Revolta siciliana (40 -36) sau cum era sa ajunga un pirat seful Romei? (6)

Lupta de la Mylae, prima batalie purtata de Agrippa in revolta siciliana, batalie navala pe care a si castigat-o de altfel.

In timp ce se pregateau pentru un razboi naval contra lui Sextus Pompei, nici Agrippa si cu atat mai putin Caesar nu aveau experienta in luptele navale. Pe de alta parte insa, Agrippa avea un talent innascut pentru organizare si era perfect capabil sa intelega strategie militara si tactici.

Scurte preliminarii

Anul 37 i. Hr. a fost un an plin pentru Agrippa. Nu doar ca, pe plan personal, s-a insurat cu Caecilia si au avut primul lor copil (o fata, viitoare prima sotie a lui Tiberius) dar pe plan politic, revenind la Roma dupa o campanie de succes in Galia si Germania, a devenit consul in ciuda faptului ca era cu mult sub varsta minima pentru aceasta demnitate si a primit de la Octavian si sarcina de a pune pe picioare flota si de a antrena militari pentru lupta contra experimentatilor pirati ai lui Sextus Pompei.

In primavara anului 37, Antonius sosi la Tarentum cu 300 nave pentru a-l ajuta pe Octavian la invadarea Siciliei. Totusi, la acel moment, acesta nu era pregatit pentru un razboi caci majoritatea navelor sale erau inca sub constructie. Oarecum normal, Antonius care avea propriile framantari legate de razboiul cu Parthia, si fu frustrat de faptul ca nu se putea porni deindata la atac. Ramase totusi sa astepte, dat fiind ca si el ar fi putut avea la un moment dat nevoie de ajutor in viitor si sperand ca si Octavian, la randul lui, ii  va intinde la nevoie o mana de ajutor. Culmea este ca, la acel moment, desi nepregatit, tot Octavian era nervos pe Antonius pentru ca nu ii trimisese ajutor si in anul anterior.

Intr-un final reusira totusi sa se inteleaga, Antonius, ascultand probabil si de Octavia, a actionat cu maturitate si reusi sa-l convinga  pe Octavian ca alianta lor era luata in serios si ca amandoi aveau un tel comun. Prin urmare, cei doi s-au impacat si au reinnoit triumviratul pentru inca cinci ani. Reinnoirea l-a inclus si pe Lepidus fara insa ca acesta sa fie si consultat in decizia finala. Octavian trebui, de asemenea, sa recunoasca deschis la acel moment ca invazia Siciliei trebuia amanata, – pur si simplu nu era pregatit pentru acel an. Antonius care nu mai putea amana campania partiana, ii lasa lui Octavian 130 nave  in schimbul promisiunii acestuia ca ii va trimite 4 legiuni.

Menodorus schimba din nou tabara

Intre timp, Menas dezerta iar, trecand de partea lui Sextus.  Appian ne povesteste: “Dar Menodorus,— fie pentru ca era hain din fire, fie pentru ca se temea de fosta amenintare a lui Antoniu, care spusese ca il va pedepsi ca pe un sclav rebel, fie pentru ca a primit mai putina rasplata decat se astepta sau pentru ca ceilalti oameni ai lui Pompeius ii reprosau mereu tradarea fata de stapanul lui, sfatuindu-l sa se intoarca,— acum ca Menecrates era mort, ceru iertarea, si, dupa ce a obtinut-o, dezerta la Pompeius cu sapte corabii, fara stirea amiralului lui Octavian, Calvisius. Din acest motiv Octavian l-a demis pe acesta de la comanda si l-a numit pe Agrippa in locul lui.” (Appian, pag 521)

Reincep ostilitatile: lupta de la Mylae

In primavara anului urmator – anul 36 i. Hr ca sa fim mai precisi, flota si armata lui Octavian era gata de lupta.  La o numaratoare simpla, avea aproximativ 300 nave, intre acestea incluzand si cele 130 de nave primite de la Antonius, flota lasata de acesta sub comanda unuia din locotenentii sai, Titus Statilius Taurus. Mai avea si 21 de legiuni alese pentru invazie. 

Mai conta si pe Lepidus si pe oamenii lui, acesta era pregatit pentru invazie cu 70 de nave,  12 Legiuni si auxiliari.

Planul era simplu:   Sicilia urma a fi atacata din toate partile si incercuita. Taurus ataca Sicilia de la est, Lepidus de la sud si vest iar Octavian si Agrippa de la nord. Ziua pentru atac a fost aleasa si a fost comunicata tuturor – “a 10-a zi dupa solstitiul de vara. Aceasta, in calendarul roman, era inceputul pe care, in onoarea primului Caesar, a fost numita iulie in loc de Quintilis. Octavian a fixat aceasta zi, poate pentru ca a considerat-o propice din cauza tatalui sau care fusese intotdeauna victorios”. (Appian, pag. 521)

Expeditia fu sabotata insa, din start, de dezastre naturale. Plecand din portul de la Baiae, o furtuna puternica a lovit navele lui Octavian si Agrippa in dreptul capului Palinurus, acestia fiind nevoiti sa se reintoarca iar urmatoarele 30 de zile au fost nevoiti sa le petreaca reparand navele.

Menas, trecut iar de partea lui Sextus intre timp, a ajuns trimis de acesta la locatia dezastrului si, conform lui Dio Cassius, “in vreme ce corabiile ce mai ramasesera se aflau la grea cumpana, arse un mare numar dintre ele iar pe celelalte le captura.” (Dio Cassius, Istoria Romana, cartea XLIX, pag 193) Conform lui Appius, Menodorus mai mult simula un raid impotriva lui Caesar, actionand doar cat sa isi arate puterea. “In spirit de bravada, Menodorus si-a dus nava intr-un banc de nisip, de bunavoie si cu o atitudine dispretuitoare si pretinse ca a ramas blocat in noroi, pana cand dusmanii lui s-au napustit asupra lui si atunci el dadu inapoi, lasandu-i uimiti.”

Menodorus nu juca tot acest teatru degeaba -se pare ca la acel moment deja planuia o noua dezertare. Dar sortii erau totusi in favoarea lui Octavian. In scurt timp, Menodorus isi dori din nou sa schimbe tabara, asa incat Octavian ajunse sa-si recupereze si aceste nave, chit ca nu in mod deschis. “Daca acesta (nr. Menodorus) incurajat de noi sperante, n-ar fi schimbat din nou partida in virtutea promisiunilor ca nu va pati nimic si daca, prefacandu-se ca a primit la sine corabii transfuge, n-ar fi predat toata flota ce o comanda – zadarnica ar fi fost toata truda cheltuita de Caesar (Octavian) pentru aceasta expeditie pe mare.” (Dio Cassius, Istoria Romana, cartea XLIX, pag 193)

Prin intermediul unui prieten comun, Mindius Marcellus, Menodorus lua legatura – din nou – cu Octavian si, pretextand ca anterioara dezertare se intamplase din cauza lui Calvisius, fostul comandant, care il tratase rau, dar acum, ca Agrippa era la conducere, isi dorea sa se intoarca. Cererea fu facuta catre Messala care tine locul lui Agrippa in timp ce acesta era plecat, momentan, dupa un transport de cherestea. Messala nu fu foarte sigur ce reactie sa aiba, totusi trimise vorba lui Octavian iar cand acesta sosi, Menodorus i “se arunca la picioare si il implora sa-l ierte fara sa intrebe motivul plecarii.” Octavian il ierta dar purtarea lui arata mai mult precautie in privinta piratului razgandac.

Lepidus cu oamenii lui debarca in Sicilia

Lepidus, venind dinspre Africa, a fost lovit la randul lui de furtuna care a distrus aproape 1000 de nave de aprovizionare. Totusi armata lui Lepidus a reusit sa puna piciorul in Sicilia si asedie Lilybaeum cucerind toata zona.

Sextus actiona prudent, incercand a-si cruta cat mai mult flota si trimitand dupa intariri la Lilybaeum. La acel moment delicat, Menas schimba – din nou – tabara. Dio Cassius noteaza ca motiv al noii dezertari faptul ca “Sextus nu-i incredintase lui comanda suprema in razboiul contra lui Lepidus si ca il privea cu ochi banuitori in tot ce intreprindea.” (Dio Cassius, pag 194)

Greutatile lui Lepidus

Incercand sa-si consolideze pozitia, Lepidus incerca transportarea a si mai multe legiuni peste mare. Drumul insa le fu taiat de Papias, unul din capitanii lui Sextus, care se pretinse ca fiind trimis de Lepidus si, fiind primit de acestia ca un prieten, a trecut la atac si le distrusera in mare parte. O intreaga incurcatura se declansa de aici. Cand niste nave trimise ulterior – de data asta chiar de Lepidus – se apropiara sa le ofere ajutor, corabile ce supravietuisera deja atacului anterior au crezut in mod gresit ca sunt dusmanii si au fugit. Unele au fost arse, unele capturate, unele reusira cu greu sa se intoarca in Africa. Doua legiuni de oameni pierira in lupta iar daca unii supravietuisera inotand, la mal erau asteptati. “Tisienus, locotenentul lui Pompeius, i-a ucis cand au ajuns pe tarm.” (Appian, pag. 527)

Pregatiri de batalie

Intre timp, Octavian a navigat spre insulele Aeolian si, observand purtarea discreta a lui Sextus si considerand-o ca slabiciune, se simti incurajat sa fie chiar si mai agresiv. Lasandu-l pe Agrippa la comanda flotei, se deplasa spre Italia, planuind a aduce cele trei legioni ale lui Taurus in Tarentum, localitate pe care planuia sa o asedieze cat Pompei inca lipsea.  In completarea acestui plan al lui Octavian, Agrippa in fruntea la 50 de nave se deplasa catre Hiera, si naviga in fruntea a circa 100 nave catre Mylae, unde aflase ca Demochares, locotenentul lui Pompei, stationa cu 40 de nave.  

“Prin urmare, ne povesteste Dio Cassius, Demochares si Agrippa isi petrecura cea mai mare parte a timpului incercandu-si reciproc puterile prin manevre de atac, fara insa a indrazni sa-si pericliteze flotele, in totalitatea lor, intr-o angajare de proportii. Cum nu cunostea resursele de care dispunea celalalt, in ambele parti se colportau tot felul de zvonuri exagerate si infricosatoare despre capacitatea de lupta a adversarului.”

Intre timp, Sextus, auzind de toate aceste miscari de trupe, trimise initial pe Apollophanes cu 45 de nave iar apoi se deplasa personal spre pozitia unde se afla Demochares, insotit de inca 70 de nave.

Agrippa, plecand a doua zi din cu doar jumatate din nave, “pentru a face o recunoastere asupra numarului inamicilor” (Dio Cassius, pag 194), intentiona sa-l atace doar pe Papias dar cand vazu si navele lui Apollophanes si navele lui Sextus isi dadu seama ca avea in fata aproape intreaga flota pompeiana. Imediat trimise vorba sa-i fie expediata tot restul flotei cat de repede se putea si isi pregati propria armata pentru lupta. “Zorile se ivira si amandoi comandantii inaintara unul impotriva celuilalt, fiecare incredintat ca intampina un adevrsar inferior ca numar.” (Dio Cassius, pag. 195)

Pe cealalta parte, Sextus alese sa nu conduca armata personal in lupta, preferand sa urmareasca totul de pe tarm in timp ce comanda o incredinta locotenentului sau, un anume Papias.  Oricum flota pompeiana era ceva mai numeroasa, cu ani de experienta la activ, cu marinari mai experimentati si nave rapide. Si, dupa cum observa si Dio Cassius, era mult mai motivati intrucat “majoritatea, fugiti din Italia, nu mai aveau nimic de nadajduit.”

Flota lui Agrippa era mai greoaie si nu la fel de rapida, fiind construita in primul rand cu scopul de a a acosta nave dusmane pe care apoi sa le invadeze cu infanterie experimentata in lupte corp la corp.

Incepe batalia…

Batalia incepu, corabiile pompeiene profitand de capacitatea lor mare de manevra pentru a distruge vaslele inamicului, tintind sa ii izoleze in grupuri izolate. Corabiile pompeiene care s-au apropiat prea tare au fost agatate si trase si mai aproape. Caesareans cu puntile si turnurile lor inalte i-au coplesit pe dusmani cub o ploaie de sageti si sulite inainte de a incerca sa ajunga pe puntea, multi pompeieni abandonandu-si vasele si sarind in apa.  “Caesarienii, cand ajungeau la o incaierare corp la corp si puteau sa treaca pe puntile adversarilor, detineau superioritatea dar pierdeau repede avantajul ori de cate ori marinarii lui Sextus, pe punctul de a se scufunda, se aruncau in valuri si, fiindca stiau sa inoate perfect, neimpiedicati de echiamente, se catarau cu usurinta pe puntea altor vase.” (Dio Cassius, pag. 196)

In timpul bataliei, Agrippa identifica corabia lui  Papias pe care o ataca cu propria nava,  zdrobind carena cu berbecul. Papias se salva sarind pe o alta corabie si se avanta din nou in luptat. Sextus, dandu-se seama de pe tarm ca batalia nu mergea bine si vazand intaririle lui Agrippa aparand la orizont, ordona retragerea. Navele pompeiene s-au retras cu succes, corabiile lui  Agrippa nu l-au putut urmari pentru ca piratii s-au refugiat nu pe plaja, ci printre bancuile de nisip formate in mare de de care Agrippa nu se putea apropia dat fiind marimea mult mai mare a navelor sale.

Initial, Agrippa intentiona sa blocheze flota dar fu convins de capitanii lui sa nu riste sa-si piarda flota unei eventuale furtuni asa incat se retrase. Cassius sugereaza si alte motive pentru care Agrippa ar fi luat decizia mai subiective de a nu merge mai departe, n-o sa insistam asupra acestora acum.

Oricum, batalia de la Mylae a fost o mare victorie  pentru partida caesareilor, Agrippa pierzand doar 5 nave si reusind sa captureze sau sa distruga 30. 

Astfel, dupa numeroase esecuri, invazia lui Octavian asupra Siciliei a inregistrat primul mare succes sub conducerea lui Agrippa.

Preliminarii pentru urmatorul episod

In acest timp, asediul lui Lepidus  de la Lilybaeum era inca in desfasurare si capturarea unor orase mai mici i-au oferit un mare avantaj. Auzind de succesul lui Agrippa, Octavian era dornic sa profite de aceste succese si sa isi consolideze baze in est, navigand cu 3 legiuni si restul navelor si acostand in jurul  Tauromenium.

Insa Sextus era un conducator perspeicace si nu era de subestimat. Anticipand urmatoarea miscare a lui Octavian, isi lasa o mica parte din flota sa la Mylae pentru a da impresia ca portul e plin si a plecat cu majoritatea vaselor, in miez de noapte “sub acoperamantul intunericului” ( ca sa dam o nota romantica intregului tablou) catre Tauromenium.

Cand se trezi a doua zi, Octavian se va trezi curand inconjurat de dusmani din toate partile si luptand pentru viata lui. Ce s-a inatmplat, aflam in episodul urmator.

Click aici pentru urmatorul episod

Bibliografie

Appian – “Razboaie civile” – text online in engleza, Perseus digital Library – Tufst University, Medford University, MA, USA, the University of Leipzig, Leipzig, Germany

Dio Cassius, Istoria Romana, Editura: STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, 1984, vol 2, cartea XLIX

Horia Matei – “Pirati si corsari”, editura Universal Dalsi, 1996

Suetonius, “The Lives of Caesars” – “Life of Tiberius”, varianta online in engleza/latina

Velleius Paterculus – “Istoria romana” – text online in engleza, traducere Frederick W. Shipley, volum Loeb Classical Library, anul publicarii: 1923

Shelley C. Stone, III – “Sextus Pompey, Octavian and Sicily”, articol publicat in American Journal of Archaeology, Vol. 87, No. 1 (Jan., 1983), pp. 11-22 (13 pagini) publicata de: The University of Chicago Press

Ovidiu Drimba – “Istoria culturii si civillizatiei” – volumul 3, editura SAECULUM I.O., anul aparitiei 2000