Marcus Antonius, origini: parintii (episod 1)

Marcus Antonius, figură foarte populară și romantică a antichității romane, a avut o ascensiune interesantă și deloc obisnuită.

Marcus Antonius, faimos general și politician roman, s-a născut pe 14 ianuarie 83 î.Hr., în ramura plebeiană a familiei Antonii. Părinții lui era Marcus Antonius – supranumit Cretanul – și Iulia, o verișoară de-a treia a lui Iulius Cezar.

Antonius Cretanul, tatal lui Marcus Antonius

Figura tatălui său este una obscură și, totusi, interesantă. Dacă ar fi să dăm crezare lui Cicero, Antonius Cretanul era un politician corupt si incompetent dar Plutarh îl prezintă ca nefiind foarte bogat dar având o natură bună și generoasă. Un fel de concluzie generala este despre omul nostru era că era cumsecade în natura lui, corupt și incompetent în calitatea lui de funcționar, din cauza ultimei trăsături ajungând în funcția de pretor, iîn anul 71 î. Hr. Cu alte cuvinte, a fost numit în acea funcție, știind cei ce îl numeau că era foarte posibil să eșueze. Știu și eu? Nu pare în firea romană să facă numiri politice atât de importante pur și simplu pentru a sabota viața politică romană. Dar cine stie….

Cert este că, în anul 73 î.Hr, a fost însărcinat, din partea Senatului, de a elibera Marea Mediterană de bandele de pirați și de a asigura o circulație zonală sigură și sub control. Era o sarcină extrem de importantă, menită, indirect, să sprijine și războiul sestorian și cel dus împotriva lui Mitridades al II-lea, ambele conflicte romane fiind conduse, în numele poporului roman, de generalul Pompei.

In calitatea sa de guvernator al Cretei si a Cirenaicăi, Marcus Cretanul trebuia să asigure protecția de jafurile și abuzurile piraților din aceste teritorii. Însa, în loc să prioritizeze această sarcină, el a început a ataca cretanii pe care îi acuză de alianțe subterane cu pirații. Când cretanii s-au revoltat, situația a degenerat și nu a mai putut fi oprită escaladarea decât prin semnarea unui rușinos tratat de pace pentru care tatăl lui Marcus a fost poreclit în batjocură Creticul – adică Cuceritorul Cretei. Faptul că a murit câteva luni mai tarziu, la atât de scurt timp după acest eșec răsunător, i-a fixat o reputație, deloc onorabilă în istoria romană, de incompetent și iubitor de bani.

Totuși, Plutarh ne prezintă și o latură mai umană a lui, un bărbat cu o fire slabă însă generoasă. Era întotdeauna dispus să-și ajute prietenii dar aceste accese de generozitate trebuiau adesea stăvilite de soția sa care se vădește ca fiind adevărata stăpână a căminului și jumătatea mai hotărâtă și chibzuită a familiei.

“Într-o zi, – ne povestește Plutarch – un prieten a venit să îl roage să-l ajute cu bani, având mare nevoie. Antonius nu avea bani la el dar ceru la unul din oamenii lui să îi aducă niște apă într-un lighean de argint și după ce i-a adus, și-a spălat barba ca și cum vroia să se bărberească și îl trimise afară pe omul care i-a adus vasul. După care a dat vasul de argint prietenului său, spunându-i să îl vândă.“

Puțin după aceea a fost agitație în casă printre servitori, căutând acel lighean de argint. Antonius, văzându-și soția supărată și că vroia să îi cerceteze pe toți servitorii despre asta, știind unde se va ajunge, îi mărturisi că a dat acel vas și o rugă să îl ierte.”

Iulia Caesaris, mama lui Marcus Antonius

Și acum, inevitabil, intră în scenă mama lui Marcus Antonius, o anume Iulia, de origine nobilă și înrudită la grad de verișor îndepărtat cu viitorul faimos personaj istoric, Iulius Cezar. Femeia și-a atras respectul romanilor pentru virtutea și castitatea ei, fiind considerată drept una cele mai nobile și respectabile doamne ale vremii ei.

Din căsătoria cu Marcus Cretanul, Iulia a avut trei băieți: Marcus, Caius și Lucius, toți trei având niște destine suficient de puternice cât să le rămână întipărite numele în istorie.

La moartea soțului, Iulia avea aproximativ 33 de ani. Originea ei era nobilă, patriciană romană din ginta Julia Caesarius, fiica lui Lucius Julius Caesar, consul roman în anul 90 î. Hr – asasinat în strada în anul 87, la începutul războiului civil, de adepții lui Marius – și sora lui Lucius Julius Caesar, consul în anul 64. De acest unchi vom mai auzi în povestea noastră căci Marcus Antonius nu l-a numit pe acesta doar unchi ci și socru, prin căsătoria lui cu verișoara primară Antonia. Ulterior, același unchi s-a remarcat drept constant opozant la măsurile politice ale nepotului. Și, după cum vedeți bine, tatăl și fratele Iuliei au fix același nume.

A doua casatorie a mamei

După moartea primului soț (la acel moment, Marcus avea circa 12 ani), Iulia Antonia, fire practica, s-a recăsătorit cu Corneliu Lentulus, senator roman cu o carieră turbulentă în viața politică romană.

Acest al doilea soț al mamei, bărbat fără copii proprii, pare să fi avut o strânsă legătură cu Marcus. În anul 63 – când Marcus Antonius avea 20 de ani -, Lentulus este executat de Cicero ca fiind parte a conspirației lui Catalina iar acest eveniment pare să fi fost adevărata cauză a urii persistente pe care Antonius a purtat-o toată viața contra lui Cicero, ranchiună pe care popularul orator o va plăti, în final, cu viața. Ce s-a întamplat la momentul morții lui Lentulus nu se știe exact dar, după spusele lui Antonius, Cicero nu i-ar fi dat, pentru funeraliile cuvenite, trupul tatălui său vitreg după execuție, o acuzație ce nu se poate spune exact cât era de adevărată. Unele surse favorabile lui Cicero au declarat-o răspicat drept minciună dar nu putem crede cu literă de lege nici acele declarații.

Dio Cassius ne prezintă și partea lui Antonius prin redarea discursului lui Q. Fufius Calenus în fața Senatului. Iată ce ne spune Calenus despre răscoala lui Catalina și soarta lui Cornelius Lentulus, tatăl lui Antonius, soarta hotărâtă de Cicero: “Pe Catilina care n-avea altă vină decât aceea de a fi vrut cu orice preț să se aleagă consul – altfel nici nu văd cu ce a greșit mai mult – nu l-ai dat pradă unei morți cumplite? Pe Lentulus și pe cei care-l însoțeau, nevinovați fiind, i-ai distrus cu o cruzime neobișnuită, fără să fi fost judecați, fără dovada crimelor ce li se imputau, deși nu contenești să te lauzi întruna și pretutindeni, cu știința despre legi și despre tribunale. Dacă cineva și-ar da osteneala să înlăture aceste pasaje din discursurile tale, n-ar mai rămâne nimic din ele.

L-ai acuzat pe Pompeius că în procesul lui Milo a încălcat litera legii; tu, în schimb, nu i-ai acordat lui Lentulus nimic din prerogativele legale, nici una din garanțiile la care avea drept, mai mare sau mai mică, deși asemenea garanții sunt stabilite. L-ai azvârlit în închisoare fără să-i îngădui să se apere, fără judecata, pe el, un om model, la o vârstă înaintată, care prin tradiție strămoșească poseda destule mărturii ale devotamentului față de patrie. Nici povara anilor, nici obiceiurile sale, nu-l îndemnau să se alăture unei mișcări revoluționare. Și oare de ce neajuns s-ar fi izbăvit el în urma unei răsturnări a situației? Si ce bunuri ar fi putut pune la adăpost, dacă s-ar fi expus cu ochii legați primejdiei schimbărilor? Ce arme strânsese, ce aliați avea, pentru ca el, un fost consul aflat în funcția de praetor, fără să fi spus sau să fi auzit o vorbă, să fie aruncat în închisoare și acolo să-și găsească pieirea întocmai ca cei mai siniștrii răufăcători? Căci așa stau lucrurile. Acest preailustru Tullius ardea de dorința să-l ucidă pe descendentul acelui Lentulus de odinioară fost princeps Senatus, tocmai într-un loc denumit aidoma cu el: Tullianum.”

Dupa ce a rămas fără soț a doua oară, mama lui Marcus Antonius nu s-a mai recăsătorit, trăind ca văduvă o viață lungă și onorabilă. Când Antonius ajunge omul cel mai puternic din Roma, ea este cea care mediază o împăcare a fiului cu bătrânul ei frate. Tot ea este cea care, contrastând cu cruzimea nurorii Fulvia, a dat o mână de ajutor multor patriciene venite să ceară îndurare pentru soții lor în tulbura situație de după asasinarea lui Iulius Cezar. Julia Caesaris a murit undeva după anul 39 î.Hr., neajungând, din fericire, să fie martora sfârșitului tragic al fiului ei.

Bibliografie

Marcus Tullius Cicero – “Filipice – discursuri impotriva lui Marcus Antonius”, Editura pentru literatura universala, traducerea Dumitru Craciun, Bucuresti, 1968

Plutarch, “Viata lui Marcus Antonius”, editie online in engleza

Dio Cassius, “Istorie Romana”, editura Stiintifica si Enciclopedica, 1984, vol 2, cartea XLVI