Marcus Antonius – in fruntea Romei (episod 5)

Marcus Antonius, dupa asasinarea lui Caesar, se gaseste propulsat in pozitia de cel mai puternic om in Roma, cel care negociaza calmarea situatiei cu Senatul si cel ce da, intr-un final, semnalul de atac impotriva asasinilor ce credeau, pana la acel moment, ca vor scapa nepedepsiti.

Asasinarea lui Cezar lasa o tacere adanca peste Roma si o stare de incertitudine plutea apasatoare peste oras.

Nimeni nu stia ce alte fapte radicale planuiau conspirationistii. Poate planuiau uciderea tuturor adeptilor lui Iulius Caesar….

Dar ce planuisera conspirationistii?

La drept vorbind, conspirationistii nu avusesera deloc in plan asasinarea tuturor partizanilor lui Cezar. La un moment dat, avusesera loc niste discutii daca la complot ar putea fi invitat si Marcus Antonius. Propunerea fusese facuta de C. Trebonius, unul din prietenii lui Cicero, care povesti ca, atunci cand Cezar revenind din Spania l-a luat cu sine, el si Antonius au discutat si i-a facut niste aluzii la complot si la ideea complotului. Trebonius sustinea ca Antonius a inteles ce vroia el sa zica, nici nu i s-a alaturat dar nici nu a spus nimic lui Cezar. Aceasta tacere i-a fost aruncata in fata mai tarziu, in discursul sau din Senat, de catre Cicero dar cat adevar este in spatele acestei povesti, este greu de spus.

Oricum el nu a mai fost abordat pe aceasta tema dar au existat alte discutii in care se dezbatea daca Antonius insusi nu ar trebui ucis o data cu Cezar. Dar Brutus nu a consimtit nici in ruptul capului la asa ceva, considerand ca un astfel de act ar anula orice dreptate si lege din aceasta executie, decazand-o la nivel de simpla ticalosie. Pentru ca se temeau de capacitatea lui Antonius de a opri toata povestea, Trebonius fu insarcinat a-l tine departe pe Antonius de Cezar in timp ce aceasta din urma urma sa cada asasinat sub pumnalele conspiratorilor. Caesar muri lovit de 23 de lovituri de pumnal.

Marcus Antonius preia fraiele puterii

Primele negocieri dupa asasinat

In primele ore dupa asasinat, Antonius, presupunand ca asasinii vor dori, de asemenea, uciderea adeptilor lui Cezar, se deghiza in sclav si se ascunse. “Pura defaimare” am gasi ca fiind calificata aceasta informatie. Nu as merge pana intr-acolo. Marcus Antonius era un supravietuitor si, mai mult ca sigur, ar fi recurs la orice mijloace ca sa se fereasca de o eventuala asasinare.

De altfel, nu era singurul care a procedat astfel. Senatorii care nu fusesera parte a compotului, au fugit, multi din ei fiind adepti ai lui Caesar. Ca si Antonius, si ei au presupus ca va urma un masacru al partizanului dictatorului. Dar conspiratorii, departe de a se pune pe masacre, se indreptara spre Capitoliu, la templul lui Jupiter spre a aduce jertfe. In tacerea adanca si strazile pustiite de dupa asasinat, trei sclavi ai lui Caesar dusera acasa trupul stapanului, pe o lectica.

Cand i se comunica ca nu fusese ucis nimeni altcineva iar conjuratii au plecat spre Capitoliu, Antonius facu un gest pacifist si isi trimise la ei baiatul propriu ca gaj de bunavointa, cerandu-le cu indrazneala sa se aseze cu totii la discutii si sa cada la o intelegere.

Intre timp, devenea tot mai evident ca asasinatul nu era sustinut de populatia Romei.

O prima tentativa a conspirationistilor de a aduna poporul si de a obtine o recunoastere spontana a asasinarii n-avu nici un rezultat. M. Iunius Brutus tinu un discurs in Rostra din Forumul Romanum incurajand poporul sa isi ia inapoi libertas, dar cand colegul de conspiratie, in fata aceleiasi adunari, Cinna il denunta pe Caesar, multimea care, pana la acel moment ascultase cu o aparenta atitudine de respect, izbucni dintr-o data in revolta si cei doi barbati fura nevoiti sa se retraga pentru propria lor protectie. Spre seara, grupul conspiratorilor tinura o intalnire la care participa si Cicero care nu fusese implicat in asasinat. Opiniile acolo erau diverse. Cicero spunea sa preia puterea cat mai repede. Brutus dorea o lovitura de stat cu respectarea formelor legale. La final, trimisera o delegatie la Marcus Antonius cu mesajul ca sunt de acord sa ia masuri impreuna pentru calmarea situatiei.

Intre timp, nici Marcus Antonius nu statea degeaba. Lua cat mai repede legatura cu Lepidus, cel care avea la acel moment singura forta militara din Roma, fiind magister equitum al lui Caesar.

In acelasi timp, puse mana pe tezaur si pe caseta personala cu acte a lui Caesar, primita in acea noapte de la Calpurnia, sotia lui Caesar. Facand rost de insemnarile private, decretele si testamentul lui Cezar, prima grija a lui Antonius, consul inca in functie pentru acel an, fu sa strecoare in decretele nepublicate ale fostului dictator nume de oameni pe care se putea baza si pe care intentiona sa-i plaseze in functii cheie dar sa faca sa apara ca si cum acei oameni ar fi fost plasati acolo de Cezar insusi. In acest fel, isi plasa proprii frati in pozitii cheie – pe Caius il numi praetor urbanus iar, celalalt frate, Lucius, fu asezat in pozitia de tribun al poporului.

A doua zi, la 16 martie, dupa ce lua pulsul poporului, Antonius trimise o delegatie la conspiratori iar hotararile luate au fost parafate ca hotarari ale Senatului in ziua urmatoare, in 17 martie. Practic, ce s-a intamplat a fost o negociere in cadrul careia conspiratorii ar fi oficial iertati si chiar onorati iar conspiratorii erau, la randul lor, de acord cu Antonius de a pastra ca fiind valabile legal actele si deciziile defunctului Iulius Caesar.

A doua zi, avu loc o intrunire a Senatului, la templul zeitei Tellus. La ora intalnirii, in jurul templului, se adunara veterani, fosti soldati ai lui Caesar, plebe ostila asasinilor lui Caesar ce strigau amenintari. La inceput avura loc lungi discutii dar fara nici un rezultat. Marcus Antonius insusi, cel ce a convocat intrunirea, se prezenta si pleda pentru o incetare a vendetei de ambele parti, oferind chiar, ca gest de bunavointa, conducerea unor provincii romane pentru Cassius si Brutus.

In primul rand, oferi amnistie pentru ucigasii lui Iulius Caesar. In al doilea rand, avertiza senatorii ca daca Caesar va fi declarat tiran iar uciderea lui va fi considerata legitima, toate actele lui vor trebui anulate, averea confiscata iar trupul lui va fi lipsit de funeralii si va fi aruncat in Tibru. Atrase atentia senatului pe un ton apasat ca anularea actelor lui Caesar ar reteza din start o gramada de privilegii de care chiar oameni din senat se bucurau din plin, asa ca, in final, se ajunse la decizia ca legile lui Cezar sa nu fie anulate. Senatorii dat find ca se bucurau de aceste privilegii si din cauza presiunii multimii de afara, erau dispusi spre niste compromisuri care sa detensioneze situatia. Cicero insusi veni, de fapt, cu propunerea de amnistie – “uitarea faptelor din trecut” – de ambele parti. Asa ca Senatul nu doar asculta propunerile lui Antonius, ci chiar le aproba. In plus, se lua hotararea ca generalul Cezar sa fie ingropat cu onoruri. La sfarsitul sedintei senatoriale, lumea rasufla usurata caci umbra unui eventual razboi civil ce plana asupra tuturor ca un nor negru parea disipata. Iar pentru aceasta, Antonius fu cel mai laudat a avea merite.

In aceeasi zi, intr-o coordonare perfecta, Antonius il invita la o discutie la cina pe Cassius iar Lepidus facu acelasi lucru cu Brutus, cele doua intalniri fiind privite ca niste semne clare de impacare.

Ca urmare a acestor intelegeri, a doua zi, Senatul vota ca conspiratorii sa primeasca provincii: Brutus primi  Creta, Cassius Cyrenaica, C. Trebonius Asia, L. Tillius (Metellus) Cimber Bithynia si D. Iunius Brutus Albinus (fara vreo relatie de rudenie cu Marcus) Gallia Cisalpina. Fiul lui Pompeius Magnus, Sextus, a fost rechemat si multor alti exilati li se permisera sa se intoarca fara teama de represalii.

Pe 18 martie, se ratificau hotararile luate de Caesar pentru comanda provinciilor. In aceeasi zi, se deschise si citi, in casa lui Marcus Antonius, testamentul lui Caesar in care, spre socul lui Antonius, mostenitor a trei sferturi din avere era desemnat nepotul de doar 18 al lui Cezar, Octavian, in vreme ce pe un sfert din avere erau desemnati alti doi nepoti, Lucius Pinarius si Quintus Pedius.

Funeraliile lui Caesar

In ziua de 20 martie, avura loc funeraliile publice acordate de Caesar de catre Senat. Cortegiul funerar avea ca punct terminus Campul lui Marte, in afara orasului, unde funeraliile urmau sa fie finalizate. Cortegiul facu un popas la for, in centrul Romei. Un crainic citi lista onorurilor pe care Caesar le avusese, celebrand meritele lui si amintind intre altele de juramantul senatorilor, aceiasi care-i acordasera in trecut puterea sacrosanta si inviolabila. Un actor care il reprezenta pe cel ucis, canta versuri din tragicii latini, printre care si acesta al poetului Pacuvius: “men servasse, ut essent qui me pederent?” (i-am salvat oare, ca sa aiba cine sa ma ucida?), versuri care crescura indignarea si furia (deocamdata tacute) a multimii cu privire la moartea lui Caesar.

Apoi veni randul lui Antonius in a tine un discurs funebru. Ca sa fim exacti, ar fi fost rolul lui Octavian sa tina acest discurs dar acesta inca nu revenise din Grecia. Antonius ii tinea locul. Incepu prin a preamari meritele militare si civile ale lui Caesar, generozitatea – lasa fiecarui cetatean al Romei cate 300 sesterti – si, simtind furia multimii, discursul sau se infoca tot mai tare iar, la final, in fata intregii adunari, smulse hainele insangerate ale lui Cezar, aratandu-le urmele loviturilor de pumnal si numindu-i pe faptasi ucigasi cruzi si blestemati.

Gestul lui arunca multimea intr-o furie oarba, primul lor gest fiind sa dea foc casei Senatului si cladirilor din jur. Aducand torte aprinse, oamenii improvizara un rug funarar si dadura foc corpului lui Cezar in mijlocul pietii, alimentand focul cu tot ce prindeau: mese, banci, haine, bani, podoabe. Din focul rugului in care ardea corpul lui Cezar aprinsera alte torte si cu acestea in maini alergara spre casele ucigasilor pentru a le da foc si a-i provoca pe acestia la lupta.

Tot Antonius era cel ce restabili apoi ordinea cu atat mai mult cu cat avea interesul de a mentine bune relatii cu Senatul. In acest sens, propuse abolirea dictaturii pentru totdeauna. Admise de asemenea propunerea prietenului lui Cicero, Servus Selpicius Rufus, de a nu recunoaste ca acte valabile decat cele facute publice de catre Caesar. Erofilos, un grec ce se credea nepotul lui Marius, ce agita multimile inspre razbunarea lui Cezar si organiza manifestatii in jurul monumentului ridicat pe locul unde corpul lui Caesar fusese ars, fu declarat un razvratit, ucis si trupul lui, nefiind cetatean roman, fu aruncat in Tibru.

Asasinii lui Caesar fug din Roma de frica furiei populare in timp ce antonius devine liderul partidului caesarian

Brutus si complicii lui, fugira din oras pentru propria siguranta. In situatia confuza creata,  M. Aemilius Lepidus, care, in ziua asasinatului adusese trupe in mijlocul Romei pentru a restabili ordinea, deveni Pontifex Maximus.

Adeptii lui Cezar i se alaturara lui Antonius iar sotia lui Cezar, Calpurnia, punandu-si increderea in el, ii aduse cea mai mare parte a banilor ei, o suma respectabila de 4000 de talanti si ii incredinta in mainile lui. Ii mai aduse cartile si Cezar si inscrisurile lui. Antonius folosi aceste acte cum considera el ca este bine, numind noi ofiteri, noi senatori, aducand acasa sintre cei exilati si eliberand prizonieri. Pe masura ce trecea timpul, Antonius isi consolida tot mai mult puterea personala, avand tot mai putin o atitudine conciliatoare.

Astfel, la acel moment, cu banii si actele lui Cezar in posesia lui, Antonius era cel mai puternic om in Roma, avandu-si alaturi fratii, pe Caius in functie de pretor si pe Lucius ca tribun.

Bibliografie

Marcus Tullius Cicero – “Filipice – discursuri impotriva lui Marcus Antonius”, Editura pentru literatura universala, traducerea Dumitru Craciun, Bucuresti, 1968

Plutarch, “Viata lui Marcus Antonius”, editie online in engleza