Marcus Agrippa se căsătorește cu Iulia: alianță politică sau destin? (Episodul 10)

Complicațiile politice îl determină pe Augustus să ia hotărârea de a și-l aduce pe loialul prieten Marcus Agrippa aproape, căsătorindu-l cu unica lui fiică, Iulia.

cuprins

Augustus sub presiune: revolte, grâne și puterea mulțimii

În timp ce Agrippa activa neobosit în interesul Romei, din reședința sa de pe insula Lesbos, stabiliza situația din Est și atrăgea de partea noii puteri orașe și ținuturi rămase fidele memoriei lui Antonius.
Între timp, Roma trecea dintr-o criză în alta.

Inundațiile Tibrului, urmate de o epidemie de ciumă, au determinat plebea romană să înconjoare Curia, amenințând cu incendierea clădirii dacă Augustus nu va fi numit responsabil pentru situațiile de urgență și pentru aprovizionarea cu grâne.
Indirect, aceste mișcări sociale arată simpatia de care Augustus începea să se bucure, datorită eficientei sale capacități de organizare.

Cetatea din Mytilene, insula Lesbos, unde Agrippa și-a stabilit reședința în perioada reorganizării provinciilor estice — foto-credit – Chris Kar, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Era evident că, asemenea tatălui său adoptiv, Augustus se bucura de o mare popularitate în rândul plebei romane. În schimb, în cercurile elitiste ale aristocrației era mult mai puțin agreat. Acolo nu au întârziat să apară amenințări repetate la adresa vieții sale.

Complotul și ruptura cu Maecenas

În această perioadă are loc și un eveniment cu impact major asupra cercului de apropiați ai lui Octavian: un complot la viața sa. Tentativa a eșuat, însă fusese condusă de Fannius Caepio. Problema devenea însă mult mai delicată prin implicarea unuia dintre co-conspiratori, L. Licinius Murena, cumnatul lui Maecenas – cel mai apropiat, după mulți, prieten al lui Octavian.

Dacă Agrippa era mâna dreaptă în aproape toate chestiunile politice, Maecenas era confidentul, omul în casa căruia Octavian se retrăgea pentru a uita de povara puterii. Implicarea familiei acestuia într-o conspirație de asasinare a lui Octavian a fost un motiv de rușine și dezonoare pentru Maecenas, iar din acest moment influența sa asupra principelui începe să se diminueze treptat, tot mai vizibil în anii următori.

Bust roman reprezentându-l pe Maecenas, consilier al lui Augustus — Bustul lui Maecenas – foto-credit: Cgheyne, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Este foarte posibil ca această răcire a relației dintre ei să nu fi fost cauzată doar de episodul complotului, ci și de relația – și, după unii, chiar obsesia – care, pentru o vreme, pare să-l fi stăpânit pe Augustus față de soția lui Maecenas.

Atât Maecenas, cât și Livia s-au prefăcut că nu observă infatuarea aproape adolescentină a lui Octavian pentru Terentia. Însă, foarte probabil, odată ce această pasiune s-a domolit, prevăzătoarea Livia a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a preveni o eventuală reaprindere a ei.

E greu de deslușit toate ițele relațiilor din acel cerc intim de prieteni. Cert este însă că ele nu erau cu nimic mai simple decât intrigile unei telenovele moderne – ba poate chiar mai captivante decât ficțiunile de pe ecranele noastre.

Abia se liniștiseră apele după eșuata tentativă de asasinat, că o nouă răscoală izbucni în capitală. Aflat în acel moment în Sicilia, Octavian începu să fie cu adevărat exasperat. Volumul de muncă pe care îl cerea un stat uriaș precum Roma era imens, iar devenea tot mai clar că prea multe situații ajunseseră să depindă exclusiv de decizia și autoritatea sa pentru a fi rezolvate.

Era limpede că avea nevoie de ajutor. Și, privind în jur, nu găsea un om mai demn de încredere decât vechiul și loialul său prieten, Agrippa.

Dio Cassius ne povestește:

„Augustus merse în Sicilia cu intenția să instaureze o viață normală și aici și in celelalte provincii care se țineau lanț până în Siria. El se afla încă acolo când poporul de la Roma s-a ridicat cu mic cu mare(….)

”Augustus foarte supărat de cele ce se petreceau în neputința de a se ocupa numai de Roma, dar, pe de altă parte, neîndrăznind să o lase fără conducător, caută cu înfrigurare pe cineva potrivit să preia răspunderea treburilor din capitală și în cele din urmă ajunse la concluzia că nimeni nu era mai potrivit pentru această sarcină decât Agrippa. ”

”În dorința sa de a-l investi cu o autoritate mai mare, așa încât să-i ușureze misiunea de a-i conduce pe alții, trimise să-l cheme pe Agrippa și după ce-l sili să-și repudieze soția, care nu era alta decât propria lui nepoată, pentru a o lua în căsătorie pe Iulia – îl trimise deîndată înapoi la Roma ca să se căsătorească și să preia conducerea orașului.„

Cuvintele lui Dio Cassius sunt directe și lipsite de sentimentalism: căsătoria nu era un gest de familie, ci o decizie politică.

O decizie dinastică, nu una sentimentală

Dio Cassius trece foarte repede peste o serie întreagă de evenimente, dar noi nu ne grăbim și recapitulăm.

Agrippa, în vârstă de aproximativ 41–43 de ani la acel moment, vechi prieten și cel mai important colaborator al lui Augustus, era căsătorit de câțiva ani cu Claudia Marcella, nepoata împăratului, cu care avea una sau două fiice.

Iulia, în schimb, avea doar 18 ani. Era unicul copil natural al lui Augustus și deja văduvă după primul său soț, Claudius Marcellus – fiul Octaviei, fratele Claudiei Marcella și, prin urmare, cumnatul lui Agrippa.

Octavian, politician pur sânge, hotărăște să întoarcă viețile tuturor celor din familie pe dos, în numele stabilității și prosperității statului și, de ce nu, al unui viitor dinastic cât mai sigur pentru propria familie. O soluție mai potrivită nu găsește decât aceea ca Agrippa să se căsătorească cu Iulia.

Să ne amintim: Agrippa era chiar cel care, în lipsa lui Octavian, oficiase prima căsătorie a Iuliei cu defunctul Marcellus.

Să fim clari: întreaga poveste este gândită strict din punct de vedere dinastic și politic. Simțămintele sau dorințele celor implicați nu contau. Mult mai importante erau calculele politice făcute la rece de Octavian.

Prin întreaga sa activitate, Agrippa devenise mult prea important pentru Augustus. Iar acest lucru este recunoscut chiar de Maecenas, prin intermediul lui Dio Cassius:

„Printre alte motive ce le va fi avut, a precumpănit și sfatul lui Mecenas pe care Augustus l-a consultat și care, după cât se spune, i-a zis: „L-ai ridicat atât de sus încât sau ți-l faci ginere sau trebuie să-l ucizi.”

În lumea politică romană, aceasta nu era o metaforă.

Prin această căsătorie, Augustus transmitea un mesaj foarte clar: îl recunoștea pe Agrippa drept partener la conducere și, posibil, viitor moștenitor.

Nu era nimic sentimental sau romantic în întreaga situație. Sentimentele celor implicați nu contau și, de altfel, nimeni nu se preocupă să ni le transmită. În lumea elitei romane, căsătoriile nu se făceau din dragoste, ci aveau la bază interese de avere, putere și alianțe familiale.

Ceea ce știm este că, ajuns deja la a treia căsătorie, Agrippa era remarcat ca un soț respectabil: fără scandaluri amoroase în afara familiei, fără legături dubioase. Cu alte cuvinte, seriozitatea sa din viața publică se regăsea și în viața de familie.

Spre deosebire de viețile intime agitate ale lui Iulius Caesar, Marcus Antonius sau chiar ale lui Octavian însuși, nicăieri nu ni se vorbește despre aventuri extraconjugale în cazul lui Agrippa. Dimpotrivă, el apare ca un om profund dedicat familiei și soției pe care o avea la acel moment.

Ba chiar este prezentat adesea ca excesiv de scrupulos și poate ușor rigid atunci când venea vorba de morală.

Într-o epocă în care excesele erau aproape o normă printre cei puternici, această reținere îl făcea cu atât mai remarcabil.

Căsătoria nu avea nimic sentimental: Augustus nici măcar nu a rămas pentru ceremonie. După ce îi cere lui Agrippa, în Sicilia, să o ia de soție pe Iulia, pleacă deja în Est alături de Livia.

Marcus Agrippa restabilește ordinea în Imperiu

Investit cu o nouă autoritate și legat dinastic de familia imperială, Marcus Agrippa trece imediat la ceea ce știa să facă cel mai bine: organizare, disciplină și construcție.

Linia Oppidum Ubiorum – Oppidum Treverorum a fost gandita de Agrippa ca o zona tampon ce permitea pentru romani o gestionare mai usoara a atacurilor triburilor germanice de la nord, avand si sprijinul triburilor relocate dincolo de Rin.

Roma

Cu Augustus plecat departe, Agrippa se ocupă de îndată de stabilizarea situației politice, cu binecunoscuta sa eficiență: înăbușă revoltele stradale, asigură ordinea și o bună aprovizionare a orașului.

Ia măsuri împotriva răspândirii unor rituri egiptene pătrunse în capitală, interzicând cu strictețe practicarea lor pe o rază de șapte stadii și jumătate în interiorul orașului. Organizează personal Sărbătorile Latine, atribuție care ar fi revenit în mod normal pretorilor. Se preocupă, de asemenea, de conceperea unei hărți a lumii cunoscute la acel moment.

Era limpede: Roma era pe mâini bune. În sfârșit, Octavian putea sta liniștit departe de capitală, fără ca prezența sa să fie necesară pentru a rezolva fiecare problemă, mare sau măruntă. Alegerea de a-l așeza pe Agrippa alături de sine la conducere se dovedea cât se poate de inspirată.

În lipsa lui Augustus, Roma funcționa. Iar asta spunea totul despre Marcus Agrippa.

Galia, Germania, Hispania

În anul 19 î.Hr., o stare de tulburare între gali l-a determinat pe legatul roman să-i ceară ajutorul lui Agrippa. Cu obișnuita sa energie, acesta a considerat necesar să meargă personal în zonă pentru a evalua situația. Problema galilor a fost rezolvată rapid – din păcate, nu avem mai multe detalii –, după care atenția sa s-a îndreptat către o altă regiune sensibilă.

Triburile germanice atacau frecvent granița imperiului stabilită pe fluviul Rin. Ajuns la fața locului, Agrippa a constatat că un trib germanic, ubii, fusese atacat de suebi – o coaliție extrem de agresivă – și că, în disperare de cauză, aceștia ceruseră ajutorul și protecția romanilor.

În urma evaluării situației, Agrippa a luat o hotărâre pe cât de neobișnuită, pe atât de eficientă: strămutarea întregii populații a ubiilor de cealaltă parte a Rinului, unde li s-a permis întemeierea unei așezări numite Oppidum Ubiorum, nucleul viitorului oraș Cologne (actualul Köln).

Desigur, protecția romană nu era complet dezinteresată. Tacitus precizează că ubii s-au angajat să colaboreze cu romanii în respingerea raidurilor triburilor de dincolo de Rin.

Agrippa nu s-a oprit însă aici. În dorința de a consolida frontiera, a fost întemeiată o altă așezare fortificată pe malurile Rinului – Oppidum Treverorum –, unde populația celtică a treverilor se putea proteja de atacurile germanice, sprijinind în același timp armata romană în apărarea graniței.

Practic, Agrippa a întărit o linie defensivă a Imperiului, reușind să implice activ și populațiile locale în propria lor apărare.

Cum câștigi loialitatea unui popor

Revenind în Galia, Agrippa nu a putut să nu observe că, deși trecuse mai bine de un deceniu de când Caesar învinsese poporul galic, acesta rămânea divizat în diverse facțiuni și continua să trăiască după vechile sale tradiții, fiind aproape deloc atras de stilul de viață roman.

Om al războiului, dar și al dialogului și diplomației, Agrippa a înțeles că era nevoie de mai mult decât forță brută pentru a câștiga loialitatea acestor populații. Nu era suficient să fie supuse; trebuiau să fie atrase, să ajungă să își dorească ele însele stilul de viață roman.

Cu un asemenea proiect ambițios în minte, Agrippa începe să-și construiască o reședință într-unul dintre orașele întemeiate de romani pentru a adăposti legiunile, o așezare numită inițial Colonia Copia Felix Munatia, cunoscută ulterior sub numele de Lugdunum – actualul Lyon.

Un prim pas în acest proiect de unificare structurală a Imperiului a fost inițierea construcției a trei mari drumuri: unul îndreptat către coasta atlantică, al doilea spre sud, către țărmul mediteranean, și un al treilea către est, spre Axima.

Nu erau simple căi de comunicație, ci artere ale unei noi ordini romane, menite să lege provincia de centrul imperial atât economic, cât și cultural.

credit harta: Eric Gaba, Flappiefh, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Dornic să le arate galilor reticenți beneficiile adoptării stilului de viață roman, Agrippa începe să investească masiv în infrastructură, alcătuind un plan urbanistic ce includea ziduri și porți de apărare, dar și numeroase facilități civile.

Aici avea să fie ridicat ceea ce ne-a rămas drept unul dintre cele mai bine păstrate temple romane – Maison Carrée –, un templu în stil corintic, finalizat în anul 15 î.Hr.

Nu era doar o construcție religioasă, ci un simbol al prezenței romane și al unei noi ordini urbane care se instala în Galia.

La Maison Carre, templul roman din Nimes, construit la initiativa lui Agrippa, unul dintre cele mai bine pastrate temple romane pana in zilele noastre – fotocredit: Krzysztof Golik, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Alte două clădiri se știe că au fost finanțate personal de Agrippa – potrivit lui Pliniu: un templu dedicat zeiței Diana și un complex de terme în stil roman.

Aceste băi, desigur, necesitau o aprovizionare constantă cu apă curată. Se presupune că, pentru a le susține funcționarea, Agrippa ar fi finanțat și construcția unor apeducte, deși această ipoteză nu a primit, deocamdată, confirmare arheologică.

Agrippa și arta conducerii trupelor

Nu orice general știe să câștige o bătălie; și mai puțini știu să refacă o armată.Abia se liniștiseră treburile în Galia și la granița cu Germania, când vești neliniștitoare despre revolte și dezordine au sosit din Hispania Citerior.

Energic din fire, Agrippa a mers personal la fața locului și a fost surprins să găsească, înainte de toate, o armată epuizată, cu moralul la pământ după ani de lupte nesfârșite. Starea psihică a trupelor era atât de gravă încât, pentru o vreme, au refuzat să-i urmeze ordinele.

Situația era cu atât mai surprinzătoare cu cât disciplina armatei romane era legendară. Era o provocare cu care Agrippa nu se mai confruntase de ani buni.

A înțeles imediat că, înainte de a se ocupa de rebeli, trebuia să restabilească disciplina și să ridice moralul trupelor. Abia apoi putea spera la o campanie reușită.

Abordarea lui Agrippa a fost echilibrată: a recompensat constant comportamentele meritorii și a sancționat prompt indisciplina. A făcut-o cu atâta consecvență și perseverență încât – ne povestește Dio Cassius –„parte certându-i și parte incurajându-i și dându-le speranța, i-a făcut curând să devină ascultători.”

În războiul care a urmat, armata condusă de el a ieșit învingătoare. Totuși, Agrippa nu s-a arătat deosebit de mândru de această victorie, refuzând chiar și triumful care i-a fost oferit la Roma.

Unii istorici au sugerat că el însuși ar fi privit întreaga campanie ca pe un eșec. Dacă a fost așa, poate că s-a judecat prea aspru – iar standardele sale erau, probabil, mai înalte decât cele ale contemporanilor săi.

Campania din Hispania avea să fie doar una dintre numeroasele încercări prin care Agrippa își va demonstra loialitatea și competența. Dar viața sa – și echilibrul puterii la Roma – urmau să intre într-o nouă etapă. Continuarea poveștii o găsiți în episodul următor.

Pentru o imagine de ansamblu asupra carierei sale,

puteți consulta seria completă dedicată lui Agrippa.