcate, discursul s-a pierdut aproape în întregime, iar ceea ce cunoaștem astăzi provine în principal din comentariile păstrate în Scholia Bobiensia, redactate probabil în secolul al IV-lea d.Hr.

Acești scholii nu reproduc discursul integral, ci explică pasajele considerate dificile pentru cititorii târzii. Tocmai de aceea ele sunt extrem de valoroase: păstrează informații despre argumentele lui Cicero, despre procesul Bona Dea și despre modul în care contemporanii târzii înțelegeau conflictul dintre Cicero și Clodius.

Traducerea de mai jos urmărește comentariile păstrate în manuscrisul Bobiensis și încearcă să redea cât mai fidel sensul textului, folosind un limbaj accesibil cititorului modern.

Textul originar din care am făcut traducerea îl găsiți aici.

Contextul istoric prezentat de comentatorul antic

Grecii numesc acest tip de discurs [de laudă și critică], deoarece este alcătuit în principal din elogii și reproșuri.

Cicero nu îl acuză pe C. Curio și nici pe P. Clodius de vreo infracțiune. Însă, deoarece cei doi fuseseră implicați într-o dispută aprinsă în Senat, Cicero a decis să scrie acest discurs.

Este evident că textul este plin de sarcasm și spirit mușcător, prin care el le denigrează caracterul și le condamnă viciile în cei mai duri termeni.

Se spune că începutul acestei dispute a pornit de la procesul lui P. Clodius.

Clodius a fost acuzat că, împreună cu Pompeia, soția lui C. Caesar, a comis un sacrilegiu în casa lui Caesar, care pe atunci era atât pontifex maximus, cât și pretor, în timpul ritualurilor zeiței Bona Dea.

Aceste ceremonii sunt săvârșite în secret de către vestale și cele mai respectate matroane, fără ca vreun bărbat să aibă voie să fie prezent.

Clodius a reușit să iasă din casă, însă întâmplarea a devenit foarte cunoscută și a compromis prestigiul ritualurilor religioase. Din acest motiv, Senatul a fost nevoit să adopte un decret prin care consulii să cerceteze cu cea mai mare atenție dacă fusese adusă vreo atingere religiei statului. De asemenea, C. Caesar, în calitatea sa de pontifex maximus, părea să fi dat un verdict asupra întregii afaceri atunci când și-a repudiat soția ca urmare a acestui incident.

Ulterior, P. Clodius a fost judecat sub acuzația de sacrilegiu. Acuzatorul său a fost L. Lentulus, iar apărarea a fost susținută de C. Curio cel Bătrân. În acea perioadă existau trei membri remarcabili ai familiei Curio, toți amintiți în cărțile de istorie. Curio bunicul l-a apărat pe Servius Fulvius într-un proces de sacrilegiu.C. Curio tatăl l-a apărat pe P. Clodius. În sfârșit, Curio tribunul plebei a murit în războiul civil pompeian din Africa, luptând de partea lui Caesar, fiind ucis de cavaleria regelui Juba I. Dar despre familia Curio este suficient atât.

Notă: Despre tribunul plebei Gaius Scribonius Curio și rolul său în războiul civil am scris pe larg în articolul de mai jos.

Au existat multe dispute îndelungate înainte ca procesul să aibă loc, iar o mulțime turbulentă l-a ajutat pe Clodius să se opună prezentării în fața tribunalului prin violențe și tulburări. Inițiatorul acestor acțiuni a fost Q. Fufius Calenus, tribun al plebei, pe care Cicero îl menționează frecvent în Filipicele sale. Însă aproape întregul Senat s-a ridicat în apărarea sacralității religiei împotriva amenințării sacrilegiului, iar în cele din urmă a fost constituit un juriu. La început, jurații au cerut Senatului protecție, pentru a putea pronunța o sentință în siguranță împotriva lui Clodius, care era un om foarte influent. În realitate, numeroși martori au depus mărturie împotriva lui Clodius, iar printre aceștia s-a aflat și Cicero. Întrebat fiind, Cicero a declarat că Clodius venise să-l salute chiar în ziua în care acesta susținea că se afla la Interamna, localitate aflată la aproximativ 90 de mile de Roma. Acesta era alibiul lui Clodius, prin care încerca să demonstreze că nu putea să fi comis sacrilegiul la Roma.

La sfârșitul procesului, Clodius a fost găsit vinovat de 25 de jurați; totuși, rezultatul final i-a fost favorabil, deoarece 31 de jurați au votat pentru achitare. Din acel moment, Clodius a devenit un dușman de moarte al lui Cicero. În același an, pe când deținea funcția de quaestor, el a vorbit împotriva lui Cicero în numeroase adunări ale poporului. Ba chiar a anunțat în mod amenințător că va căuta să fie transferat într-o familie plebeiană, pentru a putea deveni tribun al plebei. Cicero a răspuns acestor amenințări prin acest discurs direct și energic, în care a atacat caracterul atât al lui Clodius, cât și al lui Curio.

Pasajele din discursul originar și comentariile din Scholia Bobiensia

Cicero: „Am hotărât, senatori, să nu spun nimic despre Clodius, nici în fața voastră, nici în alt loc, atât timp cât el s-a aflat sub judecată.”

Scholia Bobiensia: El pare să facă această introducere ca un semn al demnității și moderației sale, dar insistă cu amărăciune că, deși Clodius a fost achitat, el a comis într-adevăr sacrilegiul. Prin faptul că afirmă că a dat dovadă de îngăduință și răbdare față de P. Clodius pe durata procesului, Cicero își întărește fără îndoială credibilitatea propriei mărturii și arată că tot ceea ce a spus despre acesta era adevărat, deoarece a refuzat să-l critice în timpul desfășurării procesului.

Cicero: „Și a făcut acuzații în discursuri nebunești.”

Scholia Bobiensia: El îl numește pe Clodius „nebun” în mod deliberat și intenționat, pentru a spori suspiciunea că acesta a comis sacrilegiul, deoarece era din fire dezechilibrat.

Cicero:„El a atacat atât persoana mea, cât și republica.”

Scholia Bobiensia: Acest lucru sporește prestigiul lui Cicero și îl condamnă puternic pe Clodius.

El mărește gloria lui Cicero, deoarece acesta nu poate fi separat de republică; iar infamia lui Clodius este amplificată, deoarece, devenind dușmanul lui Cicero, a devenit și dușmanul statului.

Cicero: „Că nu făceam nimic pentru a spori primejdia celuilalt.”

Scholia Bobiensia: El se asigură că nu va fi considerat că a mințit atunci când a depus mărturie.

Cicero: „Dar dacă ei au hotărât că niciun bărbat nu părea să fi mers acolo unde a mers el…”

Scholia Bobiensia: Există o profundă amărăciune în această formulare, prin care el critică lipsa de rușine a lui P. Clodius.

Spunând că „niciun bărbat nu părea să fi mers acolo unde a mers el”, sugerează că jurații care l-au achitat nu au vrut să spună că acuzația de sacrilegiu nu a fost dovedită, ci că nu îl considerau pe Clodius un bărbat.

Cicero: „Astfel încât a scăpat din proces gol, ca dintr-un naufragiu.”

Scholia Bobiensia: În acest pasaj el condamnă comportamentul rușinos al juraților care l-au achitat pe Clodius prin voturile lor.

După unii autori, aceștia au primit 300.000 de sesterți; după alții, 400.000 de sesterți.

Cicero: „Că îi promitem o comandă specială în Siria.”

Scholia Bobiensia: După cum am spus în introducere, la acel moment, Clodius era quaestor.

Prin urmare, Cicero spune că Clodius, cedând lăcomiei, intenționa să obțină pentru sine cele mai bogate provincii, ca și cum ar fi putut primi de la Senat o țară pe care spera să o jefuiască.

Cicero: „Să pară că le oferă creditorilor săi promisiunea unei provincii.”

Scholia Bobiensia: În acest pasaj, el sugerează că Clodius era împovărat de datorii.

Cicero: „Ei adaugă la un munte de datorii.”

„…care nu putea fi achitat decât prin jefuirea tuturor provinciilor.”

Cicero: „Un creditor destul de temător al lui Clodius a suspinat adânc.”

Scholia Bobiensia: Să nu întrebi care este numele omului pe care Cicero pare să-l menționeze aici.

Cicero își imaginează, fără să se refere la vreo persoană anume, cât de mult îi neliniștea pe creditorii lui Clodius dificultatea de a-și recupera banii, deoarece se temeau că va trece foarte mult timp până când acesta se va întoarce.

Cicero: „El afirmă că va fi prezent la Roma pentru alegerile consulare.”

Scholia Bobiensia: Acest lucru este extrem de sarcastic, deoarece Cicero spune în multe locuri că banii candidaților fuseseră însușiți de Clodius.

Cicero: „A ajuns la tezaur (aerarium) atât de devreme, încât nici măcar scribii nu erau încă acolo.”

Scholia Bobiensia: Provinciile erau repartizate quaestorilor și înregistrate de scribii de la tezaur, astfel încât fiecare să știe în ce provincie urma să meargă și alături de ce guvernator.

Cicero sugerează că Clodius, împins de lăcomie, s-a grăbit atât de tare la tezaur încât a ajuns acolo chiar înaintea scribilor.

Cicero: „Care este un expert în toate sacrificiile.”

Scholia Bobiensia: Pentru a sugera sacrilegiul, el face în mod deliberat sensul ambiguu și transformă o observație despre religie într-o acuzație.

Cicero: „Când spunea că vrea să treacă la plebei, în realitate își dorea cu disperare să treacă strâmtoarea.”

Scholia Bobiensia: Deoarece patricienii nu puteau deveni tribuni ai plebei, Clodius a anunțat că va trece într-o familie plebeiană, pentru ca, folosindu-se de puterea tribunatului, să se poată răzbuna pe dușmanii săi.

Totuși, când Cicero vorbește despre „strâmtori”, el se referă la strâmtoarea dintre Sicilia și Italia.

În Sicilia spera Clodius să servească drept quaestor sub conducerea lui C. Vergilius.

Cicero: „Nu disprețuia Sicilia cea vorbăreață.”

Scholia Bobiensia: El pare să numească Sicilia „vorbăreață” deoarece sicilienii îi acuzaseră pe mulți dintre guvernatorii lor de extorcare și, în special, după cum știm, pe Gaius Verres.

Cicero: „Erau atât de puțini acolo, încât ai fi crezut că i-a convocat nu la o adunare, ci ca garanți ai unei datorii.”

Scholia Bobiensia: După cum a spus Cicero mai devreme, Clodius era profund îndatorat.

Oricine contracta un împrumut obișnuia să desemneze garanți (sponsores), care ofereau o garanție că datoria va fi plătită.

Dar aici Cicero dorește să arate cât de puțin demn de încredere era Clodius și de aceea spune că la rostra veniseră atât de puțini oameni, încât părea că îi convocase pe cei care îi garantau datoriile.

Clodius îi înșelase pe mulți atunci când îi convinsese să accepte rolul de garanți pentru el.

Cicero: „Ale cărui garanții se spune mereu că sunt anulate.”

Scholia Bobiensia: El spune că obligațiile garanților sunt anulate prin hotărârea pretorului.

În acest pasaj, se referă la oameni care se tem în mod exagerat să devină garanți pentru Clodius atunci când acesta contractează împrumuturi, deși au văzut de multe ori că garanții lui sunt eliberați de răspundere atunci când demonstrează că au fost înșelați de manevrele și înșelăciunile sale.

Cicero: „Mai întâi, acest om sever și demodat îi critică pe cei care stau la Baiae în luna aprilie.”

Scholia Bobiensia: La începutul primăverii, mulți oameni obișnuiau să se adune la băile din Campania pentru a-și reface sănătatea.

Prin urmare, Cicero îl prezintă în mod ironic pe Clodius ca pe un om de o severitate și cumpătare de modă veche, care dezaprobă nu doar plăcerea și luxul, ci chiar și tratamentele pentru sănătate.

În realitate însă, Clodius era lipsit de măsură în căutarea tuturor formelor de desfrâu.

Pasajul face probabil aluzie și la proprietatea lui Cicero de la Puteoli, unde acesta obișnuia să se retragă pentru odihnă.

Astfel, Cicero răspunde criticilor nerușinate ale lui Clodius la adresa moravurilor sale, fără să pară arogant sau excesiv de iubitor de lux.

Cicero: „Nu le-ar permite nici măcar bătrânilor să stea pe propriile lor moșii pentru a-și reface sănătatea, atunci când la Roma nu exista nicio treabă urgentă.”

Scholia Bobiensia: Aceasta este o apărare amplă și complexă a ideii că nu trebuie găsită nicio vină în comportamentul celor care vizitează apele terapeutice într-o anumită perioadă a anului.

• pentru că sunt bătrâni iar sănătatea este în general șubredă.
• pentru că stau la proprietățile ei ceea ce este foarte potrivit.
• pentru că se retrag într-un moment în care la Roma nu se întâmplă nimic important, astfel încât nimeni nu-i poate acuza că evită îndatoririle vieții publice.
• pentru că toți trebuie să aibă grijă de sănătatea lor, lucru care este benefic nu numai senatorilor înșiși, ci și republicii, astfel încât să poată îndeplini cu energie tot ceea ce trebuie făcut.

Cicero: „Era atât de orb, încât era evident că văzuse ceea ce nu avea voie să vadă.”

Scholia Bobiensia: Aceasta este o glumă bazată pe nume, deoarece Clodius descindea din familia lui Appius Claudius Caecus, iar Caecus înseamnă „orb”.

Pentru a arăta cât de încăpățânat și nesăbuit era Clodius, Cicero amintește celebrul episod al ritualurilor secrete ale Bunei Zeițe (Bona Dea), pe care bărbații nu aveau voie să le vadă.

El sugerează că Clodius începe deja să plătească pentru sacrilegiul său, deoarece acum nu mai este în stare să prevadă ce ar trebui să spună.

Cicero: „Patronul desfrâurilor lui.”

Scholia Bobiensia: Se referă la Gaius Scribonius Curio (tatăl lui Curio).

În timpul proscripțiilor lui Lucius Cornelius Sulla, Curio cumpărase o proprietate în Campania care aparținuse anterior lui Gaius Marius.

Marius provenea din Arpinum, la fel ca Cicero.

Prin acest exemplu, Cicero se apără ușor de acuzația că ar fi făcut ceva condamnabil, deoarece nimeni nu considerase nepotrivit faptul că Marius avusese o proprietate acolo.

Cicero: „Tu, care ai purtat haine de femeie.”

Scholia Bobiensia: Se spunea că Clodius s-a deghizat în haine femeiești pentru a putea intra în casa lui Caesar, unde a profanat ritualurile zeiței.

Acest lucru este prezentat ca o caracterizare a persoanei sale, pentru a scoate la iveală toate aspectele imoralității sale.

Cicero: „De vreme ce purta o calautica.”

Scholia Bobiensia: Calautica este numele unui tip de acoperământ sau podoabă pentru cap, cu care femeile își acopereau părul. Afranius o menționează în piesa Verii: „cu bentițe și calauticae”. Prin urmare, acest costum rușinos sugerează un anumit tip de decadență și lipsă de demnitate. În istoriile vremii, incidentul este relatat astfel. În casa lui Caesar, care era pe atunci atât pontifex maximus, cât și pretor, se desfășura un sacrificiu solemn pentru binele statului. Deoarece un bărbat deghizat în femeie intrase în casă, sacrificiul a fost repetat. Chestiunea a fost adusă în fața Senatului, iar senatorii au decretat deschiderea unei anchete pentru ceea ce era considerat un act de sacrilegiu. Publius Clodius Pulcher a fost acuzat de Lucius Lentulus (viitor consul împreună cu Marcellus), iar acuzația a fost susținută de C. și L. Lentulus. Aurelia, mama lui Caesar, a depus mărturie la proces. Ea a declarat că îi ordonase lui Clodius să părăsească locuința. Această mărturie a fost confirmată de Julia, sora lui Caesar. Cu toate acestea, Clodius a fost ulterior achitat.

Cicero: „Cred că atunci când ți s-a dat o oglindă, ți-ai dat seama că erai departe de a fi frumos.”
Scholia Bobiensia: Cicero îl ridiculizează pe Clodius, sugerând că și-a dezonorat întreaga familie și că are un caracter efeminat, deoarece se uită în oglindă, un obiect asociat în mod obișnuit cu femeile preocupate de aspectul lor.Prin această glumă, Cicero condamnă presupusa decadență a lui Clodius și sugerează că acesta este cu mult sub nivelul strămoșilor săi iluştri. «Pulcher» («Frumosul») era un supranume celebru al ramurii Claudiene din care făcea parte.” Primul Claudiu care a purtat supranumele Pulcher («Frumosul») a fost Publius Claudius, fiul lui Appius Caecus. În timpul consulatului său, Publius Claudius a atacat flota cartagineză la Drepana, ignorând semnele nefavorabile ale auspiciilor, iar romanii au pierdut 120 de corăbii în luptă. Ca urmare a acestui fapt, el a fost acuzat de trădare de către Pullius și Fundanius, tribuni ai plebei. Când s-a convocat o adunare pentru a se vota asupra cazului și au fost chemate centuriile, s-a iscat dintr-odată o furtună, iar adunarea a fost suspendată. Ulterior, tribunii au intervenit pentru a împiedica aceiași acuzatori să-l pună sub acuzare pentru trădare pe același om de două ori în cursul aceluiași an de mandat.”

Cicero: „Prin urmare, acuzația a fost schimbată, iar aceiași acuzatori au propus să fie amendat; poporul l-a găsit vinovat și a fost condamnat la o amendă de 120.000 de ași.”

„«Dar am fost achitat», spune el. Da, dar într-un mod nemaiauzit, deoarece s-au calculat despăgubiri împotriva lui, deși fusese achitat.

[Discreditare / batjocorire]

Scholia Bobiensia: Oratorul transformă victoria lui Clodius la proces într-un motiv de rușine prin această replică neașteptată.

În mod normal, despăgubirile sau amenzile erau calculate pentru cei condamnați, atunci când se stabilea cuantumul pedepsei financiare.

Deoarece Clodius a fost achitat nu prin dovedirea nevinovăției sale, ci prin mituirea juraților, Cicero spune că împotriva lui s-au „calculat despăgubiri” chiar dacă a fost achitat.

Cu alte cuvinte, nu a primit o amendă oficială, dar a trebuit totuși să plătească banii pe care i-a dat juraților pentru a obține achitarea.

Cicero: „De ce aș fi supărat? Douăzeci și cinci de jurați au dat crezare mărturiei mele, iar ceilalți treizeci și unu nu te-au crezut pe tine, ci pe oamenii bogați pe care i-ai trimis să-i cumpere.”

Scholia Bobiensia: Observă cât de elegant exploatează oratorul ambiguitatea cuvintelor.

Cicero: „Clodius se mândrea cu victoria sa, deoarece părea să fi fost achitat de majoritatea juraților.”

Scholia Bobiensia: Dar Cicero, pentru a susține credibilitatea propriei sale mărturii, spune că 25 dintre jurați l-au crezut pe el — adică acei jurați care au votat pentru condamnarea inculpatului. Totuși, nici ceilalți, care au votat în favoarea inculpatului, nu l-au crezut cu adevărat pe Clodius.

Cicero: „Ei au cerut protecție Senatului și au solicitat să fie desemnate persoane de încredere care să păstreze suma de bani, pentru ca să nu fie înșelați și să nu piardă recompensa pe care inculpatul le-o promisese.”

Scholia Bobiensia: Astfel, chiar și voturile acelor jurați care păreau să-i apere onoarea lui Clodius sunt transformate de Cicero într-un motiv de discreditare.

El spune că unii dintre jurați l-au găsit vinovat de sacrilegiu, iar ceilalți au fost mai preocupați de câștigul lor personal decât de religia statului.

Și aici afirmă, împotriva așteptărilor, că jurații au cerut protecția Senatului nu pentru a judeca liber și fără presiuni, ci pentru a se asigura că inculpatul nu îi înșală și le plătește banii promiși în schimbul achitării sale.

Cicero: „Divorțul pontifului maxim.”

El aduce argumente prin care se putea demonstra cu ușurință că Publius Clodius era vinovat de sacrilegiu.

• Tocmai în acea perioadă, Caesar, care era pontifex maximus, și-a repudiat soția.
• Femeile care fuseseră prezente la sacrificiu depuseseră mărturie despre prezența unui bărbat {la ceremonie}
• Sclavii care erau căutați pentru a fi interogați fuseseră îndepărtați de stăpânul lor și trimiși în diferite provincii.
• Cei cinci sclavi care se aflau sub cele mai mari suspiciuni au fost trimiși de Clodius fie la fratele său, Appius Claudius, care se afla atunci în Grecia, fie la administratorul său Diogene, care locuia dincolo de Alpi.
• Unele dintre sclavele care o serveau pe Pompeia, soția lui Caesar, erau căutate {pentru a fi interogate} sub tortură.
• Una dintre aceste sclave se numea Habra; se susținea că Publius Clodius se ascunsese în camera ei.

Atunci când Cicero vorbește despre relații sexuale ilicite, el pare să se refere la incestul despre care circulau zvonuri notorii că ar fi existat între {Clodius și} sora sa, Clodia.

Unele dintre sclavele care o serveau pe Pompeia, soția lui Caesar, erau căutate {pentru a fi interogate} sub tortură.

Cicero: „Ai fost la doar patru voturi distanță de ruină.”

Scholia Bobiensia: Pentru a-l împiedica pe Clodius să afișeze o falsă imagine de nevinovăție pe baza achitării sale, Cicero compară numărul voturilor și arată că aproape aceeași proporție de jurați l-a găsit vinovat de sacrilegiu.

Cicero: „El a fost salvat nu de propria sa virtute, ci de noroc și de o diferență foarte mică de voturi.”

„În privința lui Lucius Cotta…”

„El a propus Lex Aurelia, o lege judiciară care i-a lipsit pe senatori de controlul asupra tribunalelor și a împărțit juriile între senatori, cavaleri (equites) și tribuni aerarii, astfel încât senatorii să fie depășiți numeric de ceilalți jurați.”

„Că după aceea nu mai avea dreptul să facă parte dintr-un juriu, potrivit Legii Aurelia.”

Scholia Bobiensia: Ceea ce spune Cicero este aproape incredibil: că Clodius ar fi declarat în mod deschis că își va recupera banii pe care îi folosise pentru a cumpăra voturile juraților și pentru a evita condamnarea.

Ce ar putea fi mai stupid decât să recunoască printr-o asemenea declarație că ar fi fost condamnat dacă nu i-ar fi mituit pe jurați?

Dar este posibil ca Clodius să fi spus într-adevăr acest lucru, însă cu următorul sens:

El dorea să sugereze că era nevinovat, dar fusese victimizat de elita conducătoare și de adversarii săi puternici, astfel încât fusese nevoit să dea bani juraților ca singură modalitate de a scăpa din mâinile celor care doreau să-l distrugă.

De aceea Cicero afirmă, anticipând obiecția, că jurații ar refuza să returneze banii.

Dacă i-ar returna, nu ar mai putea fi numiți jurați conform Lex Aurelia.

Ar fi excluși fie pentru că, returnând banii, ar recunoaște că au fost mituiți, fie pentru că, după ce ar restitui cele trei sau patru sute de mii de sesterți primite de la inculpat, ar deveni prea săraci pentru a mai îndeplini condițiile necesare unui jurat…

[Un număr necunoscut de pagini lipsesc aici]