Revolta siciliana (40 -36) sau cum era sa ajunga un pirat seful Romei? (7)
Batalia de la Nauchollus, lupta navala finala care a pecetluit invingatorul revoltei siciliene. Actiunile premergatoare bataliei.
Dupa batalia dela Mylae, Sextus nu se odihneste o clipa. Anticipand (corect) ca Octavian deja a plecat cu legiunile, astepta a se innopta si, la adapostul noptii, porni in urma lui, insotit doar de o parte a flotei, lasand-o restul flotei la Mylae tocmai pentru a da lui Agrippa falsa impresie ca inca se afla acolo. Intr-adevar Octavian plecase pe mare, insotit de cateva legiuni, cu scopul de a asedia si cuceri Tauromenium (actuala localitate Taormina din estul Siciliei)……
O capcana aproape mortala
…. Octavian naviga catre Tauromenium, convins fiind ca Sextus inca lupta cu Agrippa. Era atat de convins ca nu va avea probleme incat hotari sa traverseze marea pe timp de zi, convins ca nimeni nu-i va taia drumul. Ajuns la tarm, lasand o parte din trupe pe corabii cu Messala, Octavian debarca si, ca un detaliu amuzant, Appian precizeaza cum, in momentul in care a dorit sa se coboare de pe vas, ” a alunecat si a cazut” dar ….“s-a ridicat fara ajutor.” (Appian). Trecand peste acest detaliu comic, Octavian se deplasa catre Tauromenium careia ii ceru predarea.
Tocmai ce transmise dorinta lui catre oras si “isi aseza linistit tabara, fara ca cineva sa-l stinghereasca” (Dio Cassius, pag 197) cand, spre surprinderea tuturor, flota lui Pompei isi facu aparitia intr-“un spectacol uluitor de vreme ce Octavian credea ca acesta fusese invins de Agrippa.” (Appian) La fel de repede a aparut si cavaleria lui Pompei iar infanteria acestuia fu reperata pe malul opus.
Octavian si trupele lui se trezira inconjurati din trei parti si ii era si imposibil a-l anunta in vreun fel pe Messala, ramas in urma cu flota.
Sansa lui a venit, suprinzator, din partea lui Pompei care a ratat sa observe oportunitatea ce i se oferea. Intr-adevar, oamenii lui Pompei i-au atacat oamenii in timp ce acestia inca isi ridicau tabara, insa Sextus pur si simplu hotari ca nu se merita sa inceapa o batalie la sfarsit de zi si prefera sa campeze pentru odihna in loc sa faca un ultim efort de a ataca simultan atat cu infanteria cat si cu flota si cu cavaleria,.
De cealalta parte, nici Octavian nu se afla in cele mai inspirate momente. Dupa ce numi in fruntea infanteriei pe Cornificius, la aripa dreaptă a flotei il numi Titinius și la stânga pe Carisius, hotari ca pentru sine, cea mai buna decizie era sa dispara pe mare, pe un liburnian, sub acoperirea noptii, profitand de o bresa in incercuirea de pe mare.
Nu pleca insa inainte de a transmite indemnuri de curaj, armatei care il ascultau oarecum uluiti. Dupa ce isi incheie discursul mobiilizator, cobori steagul navei, astfel incat dusmanii sa nu poata identifica prin vreun semn distinctiv ca pe acel vas se afla o persoana atat de importanta ca Octavian. Plecarea lui Octavian insotit de o mica flota, nu a trecut neobservata. “Pompeius a plecat la mare împotriva lui și s-au întâlnit de două ori”. Cateva din navele lui Octavian au fost capturate, altele arse dar cateva – printre care si cea pe care se afla Octavian- au reusit sa ajunga la tarm. “Oamenii lui Pompei i-au urmat pe o scurtă distanță și apoi s-au întors împotriva celor rămași, prinzând pe unii și ardându-i pe alții. Unele dintre echipaje au înotat la țărm, majoritatea fiind sacrificați sau luați prizonieri de cavaleria lui Pompei.”
Pentru Octavian , noaptea trebuie sa fi fost terifianta, ezitand intre optiunea de a reveni la Cornificius “printre resturile imprastiate ale flotei sale” (Appian) sau sa se aventureze sa ajunga la Messala, in mediul mai sigur al flotei sale.
Ajuns pe tarm, fara prieteni, insotitori sau sclavi, insotit de un singur om, sansa (mai precis niste localnici aflati prin zona) il indruma catre portul Abala. Era insotit de un soldat, fara alti prieteni, insotitori sau sclavi. Starea lui nu era deloc stralucita, era “zguduit atat la minte cat si la trup” (Appian) de experienta prin care tocmai trecuse. In aceasta stare de plans il gasira niste oameni ce tocmai cautau sa afle ultimele stiri. Acestia s-au mobilizat si “l-au dus in barci (schimbandu-se din una in alta pentru a nu fi descoperit) pana la tabara lui Messala care nu era departe”.
Vazandu-se in afara pericolului, Octavian in veni in fire. Primul lucru la care se gandi – chiar “inainte de a-si vedea de nevoile trupesti” dupa cum tine sa precizeze Appian, a fost sa trimita vesti si indicatii lui Cornificius – ordonand apoi subalternilor sa-i trimita ajutoare.
“Dupa ce s-a ingrijit de propria persoana si s-a odihnit putin” (Appian), tot sub protectia noptii pleca, insotit de Messala, la Stylis, unde ii dadu lui Carinas instructiuni de imbarcare cu trei legiuni gata de imbarcare. Trimise un mesaj si lui scrise lui Agrippa pentru ca acesta sa-l trimita de urgenta pe Laronius cu o armata tot in ajutorul lui Cornificius. Un ultim punct al preocuparilor lui fu situatia din Roma. Pentru aceasta il desemna Maecenas de a pleca spre Roma cu scopul de a “calma eventuale dezordini si a pedepsi participantii la acestea”.
Si pentru ca tot am apucat sa pomenesc de Agrippa, nici acesta nu statu prea mult la odihna dupa batalia de la Mylae. Dupa ce-si lasa oamenii sa se odihneasca putin, porni pe mare atacand Tyndaris, pe care intentia sa-l captureze. Nu reusi in acest scop al lui intrucat garnizoana i se opuse cu succes. Totusi expeditia nu fu chiar un esec intrucat alte orase din zona au trecut de partea lui si o garnizoana a lui ramase in zona, pentru a o tine sub control.
Cornificius si armata lui intr-o bizara calatorie
Lasati in urma de Octavian, Cornificius si oamenii lui au fost atacati de cateva ori de oamenii lui Pompei dar s-au aparat cu destula usurinta. Insa marele pericol care ii pastea era foametea. De altfel, din acest motiv, Pompei nici nu depusese mare efort in a-i ataca caci, dupa cum spune si Appian, “nu era interesat sa se confrunte cu niste oameni a carui singura speranta era lupta si pe care se astepta sa-i supuna prin foamete”.
Constient de pericolul de a ramane fara provizii, Cornificius realiza ca singura lor scapare era un mars fortat si “plasand in centru oamenii neinarmati care scapasera de pe nave, a pornit pe drum expunandu-se periculos in plin camp la atacuri”. (Appian) Traseul urmat pare a fi pe langa muntele Etna, spre nord, prin defileul Golle al’ Alcantara. Marea problema – de care, foarte probabil, oamenii nu erau constienti, era ca treceau printr-o regiune activ vulcanica si secata de apa. Despre aceasta regiune, Appian ne spune ca “a fost mai inainte inundata de un rau de foc care cobora pana la mare si a secat toate izvoarele din zona.” Era o regiune extrem de neprietenoasa chiar si pentru localnicii ce preferau sa o traverseze doar noaptea, din cauza caldurii inabusitoare, a prafului si a cenusii care era din abundenta in zona. Relatarea lui Appian este una care te umple de compasiune pentru bietii soldati: “Necunoscand drumurile si temandu-se de o ambuscada, Cornificius si oamenii nu au indraznit sa mearga acolo pe noapte, mai ales o noapte fara luna, dar nici ziua nu puteau face fata, chiar s-au sufocat, s-au ars la picioare (mai ales cei fara papuci) caci era cea mai calduroasa perioada a verii. Sa ramana acolo era insa imposibil deoarece setea era prea mare asa ca nu au mai rezistat atacurilor si au fost raniti fara macar sa se apere”.
Ce ii tinea inca in picioare era promisiunea ca in apropiere era un defileu cu apa proaspata. Cred eu ca este vorba de defileul Alcantara dar nu sunt complet sigura, asa incat asta ramane sa mai cercetez.
Problema este ca acel defileu era ocupat de oamenii lui Pompei. “Cand au gasit defileul ocupat de inamic, – ne povesteste Appian – (soldatii n.r.) au lasat loc disperarii si au cedat setei si caldurii. Insa Cornifcius ii incuraja aratandu-le izvoarele de apa din apropiere”. Cu ultimele forte. “coplesira inamicul dar cu pierderi mari. Un alt grup de inamici stapaneau fantana si atunci oamenii lui Cornificius isi pierdura curajul si renuntara complet.” Insa fix atunci aparu Laronius, trimis de Agrippa in ajutorul lor, in fruntea a trei legiuni. La inceput se vedeau ca niste puncte in departare si nu era foarte clar pentru oamenii lui Cornificius daca acei oameni care se apropiau era prieteni sau dusmani. Insa oamenilor lui Pompei le era clar cine se apropia,. asa ca se retrasera din defileu, deoarece nu doreau sa riste a fi atacati din doua parti. Strigate de bucurie se auzira din partea oamenilor lui Cornificius cand vazura dusmanii retragandu-se iar trupele lui Laronius strigara la randul lor. Plini de disperare, oamenii lui Cornificius se repezira catre fantana, aproape ignorand recomandarilor conducatorilor lor care “le interzisesera oamenilor sa bea in exces. Cei ce au neglijat sfatul, – a incheiat Appian – au murit cat beau apa.”
Cat timp armata lui Cornificius trecuse prin iadul de foc al vulcanului Etna, Agrippa nu statuse degeaba si ocupase Tyndaris, un oras cheie pentru o buna aprovizionare, perfect situat pentru un razboi pe mare.
Avand o asezare atat de strategica, Octavian profita si isi transporta intr-acolo armata care numara la acel moment 21 de legiuni de infanterie, 20,000 cavalerie, si peste 5000 de infanterie usoara. Nu fu chiar o misiune usoara caci pe drum, fu hartuit de oamenii lui Sextus. totusi acestia nu se angajara intr-o lupta directa, temandu-se de un atac din partea flotei lui Agrippa. Tot “de frica lui Agrippa, aceste garnizoane (ale lui Pompei) ardeau continuu focuri, transmitand ca vor da foc oricarei nave ce va naviga contra lor.” Excesiv de precaut si asteptandu-se sa fie atacat din clipa in clipa de Agrippa, Sextus abandona zona Mylae si isi muta cartierul general la capul Pelorus.
Cand s-a dovedit ca Agrippa nu a facut manevrele pe care se asteptase el sa le faca, Pompei, deranjat ca pierduse defileul, l-a chemat in ajutor pe Tisienus cu armata lui. Octavian se gandi sa-i taie acestuia calea dar se rataci in zona muntelui Myconium si intreaga noaptea o petrecura intr-o ploaie torentiala, de toamna, tinandu-si scuturile deasupra capului. Totusi, intreaga aventura nu fu chiar fara rost, Octavian incerca sa destabilizeze sprijinul catre Sextus Pompei, pustiind imprejurimile Messanei (actuala Messina) . Acolo dadu peste Lepidus care cauta, cu oamenii lui mancare. Impreuna au hotarat sa campeze langa Messana.
Click aici pentru urmatorul episod
Bibliografie
Dio Cassius, Istoria Romana, Editura: STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, 1984, vol 2, cartea XLIX
Horia Matei – “Pirati si corsari”, editura Universal Dalsi, 1996
Suetonius, “The Lives of Caesars” – “Life of Tiberius”, varianta online in engleza/latina
Ovidiu Drimba – “Istoria culturii si civillizatiei” – volumul 3, editura SAECULUM I.O., anul aparitiei 2000
tipuri de nave romane – naval-encyclopedia.com
