Sextus Pompei – Revolta siciliană (40–36 î.Hr.). Cum era să ajungă un „pirat” conducătorul Romei

Sextus Pompei (67–35 î.Hr.), fiul lui Pompei cel Mare, a fost unul dintre cei mai surprinzători lideri ai războaielor civile romane. Considerat de propaganda lui Octavian un simplu „pirat”, el a devenit stăpânul Siciliei și a controlat aprovizionarea cu grâne a Romei, punând în mare dificultate al doilea triumvirat.

Figura lui Sextus Pompei, deși una extrem de interesantă, rămâne oarecum în ceață și este afectată și de continua propagandă pe care Octavian a purtat-o contra lui. Căci, după cum știm de mult, istoria este scrisă de învingători. A fost caracterizat drept un pirat și un „sclav al sclavilor lui”, o abordare batjocoritoare la adresa faptului că marea bază a oamenilor săi erau sclavi eliberați și sclavi fugiți.

Tatăl lui Sextus Pompei, Pompei cel Mare, a avut sarcina în anul 67 i. Hr. (chiar anul în care fiul cel mic i s-a născut), acordată prin „lex Gambinia” de către Senat, de a se ocupa de stârpirea pirateriei din Mediterană. Dacă ne aducem aminte, aceeași sarcină o primise tatăl lui Marcus Antonius cu patru ani însă acesta eșuase „glorios” și se mai alesese și cu o poreclă batjocoritoare. Pompei, pe de altă parte, s-a dovedit atât de eficient încât sarcina a fost îndeplinită nu în 3 ani cât i-a fost dat termen ci în doar câteva luni. Peste 30 de ani, șeful piraților de pe Mediterana devine chiar fiul celui ce odinioară îi stârpise cu atât de mult succes.

Pompei cel Mare, tatăl lui Sextus Pompei — Pompei cel Mare, tatal lui Sextus Pompei si artener/rival poitic al lui Iulius Caesar – foto-credit: Alphanidon, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Cine a fost Sextus Pompei?

Sextus Pompei s-a născut în anul 67 la Roma, fiu al generalului și omului politic Pompei și al celei de-a treia soții a acestuia, Mucia Tertia. Până la moartea tatălui sau în Egipt, în anul 47, Sextus nu a fost implicat în politică.

Velleius Paterculus îi face o descriere destul de interesantă -deși posibil influențată de preferința să personală pentru Augustus. „Sextus Pompei – ne spune el în a sa Istorie Română –era un tânăr fără educație, necioplit în vorbire, plin de inițiativă, energic și pe cât de prompt în acțiune pe atât de eficient.” Nu am reușit să găsesc informațîi asupra educației primite de viitorul nostru pirat roman dar, oarecum, am îndoieli că era chiar lipsit de educație, dat fiind că, la vârsta adolescenței, tatăl său, Pompei cel Mare, era la apogeul puterii sale la Roma. E greu de crezut că, dintr-o astfel de poziție, și-ar fi lăsat băiatul needucat cum se cuvine.

În Roma antică de la sfârșitul republicii, primii șapte ani din viața unui copil erau alături de mamă, fiind considerată o perioadă critică. 1 din 10 bebeluși nu apuca să supraviețuiască vârstei de un an și un sfert din restul copiilor nu apuca să prindă vârsta de cinci ani. O realitate tristă dar obișnuită a antichității și nu numai.

Educația formală începea în jurul vârstei de 7 ani. Familiile bogate precum cea a lui Sextus Pompei, aveau pentru această sarcină un pedagog. Acesta, de multe ori, era un sclav al casei ceva mai instruit. Cu ceva cunoștințe de citire și matematică, de la 12 ani, învățăceii progresau frecventând „școala de gramatică”, ținută de un grammaticus (profesor). Aici se aprofundau autorii clasici ai limbii grecești și limbii latine. E bine de precizat și că orele la acest nivel, se țineau în limba greacă, chiar și în aroganta Roma. Se insistă pe recitări, dicție și o anume subtilitate a limbajului.

De la 17 ani, tinerii treceau la nivelul superior unde retorica și arta oratoriei erau cele mai importante. Aceste tipuri de școală erau frecventate de elita romană și de cei din familiile din clasa mijlocie dar care își permiteau să-și țină copiii în școală (cum am văzut în cazul lui Marcus Agrippa). Marcus Antonius, dat fiind viață mult prea….palpitantă pe care o ducea în Roma, a fost trimis să studieze retorica in Grecia unde a devenit iremediabil îndrăgostit de cultura grecească.

Foarte posibil, Sextus Pompei a frecventat primele două nivele de școală dar nu a mai ajuns să studieze la vreo școală de retorică, dată fiind situația politică a tatălui său și lupta pentru supraviețuire ce a urmat pentru familia lui după moartea lui Pompei în anul 47 î. Hr.

Este drept, modul în care educația aceastuia a deviat ar fi putut fi influențată foarte mult și de faptul că, de la 18 ani începând – sau chiar mai devreme prin tatăl sau – , viața sa a fost marcată de războiul civil, ajungând să se salveze alături de liberți și oameni simpli lângă care, mai mult că sigur, nu era nevoie să filozofeze ci să se arate bătăios și să-i determine să-l urmeze.

Căci din anul 49, viață liniștită deveni o amintire pentru el. După ce Iulius Cezar trecu Rubiconul, tatăl său împreună cu fratele mai mare a lui Sextus, Cnaeus, fugiră din Roma încercând o regrupare a forțelor senatoriale mai la est. Între timp, Sextus a rămas la Roma cu mama sa vitregă Cornelia Mettela dar, de îndată ce primiră vestea înfrângerii de la Pharsalus, întreagă familie părăsi Italia, îndreptându-se spre insula Lesbos unde se reuniră cu Pompei. Decizia acestuia de a se îndrepta spre Egipt, pe ai căror conducători îi consideră prieteni si aliați, se dovedi fatală. Sextus fu nevoit să asiste la asasinarea tatălui lui de chiar cei pe care îi consideră aliați.

Contextul istoric – războaiele civile romane

Dinar cu chipul lui Sextus Pompei emis în Sicilia — Dinar de aur cu figura lui Sextus Pompei, dinar emis in Sicilia pe la 37/36 i.Hr.
photo credit: Siren-Com, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Continuând lupta tatălui său contra lui Cezar, Sextus se alătură senatorilor din nordul Africii, conduși de Metellus Scipio, bunicul sau vitreg, și Cato cel Tânăr, iar, după înfrângerea acestora la Thapsus, se refugiază în Hispania la fratele lui care lupta alături de Titus Labienus, vechi prieten al lui Cezar și camarad de arme din războaiele galice. Tabăra pompeienilor fu din nou învinsă, de dată această la Munda, în 45 i. Hr.

Dio Cassus povestește chiar o secvență simpatică cu privire la cum a ajuns Sextus să stăpânească întreagă regiune: „Pollio (guvernatorul n.r.)după ce-și aruncase mantia de comandant pentru a se ascunde mai ușor pe când fugea – un alt ostaș, un renumit ofițer de cavalerie care se nume tot Pollio, căzu de pe cal. Așa s-a făcut că în timp ce mantia era ridicată că o pradă de război, ofițerul cu pricina se află prăvălit la pământ. Soldații, unii auzind, unii văzând ce se petrecea, s-au înșelat și au rămas încredințați că generalul lor pierise.”

*Ruinele teatrului roman din Cartagena – photo-credit: Alejandra Diego Eguren, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons*

Intre timp, apare Lepidus in Iberica si incepu niste negocieri cu Sextus. Ii garanta acestuia imunitatea (masura adoptata de altfel inca de pe vremea lui Caesar, dupa batalia de la Munda) si capata astfel posibilitatea de a-si recupera mostenirea parinteasca. De la Caesar, Lepidus primise functia de guvernator al Galliei Narbonensis si Hispania citerior iar negocierile cu Sextus care, la acel moment, stapanea acele regiuni, profitand de degringolada ce a urmat mortii lui Caesar, i-a permis sa intre in functia primita fara conflicte si varsare de sange. Sextus ceda Hispania la schimb cu functia de conducator al flotei.

In anul 44, Iulius Caesar fu ucis si, dupa o scurta perioada de acalmie date de negocieri intre adeptii lui Cezar si asasinii lui, totul erupse la Roma intr-un nou razboi civil in care aliante se faceau si se desfaceau cu repeziciune. Senatul se aliaza cu Brutus si Cassius, incercand sa il infranga pe Antonius. Dupa ce initial, Octavian paru de partea Senatului, destul de repede schimba tabara si se alie cu Antonius si cu Lepidus intr-o alianta ce va deveni cunoscuta sub numele de al doilea Triumvirat. Confruntarea intre partizanii lui Cezar si asasinii lui era tot mai incrancenata.

In toata aceasta atmosfera sangeroasa, ajuns stapan peste insula Siciliei, Sextus Pompei este cel care se bucura si prospera cel mai mult din situatie. Toata atentia Romei fiind indreptata spre est unde Cassius si Brutus strangeau armate pentru confruntarea finala cu partida cesariana, Sextus se bucura de toata aceasta perioada de acalmie pentru el pentru a-si consolida armata si mai ales pentru a-si construi o flota ce nu avea rival, la acel moment, in Marea Mediterana. Personal, nu s-a implicat in lupta intre caesarieni si cei ce il ucisesera pe Caesar, mai ales ca nu fusese implicat in nici un fel in uciderea acestuia, in schimb s-a implicat in salvarea celor aflati pe lista proscrisilor data in urma incheierii celui de-al doilea triumvirat.

Dio Cassius ne povesteste:

„Desemnat mai inainte sa comande flota, atotputernic o bucata de vreme peste intinsul marilor, Sextus dobandise forte ce-i stateau la dispozitie, desi ulterior Octavianus Caesar i-a luat comanda. Era stapan peste Sicilia, cand si numele lui fu trecuta pe lista proscrisilor. Cu prilejul masacrelor a fost de mare ajutor acelor a a caror soarta o impartasea. Aflandu-se mereu in preajma coastelor Italiei, trimitea emisari la Roma precum si in alte orase, anuntand ca ofera salvatorilor dublu decat aveau sa primeasca ucigasii, iar proscrisilor le punea la dispozitie adapost, ajutor, bani si onoruri. Asa ca s-a intamplat ca multi au venit la el.”

Insula Sicilia – baza puterii lui Sextus Pompei în timpul revoltei siciliene — *Sicilia, locul de unde Sextus Pompei a fost pentru o vreme regele neincoronat al piratilor*

Cum a ajuns Sextus Pompei stăpânul Siciliei

Până la această dată (anul 42), Sextus Pompei se căsătorise deja, unele surse dau ca dată chiar anul 55 i. Hr., ceea ce înseamnă că fusese însurat la 12 ani. Soția lui se numea Scribonia și era fiica lui Lucius Scribonius Libo, adept al tatălui său Pompei, senator și membru al clasei plebee. De fapt, Libo era înrudit cu familia lui Pompei prin sora lui Sextus, Pompeia Magna, care era chiar bunica lui. Numele fiicei lui, Scribonia, este – cum deja ne-am obișnuit – numele clanului din care făcea parte, clanul Scribonia, al cărui nume se făcuse remarcat în al doilea război punic. Primul membru al acestei familii care devenise consul a fost Gaius Scribonius Curio în anul 76. Cu alte cuvinte, vorbim aici de o familie ce nu avea origini aristocratice dar conta totuși în viață politică a cetății.

Sextus Pompei cu soția sa au avut un singur copil, o fiică pe nume….. ați ghicit – Pompeia, născută undeva pe la anul 42 î. Hr.

Continuare poveștii: Tratatul de la Misenum

Întreaga seria Sextus Pompei