Revolta siciliană (40–36 i.Hr.): cum era să ajungă un pirat șeful Romei? Bătălia de la Mylae (6)
Bătălia de la Mylae (36 î.Hr.) a reprezentat prima mare victorie navală a lui Agrippa în revolta siciliană împotriva lui Sextus Pompeius.
în episodul acesta
În timp ce se pregăteau pentru un război naval contra lui Sextus Pompei, nici Agrippa și cu atât mai puțin Caesar nu aveau experiență in luptele navale. Pe de altă parte însă, Agrippa avea un talent înnăscut pentru organizare și era perfect capabil să înțelegă strategie militară și tactici.
Scurte preliminarii
Anul 37 i. Hr. a fost un an plin pentru Agrippa.
În primăvara anului 37, Antonius sosi la Tarentum cu 300 nave pentru a-l ajuta pe Octavian la invadarea Siciliei.
Totuși, la acel moment, acesta nu era pregătit pentru un război căci majoritatea navelor sale erau încă sub construcție.
Oarecum normal, Antonius care avea propriile frământări legate de războiul cu Partia, și fu frustrat de faptul că nu se putea porni deîndată la atac.
Rămase totuși să aștepte, dat fiind că și el ar fi putut avea la un moment dat nevoie de ajutor în viitor și sperând că și Octavian, la rândul lui, îi va întinde la nevoie o mână de ajutor.
Culmea este că, la acel moment, deși nepregătit, tot Octavian era nervos pe Antonius pentru că nu îi trimisese ajutor și în anul anterior.
Într-un final reușiră totuși să se înțeleagă.
Antonius, ascultând probabil și de Octavia, a acționat cu maturitate și reuși să-l convingă pe Octavian că alianța lor era luată în serios și că amândoi aveau un țel comun.
Prin urmare, cei doi s-au împăcat și au reînnoit triumviratul pentru încă cinci ani. Reînnoirea l-a inclus și pe Lepidus fără însă că acesta să fie și consultat în decizia finală.
Octavian trebui, de asemenea, să recunoască deschis la acel moment că invazia Siciliei trebuia amânată, – pur și simplu nu era pregătit pentru acel an.
Antonius care nu mai putea amâna campania partiana, îi lasă lui Octavian 130 nave în schimbul promisiunii acestuia că îi va trimite 4 legiuni.
Menodorus schimbă din nou tabăra
Între timp, Menas dezerta iar, trecând de partea lui Sextus.
Appian ne povestește: „Dar Menodorus,— fie pentru că era hain din fire, fie pentru că se temea de fosta amenințare a lui Antoniu, care spusese că îl va pedepsi ca pe un sclav rebel, fie pentru că a primit mai puțină răsplată decât se aștepta sau pentru că ceilalți oameni ai lui Pompeius îi reproșau mereu trădarea față de stăpânul lui, sfătuindu-l să se întoarcă,— acum că Menecrates era mort, ceru iertarea, și, după ce a obținut-o, dezertă la Pompeius cu șapte corăbii, fără știrea amiralului lui Octavian, Calvisius. Din acest motiv Octavian l-a demis pe acesta de la comandă și l-a numit pe Agrippa in locul lui.„
Reîncep ostilitatile: lupta de la Mylae
În primăvara anului următor – anul 36 i. Hr ca să fim mai preciși, flota și armata lui Octavian era gata de luptă. La o numărătoare simplă, avea aproximativ 300 nave, între acestea incluzând și cele 130 de nave primite de la Antonius, flota lăsată de acesta sub comanda unuia din locotenenții săi, Titus Statilius Taurus. Mai avea și 21 de legiuni alese pentru invazie.
Mai conta și pe Lepidus și pe oamenii lui, acesta era pregătit pentru invazie cu 70 de nave, 12 Legiuni și auxiliari.
Planul era simplu: Sicilia urma a fi atacată din toate părțile și încercuită. Taurus atacă Sicilia de la est, Lepidus de la sud și vest iar Octavian și Agrippa de la nord. Ziua pentru atac a fost aleasă și a fost comunicată tuturor – „a 10-a zi după solstițiul de vara. Aceasta, în calendarul roman, era începutul pe care, în onoarea primului Caesar, a fost numitâ iulie în loc de Quintilis. Octavian a fixat această zi, poate pentru că a considerat-o propice din cauza tatălui său care fusese întotdeauna victorios”. (Appian)
Expediția fu sabotată însă, din start, de dezastre naturale. Plecând din portul de la Baiae, o furtună puternică a lovit navele lui Octavian și Agrippa în dreptul capului Palinurus, aceștia fiind nevoiți să se reîntoarcă iar următoarele 30 de zile au fost nevoiți să le petreacă reparând navele.
Menas, trecut iar de partea lui Sextus între timp, a ajuns trimis de acesta la locația dezastrului și, conform lui Dio Cassius, „în vreme ce corăbiile ce mai rămăseseră se aflau la grea cumpănă, arse un mare număr dintre ele iar pe celelalte le captura.” (Dio Cassius)
Conform lui Appius, Menodorus mai mult simula un raid împotriva lui Caesar, acționând doar cât să își arate puterea. „În spirit de bravadă, Menodorus și-a dus nava într-un banc de nisip, de bunăvoie și cu o atitudine disprețuitoare și pretinse că a rămas blocat în noroi, până când dușmanii lui s-au năpustit asupra lui și atunci el dădu înapoi, lăsându-i uimiți.”
Menodorus nu juca tot acest teatru degeaba -se pare că, la acel moment, deja plănuia o nouă dezertare.
În scurt timp, Menodorus își dori din nou să schimbe tabăra, așa încât Octavian ajunse să-și recupereze și aceste nave, chit că nu în mod deschis.
„Dacă acesta (nr. Menodorus) încurajat de noi speranțe, n-ar fi schimbat din nou partida în virtutea promisiunilor că nu va păți nimic și dacă, prefăcându-se că a primit la sine corăbii transfuge, n-ar fi predat toată flota ce o comanda – zadarnică ar fi fost toată trudă cheltuită de Caesar (Octavian) pentru această expediție pe mare.” (Dio Cassius)
Prin intermediul unui prieten comun, Mindius Marcellus, Menodorus luă legătura – din nou – cu Octavian și, pretextând că anterioara dezertare se întâmplase din cauza lui Calvisius, fostul comandant, care îl tratase rău, dar acum, că Agrippa era la conducere, își dorea să se întoarcă.
Cererea fu făcută către Messala care ținea locul lui Agrippa în timp ce acesta era plecat, momentan, după un transport de cherestea.
Messala nu fu foarte sigur ce reacție să aibă, totuși trimise vorbă lui Octavian iar când acesta sosi, Menodorus i „se aruncă la picioare și îl imploră să-l ierte fără să întrebe motivul plecării.” Octavian îl iertă dar purtarea lui arată mai mult precauție în privința piratului răzgândac.
Lepidus cu oamenii lui debarcă în Sicilia
Lepidus, venind dinspre Africa, a fost lovit la rândul lui de furtuna care a distrus aproape 1000 de nave de aprovizionare. Totuși armata lui Lepidus a reușit să pună piciorul în Sicilia și asedie Lilybaeum cucerind toată zona.
Sextus acționa prudent, încercând a-și cruța cât mai mult flota și trimițând după întăriri la Lilybaeum. La acel moment delicat, Menas schimbă – din nou – tabăra.
Dio Cassius notează că motiv al noii dezertări faptul că „Sextus nu-i încredințase lui comandă supremă în războiul contra lui Lepidus și că îl privea cu ochi bănuitori în tot ce întreprindea.”
Greutățile lui Lepidus
Încercând să-și consolideze poziția, Lepidus încercă transportarea a și mai multe legiuni peste mare. Drumul însă le fu tăiat de Papias, unul din căpitanii lui Sextus, care se pretinse ca fiind trimis de Lepidus și, fiind primit de aceștia ca un prieten, a trecut la atac și le distrusera în mare parte. O întreagă încurcătură se declanșă de aici. Când niște nave trimise ulterior – de data asta chiar de Lepidus – se apropiară să le ofere ajutor, corăbiile ce supraviețuiseră deja atacului anterior au crezut în mod greșit că sunt dușmanii și au fugit. Unele au fost arse, unele capturate, unele reușiră cu greu să se întoarcă în Africa. Două legiuni de oameni pieriră în luptă iar dacă unii supraviețuiseră înotând, la mal erau așteptați. „Tisienus, locotenentul lui Pompeius, i-a ucis când au ajuns pe țărm.” (Appian)
Pregătiri de bătălie
Între timp, Octavian a navigat spre insulele Aeolian și, observând purtarea discretă a lui Sextus și considerând-o ca slăbiciune, se simți încurajat să fie chiar și mai agresiv.
Lăsându-l pe Agrippa la comanda flotei, se deplasă spre Italia, plănuind a aduce cele trei legioni ale lui Taurus în Tarentum, localitate pe care plănuia să o asedieze cât Pompei încă lipsea.
În completarea acestui plan al lui Octavian, Agrippa în fruntea la 50 de nave se deplasa către Hiera, și naviga în fruntea a circa 100 nave către Mylae, unde aflase că Demochares, locotenentul lui Pompei, staționa cu 40 de nave.
„Prin urmare – ne povestește Dio Cassius – Demochares și Agrippa își petrecură cea mai mare parte a timpului încercându-și reciproc puterile prin manevre de atac, fără însă a îndrăzni să-și pericliteze flotele, în totalitatea lor, într-o angajare de proporții. Cum nu cunoștea resursele de care dispunea celălalt, în ambele părți se colportau tot felul de zvonuri exagerate și înfricoșătoare despre capacitatea de luptă a adversarului.”
Între timp, Sextus, auzind de toate aceste mișcări de trupe, trimise inițial pe Apollophanes cu 45 de nave iar apoi se deplasă personal spre poziția unde se afla Demochares, însoțit de încă 70 de nave.
Agrippa, plecând a doua zi cu doar jumătate din nave, „pentru a face o recunoaștere asupra numărului inamicilor” (Dio Cassius), intenționa să-l atace doar pe Papias dar când văzu și navele lui Apollophanes și navele lui Sextus își dădu seama că avea în față aproape întreagă flotă pompeiană. Imediat trimise vorbă să-i fie expediată întreaga
flotă cât de repede se putea și își pregăti propria armată pentru luptă.„Zorile se iviră și amândoi comandanții înaintară unul împotriva celuilalt, fiecare încredințat că întâmpina un adversar inferior ca număr.” (Dio Cassius)
Pe cealaltă parte, Sextus alese să nu conducă armata personal în luptă, preferând să urmărească totul de pe țărm în timp ce comanda o încredința locotenentului său, un anume Papias. Oricum flota pompeiană era ceva mai numeroasă, cu ani de experiență la activ, cu marinari mai experimentați și nave rapide. Și, după cum observă și Dio Cassius, era mult mai motivați întrucât „majoritatea, fugiți din Italia, nu mai aveau nimic de nădăjduit.”
Flota lui Agrippa era mai greoaie și nu la fel de rapidă, fiind construită în primul rând cu scopul de a a acosta nave dușmane pe care apoi să le invadeze cu infanterie experimentată în lupte corp la corp.
începe bătălia de la Mylae…
Bătălia începu, corăbiile pompeiene profitând de mobilitatea lor superioară pentru a distruge vâslele inamicului și a-l fragmenta în grupuri ușor de atacat.
Corăbiile pompeiene care s-au apropiat prea tare au fost agățate și trase și mai aproape. Cezarienii cu punțile și turnurile lor înalte i-au copleșit pe dușmani sub o ploaie de săgeți și sulițe înainte de a încerca să ajungă pe puntea, mulți pompeieni abandonându-și vasele și sărind în apă.
„Cezarienii, când ajungeau la o încăierare corp la corp și puteau să treacă pe punțile adversarilor, dețineau superioritatea dar pierdeau repede avantajul ori de câte ori marinarii lui Sextus, pe punctul de a se scufunda, se aruncau în valuri și, fiindcă știau să înoate perfect, neîmpiedicați de echipamente, se cățărau cu ușurință pe puntea altor vase.” (Dio Cassius)
În timpul bătăliei, Agrippa își îndreptă nava direct spre corabia lui Papias și îi sfărâmă carena cu berbecul de bronz.
Papias se salvă sărind pe o altă corabie și se avântă din nou în luptă. De pe țărm, Sextus își dădu seama că bătălia nu mergea în favoarea sa, iar când zări întăririle lui Agrippa apărând la orizont, ordonă retragerea.
Navele pompeiene se retraseră cu succes. Corăbiile lui Agrippa nu le putură urmări: pirații nu s-au refugiat pe plajă, ci printre bancurile de nisip din larg, unde navele lui Sextus se strecurau prin ape joase, iar galerele grele ale lui Agrippa nu îndrăzneau să înainteze, temându-se de bancurile ascunse.
Agrippa se gândise inițial să blocheze flota pompeiană, însă căpitanii lui l-au sfătuit să nu-și expună navele unei posibile furtuni. Până la urmă, a ales prudența și s-a retras. Dio Cassius lasă să se înțeleagă că ar fi existat și alte motive, mai puțin măgulitoare, dar nu ne vom opri asupra lor acum.
Oricum, bătălia de la Mylae a fost o mare victorie pentru partida cezarienilor, Agrippa pierzând doar 5 nave și reușind să captureze sau să distrugă 30.
Astfel, după numeroase eșecuri, invazia lui Octavian asupra Siciliei a înregistrat primul mare succes sub conducerea lui Agrippa.
Preliminarii pentru următorul episod
În acest timp, asediul lui Lepidus de la Lilybaeum era încă în desfășurare și capturarea unor orașe mai mici i-a oferit un mare avantaj. Auzind de succesul lui Agrippa, Octavian era dornic să profite de aceste succese și să își consolideze baze în est, navigând cu 3 legiuni și restul navelor și acostând în jurul Tauromenium.
Însă Sextus era un conducător perspeicace și nu era de subestimat. Anticipând următoarea mișcare a lui Octavian, își lasă o mică parte din flota sa la Mylae pentru a da impresia că portul e plin și a plecat cu majoritatea vaselor, în miez de noapte „sub acoperământul întunericului” ( ca să dăm o notă romantică întregului tablou) către Tauromenium.
Când se trezi a două zi, Octavian se va trezi curând înconjurat de dușmani din toate părțile și luptând pentru viața lui. Ce s-a întâmplat, aflăm în episodul următor.
Bibliografie
- Appian – “Razboaie civile” – text online in engleza, Perseus digital Library – Tufst University, Medford University, MA, USA, the University of Leipzig, Leipzig, Germany
- Dio Cassius – ”Istoria Romană” – Editura: STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, 1984, vol 2, cartea XLIX
- Horia Matei – “Pirati si corsari” – editura Universal Dalsi, 1996
- Suetonius – “The Lives of Caesars” –“Life of Tiberius”, varianta online in engleza/latina
- Velleius Paterculus – “Istoria romană” – text online in engleza, traducere Frederick W. Shipley, volum Loeb Classical Library, anul publicarii: 1923
- Shelley C. Stone, III – “Sextus Pompey, Octavian and Sicily”, articol publicat in American Journal of Archaeology, Vol. 87, No. 1 (Jan., 1983), pp. 11-22 (13 pagini) publicata de: The University of Chicago Press
- Ovidiu Drimba – “Istoria culturii si civillizatiei” – volumul 3, editura SAECULUM I.O., anul aparitiei 2000
